FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Gigi Becali nu s-a putut abține și a intervenit în direct » Ce a avut de transmis: „Stai să vezi tu că e posibil”

Gigi Becali, patronul FCSB
Gigi Becali, patronul FCSB

Articol de - Publicat joi, 12 martie 2026, 19:44 / Actualizat joi, 12 martie 2026 19:51

Deși Gigi Becali, patronul campioanei României, FCSB, a promis că nu va mai intra în direct, acesta nu s-a putut abține și a intervenit, în această seară, abordând mai multe subiecte legate de echipa sa.

FCSB o înfruntă pe Metaloglobus, duminică, de la ora 20:30, meci care marchează debutul lui Mirel Rădoi la echipă, la 10 ani după ce a mai condus anterior formația „roș-albastră”.

Gig Becali a ezitat să vorbească despre tactica lui Mirel la FCSB: „Nu sunt specialist”

Întrebat despre cum va aborda campioana partida de duminică, Becali a declarat:

Nu mă pricep, habar n-am eu, nu știu, dacă nu știu, nu sunt specialist. Eu ce făceam... făceam din instinct. Cu Mirel nici n-am vorbit, ce face el e problema lui, n-are nicio treabă, nici nu-mi trece prin cap că nu o va scoate Mirel la capăt. A și zis: ‘Nașule, stai liniștit, o scoatem, după să vedem’. A zis că nu stă. Dacă omul vine să te ajute, ce să-i mai spui?

Eu am spus ce mi-a spus el atunci, de atunci n-am mai vorbit. Când l-am întrebat cum vede el, a zis că 4-4-2. După am zis: ‘Mirele, fă, tată, cum vrei tu!’. Acum se supără unii că spune ‘nașule’.

Nu am nicio emoție cu Metaloglobus, cunosc echipa asta. Dacă noi câștigam cu CFR când trebuia să fie 6-0 la pauză și Argeș, eram noi la 3 puncte cu Craiova. Deci noi am pierdut puncte cu echipele mici. Valoare este, Mirel a zis că scoate echipa, dar nu mai stă”, a început Becali în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Gigi Becali: „Noi am pierdut puncte cu echipele mici”

Despre posibila plecare a tehnicianului în vară, Becali a spus:

Și eu sper că va rămâne, eu așa cred, că va rămâne. De ce să nu poată să ajungă la un milion aici? Se poate și mai mult cu Champions League. A zis că în timpul ăsta de 2-3 luni va scoate tot ce poate din echipa asta și va face o echipă puternică încât să avem prima șansă în meciurile de baraj.”

Patronul FCSB a numit echipa pe care NU o vrea la baraj: „Rapid!”

Patronul roș-albaștrilor prevede un „sfert” în Conference League:

„Nu vreau eu să mă mai laud, îmi place să mă laud, dar ce să fac. N-am ce să fac acum. Da, stai să vezi tu că e posibil, peste câteva luni de zile, să vă uitați să comentați cum jucăm în cine știe ce sferturi prin conferințe, iar cu celelalte echipe să vă distrați la emisiuni. Noi prin conferință, ei prin frig.

La baraj, eu aș vrea Dinamo, că nici ei n-au stadion și vom juca pe teren neutru. Nu cred că le convine lor să joace pe Arcul de Triumf. Dacă mergem acolo, e și al nostru, și al lor, și al nostru. Poate, dacă e, aș vrea chiar și U Cluj sau poate și CFR. Numai Rapid nu vreau atât, din cauza stadionului”, a spus Gigi Becali pentru sursa citată.

Clasamentul din play-out-ul Superligii

Citește și:
Gigi Becali l-a băgat în ceață pe Ilie Dumitrescu: „Chiar sunt curios” » Mihai Stoica a dat răspunsul: „Ei sunt scouterii”
Superliga
Gigi Becali l-a băgat în ceață pe Ilie Dumitrescu: „Chiar sunt curios” » Mihai Stoica a dat răspunsul: „Ei sunt scouterii”
Jurgen Klopp a ales! BILD dezvăluie echipa: „Acest scenariu capătă tot mai mult contur”
Campionate
Jurgen Klopp a ales! BILD dezvăluie echipa: „Acest scenariu capătă tot mai mult contur”
Gigi Becali nu s-a putut abține și a intervenit în direct » Ce a avut de transmis: „Stai să vezi tu că e posibil”
Superliga
Gigi Becali nu s-a putut abține și a intervenit în direct » Ce a avut de transmis: „Stai să vezi tu că e posibil”
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a logodit la 20 de ani de la fotografia care a uimit lumea
Stiri extrasport
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a logodit la 20 de ani de la fotografia care a uimit lumea
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Profit.ro
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (2)
robroy
robroy  •  12 Martie 2026, 20:21

Parcă așa a zis cā nu mai vorbește!? Chiar pânã când și până unde are acest individ credibilitate? Ştie cineva răspunsul?

AndiA
AndiA  •  12 Martie 2026, 19:57

Daca n-ai cu cine, n-ai si gata! Nu se poate abtine, este prea ahtiat dupa imagine, dupa popularitate, cu prezenta la TV, dupa orice il aduce in atentia publicului. Nu se face niciodata bine! Cred ca singurul care poate sa-l faca sa taca este Nicu Gheara.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează