FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

Denis Alibec, mesaj la o zi după ce Farul Constanța s-a salvat de la retrogradare

Denis Alibec, mesaj la o zi după returul barajului contra Chindiei / foto: instagram @alibecdenis
Denis Alibec, mesaj la o zi după returul barajului contra Chindiei / foto: instagram @alibecdenis

Articol de - Publicat luni, 01 iunie 2026 14:04 / Actualizat luni, 01 iunie 2026 14:07

Denis Alibec (35 de ani), atacantul Farului Constanța, a postat un mesaj o zi după ce echipa lui s-a salvat de la retrogradare în urma „dublei” contra Chindiei Târgoviște 1-1, 4-4 la general (4-2 la lovituri de departajare).

În ciuda sezonului dificil prin care au trecut „marinarii”, acesta le-a mulțumit tuturor celor care au fost lângă echipă indiferent de rezultate.

Denis Alibec: „Nu a fost sezonul pe care ni l-am dorit”

Denis Alibec a înscris primul de la 11 metri și a contribuit la salvarea echipei de la retrogradare. La o zi după partida dramatică de la Ovidiu, atacantul a postat un mesaj în care vorbește despre sezonul dificil prin care au trecut constănțenii.

Nu a fost sezonul pe care ni l-am dorit și știm asta cu toții. A fost un an greu, cu multe momente dificile, dar am luptat până la capăt și am încercat să reprezentăm cât mai bine acest club și acest oraș.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost lângă noi indiferent de rezultate. Respect pentru suporterii care au venit la stadion, care ne-au încurajat și care au crezut în noi chiar și atunci când lucrurile nu au mers cum ne-am dorit. Constanța merită mult mai mult și sunt convins că vom reveni mai puternici. Fotbalul îți oferă mereu șansa să te ridici, iar noi vom munci pentru asta.

Vă mulțumesc pentru tot sprijinul din acest sezon și sper să ne revedem cât mai curând cu mai multe motive de bucurie. Hai Farul”, a fost mesajul postat de Denis Alibec pe rețelele de socializare,

Denis Alibec, mesaj la o zi după ce Farul Constanța s-a salvat de la retrogradare
Denis Alibec, după Farul - Chindia / Foto: Andrei Furnigă (GSP)

La jumătate de an după ce s-a întors de la FCSB, acum a rămas fără contract, dar a transmis că își dorește să continue la Farul.

Nu doresc nimănui să trăiască ceea ce am trăit noi. Dumnezeu ne-a ajutat, am luptat bine cu toții, suntem fericiți, iar de anul viitor trebuie să schimbăm radical totul. Să arătăm de ce suntem în stare, așa cum am făcut-o în anii trecuți.

Eu rămân aici. Cât mă mai țin picioarele, o să joc. Dacă cei de la Farul mă vor, eu sunt deschis. În momentul de față nu mai am contract, sunt liber.

- Denis Alibec, după returul cu Chindia Târgoviște

Citește și:
Scene îngrozitoare în timpului meciului din Europa League » În urletele copiilor speriați, suporterii au fugit pe gazon de teama ultrașilor bulgari
Europa League
Scene îngrozitoare în timpului meciului din Europa League » În urletele copiilor speriați, suporterii au fugit pe gazon de teama ultrașilor bulgari
FIFA a deschis o procedură împotriva Argentinei! Două scenarii posibile înaintea finalei Campionatului Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
FIFA a deschis o procedură împotriva Argentinei! Două scenarii posibile înaintea finalei Campionatului Mondial
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Rapid și-a prezentat al treilea rând de echipamente » Fanii au primit ce au dorit!
Superliga
Rapid și-a prezentat al treilea rând de echipamente » Fanii au primit ce au dorit!
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Profit.ro
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”


Comentarii (1)
Van_Basten_8_8
Van_Basten_8_8  •  01 Iunie 2026, 15:55

Il vrei la fcsb?!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează