FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Deşi în aprilie împlineşte 33 de ani, Stoica şi-a surclasat colegii la turele de alergare » Dorel e adevăratul Zorro!

Articol de , - Publicat miercuri, 09 februarie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 09 februarie 2011 00:08

Cel mai în vîrstă fotbalist al Craiovei a fost ieri cel mai în formă la testul fizic, deşi are încă un kilogram peste greutatea normală

Piţurcă strigă că Universitatea n-are bani, dar Craiova are condiţii de 5 stele în Antalya. Stă la un hotel impresionant, Ela Quality, şi se antrenează pe un teren peste ce are la dispoziţie Steaua, cantonată undeva la 70 de kilometri depărtare. Ieri dimineaţă, pe o vreme cum în România există abia de la mijlocul lunii iunie încolo, 23-24 de grade, Nicolo Napoli i-a anunţat pe jucători că va urma un antrenament infernal.

Dorel, imbatabil
"Vom face exerciţii la sala de forţă, apoi ieşim pe gazon pentru un test fizic extrem de dur, vreau să văd că vă sacrificaţi azi!" a fost mesajul antrenorului. A urmat un adevărat coşmar pentru Prepeliţă şi compania, care au avut de susţinut serii succesive de 400 de metri, 200 de metri şi 300 de metri, cu pauze scurte între ele.
Cel care avea să-şi surclaseze efectiv colegii şi să-şi impresioneze antrenorii a fost chiar cel mai vîrstnic jucător din lot, Dorel Stoica (32 de ani). A fost singurul care putea să rîdă în timpul alergărilor, avea o uşurinţă impresionantă în a duce la final turele, ba mai mult, chiar părea că se joacă cu coechipierii.

Zoro în genunchi
Pleca un pic mai tîrziu după fluierul lui Napoli, ocolea şi poarta prin spate, deci parcurgea o distanţă mai mare, şi la jumătatea seriei tot ajunge primul, la măcar 7-10 metri în faţa celor din grupa sa, printre care se număra şi Dănănae! Mai mult, la ultima tură solicitată de antrenor şi preparator, de 200 de metri, cînd toţi erau aproape în genunchi, unii chiar abandonaseră, Dorel Stoica a scos cel mai bun timp, făcînd ultima jumătate în sprint şi oprind cronometrul la 33 de secunde.

Singurii care s-au ţinut aproape de Dorel Stoica au fost Mihai Costea şi Dănănae, în timp ce ivorianul Zoro s-a sufocat la un moment dat, chiar s-a împiedicat şi a căzut, după care s-a prăbuşit pe banca de rezerve şi a renunţat să mai alerge.

Timpii senzaţionali ai lui Dorel

Distanţa    Timp
400 metri    76-78 secunde
300 metri    53-56 secunde
200 metri    33-36 secunde

Mititelu cu Biblia, caz amînat
Adrian Mititelu s-a prezentat la ora 15:00 la sediul LPF, unde urma să fie audiat alături de Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor. Cei doi fundaşi şi-au făcut însă apariţia abia la ora 17:00, cînd şedinţa stătea să înceapă, evitînd astfel pe cît posibil contactul cu patronul oltean. Pînă aseară la ora 21:00 audierile nu se încheiaseră.

Citește și:
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Superliga

Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Campionate

Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”

Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (8)
74bodo74
74bodo74  •  09 Februarie 2011, 13:04

Trimiteti bai toate mesajele,nu le mai selectati.

74bodo74
74bodo74  •  09 Februarie 2011, 13:02

Ce ne intereseaza pe noi suporterii Universitatii ce zice Fituica,vad ca tot javre ati ramas,ce treaba avem noi cu oile lui Fecali de la stoia,pe noi nu ne intereseaza ce conditii au ei,deci la Govora se antrnau cu gainile,acum stau in cel mai luxos hotel.Lasati ca la anul o sa vina si stoia tot aici,s-au poate la vara.

andriy7
andriy7  •  09 Februarie 2011, 12:09

@axl41 Ai mai putin creier decât un câine pr0st si m0rt de foame!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează