FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - U CRAIOVA 3-1

Decisiv

Articol de GSP - Publicat duminica, 09 decembrie 2007 00:00

Amintirea acelui 0-4 din prima etapa a sezonului i-a chinuit toata saptamina pe "marinari". si, cu totii au afirmat inaintea intilnirii de ieri ca a venit momentul revansei.

Se parea insa ca destinul nu le va suride constantenilor, care au inceput cum nu se putea mai prost. stiinta a deschis scorul la chiar prima ocazie de poarta, dupa ce Dananae i-a centrat perfect in sase metri lui Costea (13). Dupa gol, oltenii au facut un pas inapoi, dar constantenii au fost incapabili sa gaseasca drumul spre careul lui Bornescu, somer de lux pe toata durata primei reprize.

La pauza, Ion Marin l-a scos pe Farmache si l-a introdus pe Daniel Florea. Mutarea avea sa se dovedeasca una extrem de inspirata intrucit tinarul constantean abia intrat in teren a obtinut penalty la chiar prima atingere de balon, in urma unui contact aerian cu Paul Curteanu (46). Maxim (47) a transformat, iar Farul a renascut. Pina sa realizeze craiovenii ca nu mai sint in avantaj, Gerlem (52) a intors rezultatul consemnat la finalul primei reprize, finalizind fericit, din apropiere, o centrare a lui Todoran. Apoi, Daniel Florea (63), omul care a reaprins flacara sperantei in sufletele gazdelor, a patruns pe dreapta si l-a executat pe Bornescu cu un sut la coltul lung.

La 3-1 partida s-a linistit. Intr-un final, Farul a cistigat, dupa sase etape de asteptare, si continua sa spere la evitarea retrogradarii. Oltenii simt si ei de acum aerul rece al esalonului secund.

Gurita, nici in lot
Veteranul constantenilor, atacantul Mihai Gurita ( 34 ani) a fost anuntat de antrenorul Ion Marin ca nu intra in vederile sale pentru meciul cu Universitatea. Tehnicianul si-a motivat alegerea spunind ca atacantul este iesit din forma, desi etapa trecuta Gurita a fost titular impotriva Timisoarei. "Sapa liga" a evitat insa sa-l foloseasca pe fotbalist dupa ce in vara, inainte de a pleca la Steaua, Gurita a dezvaluit ca echipa sa favorita este Craiova, de la care a avut si o oferta. Atacantul a urmarit partida din vestiar. (Ionut Coman)

"Sa vina Grigoras!"
La partida de aseara oltenii au fost insotiti de 30 de suporteri, care nu si-au incurajat insa favoritii, chiar daca s-au bucurat la golul lui Costea. Galeria Farului a venit in tribune abia in minutul 15 si a continuat conflictul cu jucatorii si cu antrenorul Ion Marin. Fanii constanteni i-au strigat numele lui Petre Grigoras, suporterii dorind revenirea la gruparea de pe Litoral a tehnicianului Otelului. (Ionut Coman)

"Am avut o prima repriza reusita, dar a fost acel penalty inventat si inca 10 minute dezastruoase. Curteanu cred ca a fost emotionat, dar nu este singurul vinovat de infringere"
Nicolo Napoli

"Craiova a deschis scorul impotriva cursului jocului, iar noi am fortt dupa pauza deoarece nu mai aveam ce pierde. Am fost inspirat cu Florea, care este un jucator de explozie"
Ion Marin

Citește și:
Dacia a prezentat astăzi noul model » Cum arată „Striker”, SUV-ul mai ieftin decât 99% din piață
Noutati auto
Dacia a prezentat astăzi noul model » Cum arată „Striker”, SUV-ul mai ieftin decât 99% din piață
Cum vrea Gigi Becali să-l convingă pe Mirel Rădoi să rămână și din vară: îi pregătește un salariu STELAR
Superliga
Cum vrea Gigi Becali să-l convingă pe Mirel Rădoi să rămână și din vară: îi pregătește un salariu STELAR
Acuze grave: „Președintele lui PSG nu voia să mă vadă, cred că-i plăcea mai mult de soția mea”
Campionate
Acuze grave: „Președintele lui PSG nu voia să mă vadă, cred că-i plăcea mai mult de soția mea”
Mirel Rădoi, primit de galerie la baza FCSB! Mesaj cu fularul la gât: „Asta e cel mai important”
Superliga
Mirel Rădoi, primit de galerie la baza FCSB! Mesaj cu fularul la gât: „Asta e cel mai important”
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează