FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - GAZ METAN 4-2

Descătuşare

Articol de GSP - Publicat luni, 20 octombrie 2008 00:00

Conduşi cu 1-0 din start, giuleştenii au revenit, salvîndu-şi antrenorul de la a doua demitere. De 8 partide nu mai cîştigaseră în 90 de minute

"Un meci de 500.000 de euro pentru Peseiro", titra Gazeta cu cîteva zile în urmă. Paradoxal, Peseiro a jucat aseară pentru blazonul său şi pentru prima de joc, în cazul lui 2.500 de euro. Cei 500.000 de euro erau la înfrîngere, se ştie, preţul dezlegării. Fără vreun patron în tribună şi nici un jucător român în echipa de start, aşa a arătat Rapidul în varianta toamnă 2008.

Echipa lui Peseiro a dat senzaţia că vrea cu tot dinadinsul să îşi enerveze din nou fanii şi a început meciul de la 0-1, golul lui Sabou, care l-a ridiculizat pe Paulista, făcîndu-i pe giuleşteni să se uite unii la alţii. Pitbull însă s-a scuturat şi a împins echipa spre egalarea venită repede, chiar dacă din henţ. :O Mediaşul a jucat în continuare de la egal la egal cu Rapid şi a ratat spectaculos. Sabou a imitat de două ori faza de la gol, dar nu a mai nimerit poarta (23, 41). Boaru a reluat din foarfecă în Andrade (31), iar giuleştenii au replicat prin Spadacio (17) şi Cesinha (20), dar Şteţca a fost la post. Boya a avut golul în faţă, dar Falemi i-a suflat mingea şi ocazia de a rămîne singur cu portarul (36).

La reluare, oaspeţii au ratat din nou, Fernandez respingînd la 3 metri din faţa lui Boaru (52). Apoi Bocăneală a continuat să fie penibil, iertîndu-l pe Şteţca de un cartonaş roşu. Rămas în teren, portarul oaspeţilor a scos bomba lui Adefemi (58). Golurile lui Spadacio şi Cesinha au adus însă liniştea în Giuleşti. O linişte căutată de 8 meciuri în campionat, Cupă şi Cupa UEFA. ;)

Şumi vrea la Rapid!
Marius Şumudică a confirmat informaţia publicată în exclusivitate în Gazeta de ieri, conform căreia antrenorul Progresului se pregăteşte să vină la cîrma Rapidului. "Încă nu este nimic concret, dar au fost discuţii neoficiale cu şefii. Sînt măgulit! Nu aş refuza niciodată Rapidul, inima mea bate în alb-vişiniu. Cunosc şi limba portugheză, mă înţeleg bine cu unii jucători, deci nu ar fi probleme pentru mine", a mărturisit Şumi, care a fost prezent la meci aseară.

"Nu m-am temut de demitere!"
Antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, a declarat la finalul partidei că nu s-a gîndit nici o clipă că ar putea fi îndepărtat din nou de la Rapid. "Nu m-am temut de demitere. Asta este viaţa noastră, a antrenorilor. Şi Mourinho a păţit-o la Chelsea. Am meritat victoria. A fost dificil pentru că am luat gol devreme, dar echipa a luptat şi şi-a revenit. Le mulţumesc suporterilor pentru atmosferă", :) a ţinut să sublinieze portughezul.

S-a rupt Pitbull
Prezenţa lui Claudio Pitbull în primul unsprezece a fost sub semnul întrebării pînă cu cîteva momente înainte de începerea meciului. Herea a ieşit la încălzire alături de titulari, însă după cîteva minute, Pitbull l-a asigurat pe Peseiro că poate evolua. Atacantul împrumutat de la FC Porto nu a rezistat pe gazon decît 50 de minute. La prima vedere se pare că Pitbull a suferit o întindere musculară la inghinali :( şi va efectua azi un RMN pentru a afla cît va lipsi. (Andrei Crăiţoiu)

"Prea îi reactivăm noi pe arbitrii după suspendări. După Colţescu, acum l-am prins pe Bocăneală"
Cristian Pustai, antrenor Gaz Metan

"Sînt bucuros că i-am salvat postul lui Peseiro! Cred că am ieşit din criză cu această victorie. Am simţit că fanii ne sînt aproape şi asta ne-a ajutat să cîştigăm"
CESINHA, mijlocaş Rapid

"Nu contează că nu a fost nici un român în primul unsprezece. Noi sîntem un grup unit şi, indiferent de naţionalitate, fiecare jucător va da totul pe teren"

JULIANO SPADACIO, mijlocaş Rapid

Citește și:
Adrian Mititelu anunță planul de atac după ultima decizie în privința palmaresului Craiovei: „Minimum 40-50 de milioane de euro!” + „Să nu vă mire dacă Rotaru va chema în judecată Clubul Sportiv!”
Superliga
Adrian Mititelu anunță planul de atac după ultima decizie în privința palmaresului Craiovei: „Minimum 40-50 de milioane de euro!” + „Să nu vă mire dacă Rotaru va chema în judecată Clubul Sportiv!”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
Superliga
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (7)
 •  20 Octombrie 2008, 20:41

dap partea ce sa vede la tv sa o maridti mult...ca arata urat..in rest mai trebuia in retur un portar, un cooronator de joc si un varf de careu....si ramaneti in liga1 fara probleme aaa si un fundas central tare...sai faca concurenta lui markovic si lazar, apoi falemi nu stiu cat va mai sta...oricum e clasa falemi... hai gazuu

 •  20 Octombrie 2008, 19:30

bravo gazu...ati fost eroi...astia joaca fotbal de la medias...bravo medias le tin pumnii desi sunt rapidist mediasu merita 1 punct, sa fim seriosi...hentu si 2 goluri au fost cu noroc..ale lor au fost de la distanta fara comentarii..gaz e o echipa buna...bravo lor, nu cad, sunt sigur ca raman in liga1....

 •  20 Octombrie 2008, 18:36

Cu sau fara golul marcat cu mana RAPID castiga meciul pt. ca cei din medias n-au aparare si din min.65 s-au rupt.Nu rezista un meci intreg,aviz echipelor cu care vor juca.Pe la jum. celei de-a doua reprize se taie ca maioneza,alearga de zici ca innoata in bazinul olimpic.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează