FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Dezvăluiri despre problemele de la Dinamo: „Toți au trimis notificări din cauza restanțelor” » Cine sunt ultimii jucători care şi-au depus memorii

Articol de GSP - Publicat luni, 15 februarie 2021 09:42 / Actualizat luni, 15 februarie 2021 10:06

Emilian Hulubei, președintele AFAN,  a vorbit la GSP LIVE despre probleme cu neplata salariilor pe care jucătorii din Liga 1 le au și a spus că cele mai complicate sunt la Dinamo și Astra.

Oficialul spune că cele două formații au cele mai probleme financiare și a spus că aproape toți jucătorii de la Dinamo au trimis notificări pentru a primi salariile restante și că Ricardo Grigore și Robert Moldoveanu au depus chiar memorii din cauza banilor.

Emilian Hulubei la GSP LIVE: „Cele mai mari probleme sunt la Dinamo și Astra”

„Cele mai mari probleme sunt la Dinamo și Astra, chiar dacă au veni banii din drepturile TV și au mai rezolvat unele probleme. Sunt jucători neplătiți de 2-3 luni, vor își depună memorii ca să devină liberi de contract. La Dinamo deja se întâmplă treaba asta. Dar acolo nu sunt doar jucătorii, ci și staff-ul, antrenorii de la copii, juniorii.

La Dinamo au avut toți jucătorii și antrenori. Mulți doar au depus notificări, iar clubul i-a contactat și le-a plătit datoriile. Au fost foarte muți, precum Deian Sorescu, Anton, Puljic sau Fabbrini. Sunt jucători care au depus notificări și în 15 zile au fost plătiți. Mai sunt cazuri. Am depus memorii pentru câțiva jucători, Robert Moldoveanu sau Ricardo Grigore”, a spus Emilian Hulubei la GSP LIVE.

Emilian Hulubei: „În România, regulamentul FIFA e interpretat diferit”

Președintele AFAN a criticat modul în care Comisiile din România judecă anumite cazuri și a dat exemplu cazul lui Andrei Trușescu (21 de ani), fundașul Astrei.

„Ne-am trezit, ca procedură, că cei de la Comisie consideră că, dacă au fost plătite unul sau două salarii, deși nou am făcut notificare pentru patru salarii, nu mai îndeplinești condiția de a deveni jucători liber. Că, vezi Doamne, cele 60 de zile nu mai sunt valabile.

În regulamentul FIFA scrie foarte clar că atunci când faci notificare, clubul e obligat să achite toți banii din notificare. Am o hotărâre la prima Comisie și am atacat-o cu recurs. Vom merge la TAS dacă e nevoie. Nu se poate interpreta regulamentul într-un fel. E vorba de cazul lui Trușescu de la Astra. A primit două salarii din patru și Comisia a considerat că nu mai trebuie să devină liber de contract pentru că nu se îndeplinesc condițiile. Dar regulamentul FIFA spune că trebuie plătiți toți banii.

Ca să devii liber de contract trebuie să fii neplătit de 60 de zile și să trimiți o notificare de 15 zile. Dacă nu ești plătit, în a 16-a zi ești liber. La noi, după ce ai depus memoriu trebuie să stai la echipă până când Comisia te declară liber. În străinătate sau un jucător străin aflat într-un litigiu cu un club din România dă o notificare de 15 zile, iar după ce a trecut acest termen dă clubului un memoriu prin care denunță unilateral contractul pentru justă clauză, depune memoriu la FIFA și se duce la altă echipă. Dacă se dovedește că a denunțat contractul fără justă cauză, jucătorul plătește”, a mai spus Hulubei.

Citește mai multe știri din Liga 1: 

EXCLUSIV Verdict sumbru: „Fanii lui Dinamo pot ține echipa până la finalul campionatului. Apoi, se alege praful!

Imixtiunea politică PNL de la ANAD aruncă în aer sportul românesc! Riscăm să avem soarta Rusiei și să fim interziși la marile competiții!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (18)
viata_de_caine
viata_de_caine  •  16 Februarie 2021, 13:18

Foarte bine, sa plece , eu nu le-as plati nimic, au primit atatea sanse si n-au jucat nimic, e clar lipsa de valoare din partea lor. Outt.

creeperno290
creeperno290  •  15 Februarie 2021, 22:40

Sa plece aia doi ca nu joaca fotbal

cristarh
cristarh  •  15 Februarie 2021, 20:40

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează