FOTBAL  »  Superliga  »  DEZBATEREA ZILEI

VIDEO Dezbaterea zilei, 13 mai » În ce condiții trebuie permis accesul spectatorilor pe stadioane? Cu test PCR sau cu dovada vaccinării?

În ce condiții trebuie făcut accesul spectatorilor pe stadioanele din România?
În ce condiții trebuie făcut accesul spectatorilor pe stadioanele din România?

Articol de GSP - Publicat joi, 13 mai 2021 15:48 / Actualizat joi, 13 mai 2021 16:20

Revenirea suporterilor pe stadioanele din România a devenit o chestiune de timp. În acest context, GSP pune în dezbatere condițiile în care ar trebui făcut accesul fanilor pe arene și în săli. 

"După 14 luni în care suporterii au apărut pe stadioane sau în săli doar desenați pe niște pânze imense care acopereau scaunele goale, ne pregătim, pare-se, să vedem iarăși viață în tribune. Nu este însă clară sau unitară procedura pe baza căreia se va permite accesul fanilor. Asta vom dezbate azi aici, în studioul Gazetei: În ce condiții trebuie redeschise stadioanele? Accesul să fie permis doar celor vaccinați, așa cum a spus premierul Câțu că ar fi planul pentru Campionatul European? Sau trebuie să intre și cei care au un test PCR negativ, cum pare a fi modelul pregătit pentru finala Cupei României?", a explicat Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei și moderatorul dezbaterii. 

VIDEO DEZBATEREA ZILEI, 13 mai » În ce condiții trebuie făcut accesul spectatorilor pe stadioanele din România?

Dan Udrea: „Sunt împotriva variantei de a putea intra pe stadioane doar cei vaccinați”

  • „E o lipsă de coerență. La finala Cupei României s-au anunțat condițiile în care spectatori au acces: ești vaccinat, ai test negativ sau ai fost testat pozitiv recent. Apoi auzim din partea premierului că la meciurile de la Campionatului Europeau au acces doar cei vaccinați. Vi se pare coerent? 
  • Eu cred că autoritățile dau dovadă de lașitate. Premierul spune că a fost de acord cu propunerea UEFA, deși UEFA nu are dreptul să facă regulile în țara ta. România vine și spune că «la finala Cupei îi acceptăm și pe cei cu test negativ și pe cei infectați, dar la EURO suntem de acord cu UEFA». Păi de ce? Mi se pare o lașitate din partea Guvernului.
  • Sunt împotriva accesului pe stadion exclusiv a celor vaccinați.
  • Mi se pare că România nu caută alte soluții în afară de acest mesaj de genul: «dacă nu vă vaccinați, nu veți avea acces în anumite locuri». Japonia, în momentul ăsta, este mult sub România ca procent al persoanelor vaccinate, dar acolo toate meciurile de fotbal din prima ligă sunt cu spectatori în tribună, 5.000, poate 8.000, în funcție de capacitatea stadionului. Și evident că nu intră doar cei vaccinați. Iar în Portugalia am citit că s-a decis reprimirea spectatorilor la ultima etapă. Care este condiția? Test negativ, atât. 
  • Iar ultimul exemplu este Spania. Pe 27 martie, la Barcelona, a avut loc un concert test cu participarea a 5.000 de persoane, unde singura măsură luată a fost purtarea măștii. La 15 zile de atunci, toți cei 5.000 au fost testați PCR și doar 6 au fost pozitivi, iar la 4 dintre ei s-a exclus posibilitatea ca ei să fi luat virusul de acolo. Iată, sunt țări care încearcă și alte metode, nu au doar mesajul «vă vaccinați, aveți dreptul la X, Y, Z». De ce la Campionatul European schimbăm strategia, ascunzându-ne în spatele unei propuneri UEFA?”

Oricine poate contesta în instanță o astfel de măsură și atunci se analizează dacă există un temei legal, un scop legitim, dacă măsura este una adecvată. Probabil sunt protocoale cu UEFA. Gândiți-vă la un aspect: organizezi un eveniment sportiv, vine un cetățean, se infectează și pățește ceva și dă în judecată organizatorul că nu a luat toate măsurile pentru prevenirea răspândirii bolii. 

Trebuie să vedem cadrul legal, observ eu că se ezită să se legifereze foarte clar aceste lucruri. Până la urmă, vor apărea astfel de spețe

- Csaba Asztalos, președinte Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Remus Răureanu: „E firesc să existe niște restricții. Mersul pe stadion nu e un drept fundamental”

  • „Nu mi se pare că ar putea fi vorba despre discriminare, nu le sunt îngrădite oamenilor drepturi fundamentale. Oamenii au acces în continuare la toate drepturile care le sunt cu adevărat necesare. Nu te obligă nimeni să mergi la un meci de fotbal. Nu vine UEFA să te ia de acasă cu forța, să te vaccineze și să te bage în tribună
  • Totusi, e cam mult ca statul român să se sperie de Federația Europeană de Fotbal. Cred că până la urmă Cîțu și oamenii lui s-au folosit de recomandarea UEFA pentru a face reclamă campaniei de vaccinare, pentru a o promova. 
  • Cupa României e un eveniment singular, la EURO vor fi 4 meciuri, vor fi mai multe persoane implicate. Ajungem la vreo 50-60.000 de oameni la EURO, e o diferență față de Cupa României. Sunt convins că Guvernul s-a folosit de recomandare ca să amplifice reclama pentru campania de vaccinare.
  • Testul PCR nu e mereu 100% de încredere. Am avut exemple în campionat de foarte multe teste fals-pozitive. La CFR au fost 20 de inși fals-pozitivi, la vaccin nu știu să existe astfel de statistici.
  • E firesc să existe niște restricții, niște condiții. Oameni specializați în medicină impun acele condiții pe baza datelor statistice.

După un an și jumătate de pandemie, metoda cea mai eficientă prin care ne putem feri de boală este vaccinul, unul la care au lucrat oamenii de știință, nu politicienii. De aproape un an, oamenii sunt împărțiți în vacciniști și anti-vacciniști. Eu cred că ar fi bine să ne vaccinăm. Este o opțiune și să nu te vaccinezi, dar eu nu cred că este o opțiune în regulă pentru cei alături de care trăiești. 

Mi se pare normal ca oamenii care au dorit să se vaccineze să poată să intre liberi pe stadion și nu numai. Decizia UEFA la care au aderat autoritățile române mi se pare o regulă foarte bună și justificată
- Cristian Geambașu, jurnalist GSP

CONCLUZII | Cătălin Țepelin: „Cred că e mai periculos să stai în metrou alături de sute de oameni care poartă doar măști decât să stai în aer liber, pe stadion, lângă oameni deja testați negativ PCR”

  • „Nu e deloc în regulă lipsa asta de coerență, pleci capul în fața UEFA și permiți desfășurarea unui eveniment într-un fel, dar pe plan intern faci altfel"
  • Evenimentele sportive au fost printre cele mai văduvite în anul ăsta, ai avut voie să faci o grămadă de lucruri, mai puțin să mergi în tribună la un eveniment sportiv. Nu știu dacă e mai periculos să stai pe un stadion în aer liber, alături de câteva sute de oamenii sau mii, cu mască și cu test PCR, decât să stai alături de alte câteva sute de oameni în metrou, netestați, protejați doar de mască. Dacă le punem față în față, nu văd nicio logică.
  • Nu îmi dau seama de ce se se insistă pe argumentul că la un meci se țipă, se urlă, se cântă, și că de asta nu este permis accesul pe stadioane. Mă îndoiesc că la concertul-test din Barcelona, despre care a vorbit Dan, au stat oamenii cu leucoplastul pe gură. La un concert rock bănuiesc că s-au exteriorizat, așa cum se întâmplă și la un meci de fotbal.
  • Să sperăm la o decizie înțeleaptă și un scenariu ulterior favorabil, ar fi păcat să ne întoarcem în tribune și peste câteva săptămâni să o luăm de la capăt cu interdicții. Suntem într-o industrie care se hrănește din atmosfera tribunelor, suporterii desenați prin peluze sau prin sălile de competiții și aplauzele înregistrate și puse la megafoane nu pot întreține la nesfârșit pasiunea pentru sport”.

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: „argumente” / „dialog” / „respect pentru opinia celuilalt”. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

Dezbaterea zilei, 11 mai » Ar trebui aduși arbitri străini în ultimele etape ale play-off-ului Ligii 1?

DEZBATEREA ZILEI, 6 mai 2021 » Oltenia va avea două echipe în Liga 1 - cu cine vor ține microbiștii? Cu CS Universitatea Craiova sau cu FC U Craiova 1948?

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (17)
univ_craiova1
univ_craiova1  •  14 Mai 2021, 12:06

Sa se facă nunțile doar cu cei vaccinați, sa se între în magazine doar cu vaccin, sa se meargă pe strada doar cu vaccin și gata am terminat discuția restul stați în casa ca na...

univ_craiova1
univ_craiova1  •  14 Mai 2021, 12:04

În cluburi întra și aia vaccinați și aia fără nimic dar pe stadioane au voie numai aia vaccinați!!! Doamne ce mentalitate de săracii avem!

4185851941459570
Dumitru Bogdan  •  14 Mai 2021, 10:26

*** de ce oferiti numai variante tampite? Peste tot politica este vaccinat complet sau test PCR negativ in ultimele 24 ore. De ce nu exista optiunea asta?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează