FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ

EXCLUSIV Iată de ce a dispărut brazilianul Caio din lotul lui FC Argeș, imediat după ce a ratat penalty-ul din final de meci!

Brazilianul Caio (nr. 30) a adunat 18 prezențe, 3 goluri și 3 assist-uri în acest sezon / FOTO: Cristi Preda (GSP)
Brazilianul Caio (nr. 30) a adunat 18 prezențe, 3 goluri și 3 assist-uri în acest sezon / FOTO: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat joi, 18 decembrie 2025 17:18 / Actualizat joi, 18 decembrie 2025 17:33

Caio Martins, vedeta din Brazilia a lui FC Argeș, n-a fost inclus în lot la ultimul meci alb-violeților, remiza cu FC Botoșani, 0-0. Extrema în vârstă de 25 de ani începuse din postura de rezervă și precedentele două meciuri din campionat, suporterii întrebându-se care e situația reală a fotbalistului cu 18 apariții, trei goluri și trei assist-uri în actuala stagiune și dacă nu cumva acesta e menajat în perspectiva unui posibil transfer.

Titular incontestabil în prima parte a sezonului, Caio a rămas rezervă neutilizată în victoria cu CFR Cluj din 29 noiembrie (3-0), o decizie care i-a luat prin surprindere pe fanii piteștenilor la acel moment.

Reîntors în formula de start în meciul din Cupă cu Rapid (2-1), fotbalistul transferat în vară din Republica Moldova a bifat, apoi, doar 13 minute în deplasarea de la Csikszereda (2-0), în care a irosit un penalty pe final de meci. O săptămână mai târziu, n-a figurat pe foaie la remiza cu FC Botoșani.

Caio, pe bară din cauza problemelor fizice

Persoane apropiate grupării piteștene au precizat că sud-americanul s-a confruntat cu anumite probleme de ordin muscular în ultima perioadă:

„El simte ceva de la meciul cu Csikszereda, iar săptămâna trecută nu s-a antrenat deloc cu echipa, a stat doar în sală. Vedem dacă e apt pentru meciul următor... E normal să apară discuții, dar nu există nicio problemă între el și Bogdan Andone”, au povestit surse autorizate.

Rămâne de văzut dacă Bogdan Andone îi va oferi măcar o repriză sâmbătă, când FC Argeș joacă în ultimul meci al anului pe terenul Oțelului Galați, o contracandidată la play-off.

Pentru Caio a venit și săptămâna trecută o ofertă, dar nu din țară. Am discutat cu Dani Coman puțin despre această situație, vom vedea și săptămâna viitoare. Nu e din România oferta. M-a contactat cineva, sincer, și din Cipru, dar nu de la un club anume. Un fost președinte de club, un agent de jucători în momentul de față, dar oferta nu a venit din Cipru

- Bogdan Andone, antrenor FC Argeș, la PrimaSport

Brazilianul Caio (nr. 30) a adunat 18 prezențe, 3 goluri și 3 assist-uri în acest sezon / FOTO: Cristi Preda (GSP)
Caio se pregătește pentru o mutare în Letonia / Sursă foto: Facebook@ FC Argeș
+6 FOTO

Mai întâi certat, apoi premiat

Certat în vară de Bogdan Andone, care-i reproșase că „trebuie să joace și pentru echipă, nu doar pentru el, nu mă interesează giumbușlucurile lui”, Caio a a devenit om de bază la FC Argeș, fiind unul dintre liderii campaniei care a dus echipa pe loc de play-off. În septembrie, Gazeta l-a desemnat „Jucătorul lunii” în ancheta lunară organizată de site.

Caio e curtat de echipe din țările arabe

Din informațiile GSP.RO, pe adresa clubului piteștean a existat la un moment dat o ofertă pentru un transfer definitiv al sud-americanului, pe care clubul și-ar dori să obțină minimum un milion de euro.

Recent, oficialii Argeșului au purtat discuții în privința unui transfer al atacantului, aspect recunoscut ulterior de tehnicianul Bogdan Andone. Oferta din țările arabe pe care FC Argeș a primit-o în schimbul lui Caio Ferreira se ridică la 800.000 de euro, existând o posibilitate reală ca discuțiile să fie reluate în proxima fereastră de mercato.

„Am avut încredere în proiect atunci când agentul meu a vorbit cu mine.

Nu știam nimic despre România! Guilherme Garutti (n.r. coechipierul brazilian de la FC Argeș) mi-a spus doar lucruri bune. Nu am ezitat, am vrut să vin și să mă alătur echipei pentru a ajuta clubul. I-am cerut lui Guilherme să îmi dea informații, iar el mi-a spus doar lucruri bune de aici. Am avut un motiv în plus să vin”, dezvăluia Caio Martins, într-un interviu acordat Gazetei în luna septembrie.

Citește și:
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
Campionate
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
Superliga
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Superliga
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (1)
ciprianbirtea
ciprianbirtea  •  18 Decembrie 2025, 18:44

Da' Nistor de ce e în afara lotului de vreo 3 etape? Tocmai a semnat prelungirea, deci nu poate fi vorba de vreun transfer.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează