FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - UNIREA SLOBOZIA 1-1

Denis Alibec, abătut după Farul - Slobozia: „Să ne gândim la Cupă și să mergem în «B»?”

Denis Alibec +10   FOTO
Denis Alibec

Articol de - Publicat luni, 07 aprilie 2025 20:04 / Actualizat luni, 07 aprilie 2025 20:09

Denis Alibec, 34 de ani, veteranul din atacul celor de la Farul, s-a arătat extrem de dezamăgit de prestația din Farul - Unirea Slobozia 1-1, rezultat ce îi menține pe „marinari” pe loc de baraj în L1, la patru puncte distanță de retrogradarea directă.

Partida de astăzi a fost înțesată de ocazii, în special de partea dobrogenilor, însă golul lui Grigoryan (Alibec, pasator decisiv) nu a fost suficient. Aganovic a restabilit egalitatea în minutul 71. Alibec ia o mare parte din vină asupra sa, susținând că ar fi trebuit să-și fructifice cele două șanse pe care le-a avut, invocând și criteriul vârstei. Consideră că ar trebui să fie un veritabil lider al echipei, atât el, cât și Larie. Cu cei doi pe post de mentori, consideră că echipa își poate recăpăta cadența.

Afirmă dezamăgit faptul că retrogradarea nu iese din cărți.

Denis Alibec: „Ce să facem?! Să ne gândim la Cupă și să mergem în «B»?”

„Nu am cuvinte. Trebuie să mergem mai departe și să luptăm pentru a ne salva de la retrogradare. Am produs fotbal, dar degeaba, dacă nu câștigi. Suntem într-o pasă foarte proastă. Ce să facem?! Să ne gândim la Cupă și să mergem în «B»? Campionatul este primul obiectiv.

Trebuie să facem puncte și să fim împreună, doar așa putem ieși din această situație. Nu mi-am făcut datoria, nimeni nu și-a făcut-o. Am avut două ocazii, trebuia să marchez. Să mă supăr pe Radaslavescu că a ratat? Are 20 de ani! Eu am 34. Presiunea este la mine, la Larie.

Trebuie să-i ajutăm pe cei mici, să ținem echipa asta în spate. Trebuie să ne recăpătăm plăcerea de a juca fotbal. Intrăm foarte timorați în teren, nu ne arătăm valoarea. Echipa asta merita mai mult. Da, ne e frică de retrogradare”, a declarat atacantul convocat de Mircea Lucescu la ultima acțiune a echipei naționalei.

Pentru Farul, urmează deplasarea de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi - sâmbătă, ora 17:00.

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Egiptenii acuză decizia luată în prelungirile optimii cu Argentina! Au sărit la arbitru: gesturile incredibile ale selecționerului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Egiptenii acuză decizia luată în prelungirile optimii cu Argentina! Au sărit la arbitru: gesturile incredibile ale selecționerului
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Arenă unică în România! Un bloc de locuințe este chiar în spatele Tribunei I, în curtea stadionului
Special
Arenă unică în România! Un bloc de locuințe este chiar în spatele Tribunei I, în curtea stadionului
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (1)
Van_Basten
Van_Basten  •  07 Aprilie 2025, 20:20

Sa te gandesti la Cupa si sa mergi la fcs-B

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close