FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

ANALIZĂ Diagnostic crunt la Dinamo: ce arată ultimele mutări despre direcția în care merge clubul

Ahmed Bani, în brațele fostului coechipier Ștefan Fara / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Ahmed Bani, în brațele fostului coechipier Ștefan Fara / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat sambata, 11 ianuarie 2025 12:54 / Actualizat sambata, 11 ianuarie 2025 21:19

Odată cu oficializarea mutării lui Ahmed Bani la Galați, Dinamo mai are în componența actualului lot un singur fotbalist crescut în propria pepinieră, pe Antonio Bordușanu, și el cu un statut incert.

Bani e cel de-al doilea „câine” get-beget cedat în această iarnă, după Andrei Florescu. Astă-vară, spusese adio clubului și Vali Borcea, din aceeași generație cu Bani. E o consecință a regresului înregistrat de propria academie în ultimii ani, unul dintre obiectivele pe care clubul vrea să le restaureze în perioada următoare.

Gata, Ahmed Bani e istorie la Dinamo! La 22 de ani, fotbalistul cu dublă cetățenie, română și iordaniană, mereu catalogat drept un nume de mare perspectivă pentru dinamoviști, se desparte de clubul unde a făcut primii pași în fotbal.

Doi dintr-o lovitură! Dinamovistul și rapidistul au semnat cu Oțelul: „Unul dintre cele mai mari talente din ultimii ani”
TRANSFER
Doi dintr-o lovitură! Dinamovistul și rapidistul au semnat cu Oțelul: „Unul dintre cele mai mari talente din ultimii ani”

Mijlocașul ofensiv a debutat în tricoul „câinilor” în februarie 2020, iar de atunci a bifat 135 de meciuri, 13 goluri și 19 assist-uri în alb și roșu, el însoțind-o pe Dinamo și în călătoria anevoioasă din Liga 2.

Internațional U21, Bani ajunsese rezervă în echipa lui Kopic, mai prindea rareori minute, iar președintele Andrei Nicolescu tocmai ce declarase că fotbalistul de picior stâng „pare puțin plafonat la Dinamo”. În stagiunea curentă, a bifat 16 apariții, 12 în Superligă și 4 în Cupa României Betano, „zestrea” sa fiind sărăcăcioasă: un gol și 3 pase decisive.

Străinii i-au readus pe „câini” în fruntea Superligii. Dinamo nu mai are copii-minune

Dinamo, reinventată sezonul acesta, a ajuns pe podiumul Superligii bazându-se pe o strategie ușor de citit: prim „11” alcătuit preponderent din fotbaliști străini și o bancă în care abia dacă își mai făceau loc puținele produse livrate în ultimii ani de Academia clubului.

Banca de rezerve a lui Kopic e alcătuită, în principal, din fotbaliștii tineri „repatriați” astă-vară din Diaspora fotbalistică, vezi Caragea, Mărginean, Pașcalău (între timp plecat), străini sub nivelul titularilor și alți români prezenți în club de ceva timp (Patriche, Costin). Cu realizări minuscule în dreptul lor, Ahmed Bani ori Antonio Bordușanu ajunseseră, așadar, actori episodici la Dinamo!

Ce-i drept, academia lui Dinamo a trecut printr-un regres considerabil în ultimii ani, iar juniorii promovați spre prima echipă s-au împuținat considerabil. De altfel, locul ocupat în topul academiilor întocmit anual de FRF e elocvent: La ultima clasificare, academia SC Dinamo (cea a echipei din prima ligă) se afla pe locul 25, cu un punctaj de 75.68,

La plecarea în Antalya, după ce clubul a renunțat și la Andrei Florescu, alt fotbalist școlit la Dinamo, roș-albii mai aveau în componența lotului doar doi fotbaliști de-ai casei, Bani și Bordușanu. După plecarea primului, extrema de 20 de ani, și el cu prestații neconvingătoare, a rămas singurul jucător cu un astfel de statut.

Cel de-al treilea portar din lot, Alexandru Stoian, în vârstă de 19 ani, a început fotbalul la Juventus Colentina, deci nu poate fi catalogat un produs 100% dinamovist.

„Câinii” și-au dat seama că suferă la acest capitol și, de ultimă oră, au adus doi puști în cantonament, doi juniori considerați a fi promițători, Eduard Ilincaș (15 ani), respectiv Antonio Cristea (16 ani).

Câțiva împrumutați, speranțe puține

Dinamo mai deține și alți fotbaliști crescuți de club, dar care se află în prezent sub formă de împrumut în ligile inferioare din România, de notorietate fiind cazurile fraților Irimia, trimiși la Metaloglobus, portarul Oncescu, la FC Argeș, sau Costin Amzăr, care joacă sub formă de împrumut în Emirate, la Al-Nasr. Totuși, nu sunt indicii că ei ar putea deveni, prea curând, oameni indispensabili la Dinamo.

Au dispărut și transferurile

În perioada 2013-2020, Dinamo a obținut peste 6,6 milioane de euro pe fotbaliști produși exclusiv de Dinamo sau luați de la o vârstă fragedă și care și-au terminat junioratul în Ștefan cel Mare. Fără a mai pune la socoteală diverși tineri exportați încă de la 16-17 ani, care nici n-au ajuns la echipa mare, și au adus fiecare câte 200.000 de euro, în medie, în club.

Dorin Rotariu, Ionuț Nedelcearu, Valentin Costache și Steliano Filip sunt patru dintre fotbaliștii cedați pe sume importante în „epoca Negoiță”.

Roadele provenite din propria pepinieră au fost, de la an la an, tot mai neproductive. Chiar zilele trecute, Gazeta Sporturilor a trecut în revistă evoluția profesională a jucătorilor care, în 2018, câștigau Cupa României U19 în fața rivalei FCSB. Concluziile, AICI!

Citește și:
4 fotbaliști negociază acum rezilierea cu CFR Cluj
Superliga
4 fotbaliști negociază acum rezilierea cu CFR Cluj
Marius Șumudică semnează! Tehnicianul român s-a înțeles cu noua echipă
Stranieri
Marius Șumudică semnează! Tehnicianul român s-a înțeles cu noua echipă
MM Stoica a confirmat ultima răsturnare de situație de la FCSB: „Nu l-a dus mintea să-mi dea un telefon”
Superliga
MM Stoica a confirmat ultima răsturnare de situație de la FCSB: „Nu l-a dus mintea să-mi dea un telefon”
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
Stiri extrasport
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Profit.ro
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (11)
fibra
fibra  •  12 Ianuarie 2025, 10:14
Postat de Caruta_cu_Paiate pe 12 Ianuarie 2025, 06:54

Totuși Dinamo, așa în insolvență cum e ea, arată mai bine decât multe echipe din liga 1 și 2! Are o masă de suporteri uriașă deși a trecut ani buni prin stări materiale dezastruoase, retrogradări, pierderi de proprietăți, și mai ales arbitraje potrivnice ticăloase! A pierdut zeci de meciuri după minutul 90 prin decizii scandaloase ale VAR sau ale arbitrilor! Și, iată, merge înainte. Se pot face multe, inclusiv o academie cum a mai avut! Numai justiția să-și facă treaba și să nu mai amâne decizia în cazul Șiman. E rușinos cate procese zac pe rol, ani de zile, și nimeni nu ia nicio măsură împotriva acestor magistrați corupți și telecomandați! Cum vreți voi o societate normală cu o justiție bolnavă și corupta total?? De unde un fotbal competitiv!?..... La noi e perfect Gigi Becali cu blaturile și mafia lui din arbitraj!

Dupa ce in cele doua insolvente i-au fost "sterse" datorii de aprox. 23,5 milioane de euro ar fi fost culmea sa nu se schimbe ceva.Zecile sau poate sutele de firme si persoane care aveau de primit bani nu mai conteaza?

Caruta_cu_Paiate
Caruta_cu_Paiate  •  12 Ianuarie 2025, 06:54

Totuși Dinamo, așa în insolvență cum e ea, arată mai bine decât multe echipe din liga 1 și 2! Are o masă de suporteri uriașă deși a trecut ani buni prin stări materiale dezastruoase, retrogradări, pierderi de proprietăți, și mai ales arbitraje potrivnice ticăloase! A pierdut zeci de meciuri după minutul 90 prin decizii scandaloase ale VAR sau ale arbitrilor! Și, iată, merge înainte. Se pot face multe, inclusiv o academie cum a mai avut! Numai justiția să-și facă treaba și să nu mai amâne decizia în cazul Șiman. E rușinos cate procese zac pe rol, ani de zile, și nimeni nu ia nicio măsură împotriva acestor magistrați corupți și telecomandați! Cum vreți voi o societate normală cu o justiție bolnavă și corupta total?? De unde un fotbal competitiv!?..... La noi e perfect Gigi Becali cu blaturile și mafia lui din arbitraj!

creeperno534
creeperno534  •  11 Ianuarie 2025, 22:42

Sa fie sanatos!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează