LIGA 1  ·  FCSB

Dică și-a negociat cu Becali o ”bucățică” de independență: ”Nu-mi da ordine în public!”

Becali s-a implicat peste fiecare antrenor pe care l-a avut în ultimii ani // FOTO Alex Nicodim
Becali s-a implicat peste fiecare antrenor pe care l-a avut în ultimii ani // FOTO Alex Nicodim

Articol de - Publicat miercuri, 24 mai 2017 00:00

Gigi i-a promis că nu-i mai face echipa la TV, iar Mache nu va mai sta pe bancă.

Dică a câștigat deja ceva, chiar dacă nu a apucat s-o conducă pe FCSB în vreun meci: s-a asigurat, măcar pe moment, că nu va fi tratat cum așa cum a fost Reghecampf în ultima parte din mandat.

Noul "principal" a tratat cu Becali condițiile de colaborare. "Putem vorbi despre alcătuirea echipei, dar nu-mi dați ordine în public, la TV!" a fost condiția lui Nicolae. Gigi a acceptat pe loc regula.

Fără Mache, fără telefon

Antrenorul crede că e firesc, acceptabil să discute cu patronul despre alegerea jucătorilor, dar consideră jignitor să i se impună "11"-le de start în emisiunile TV și să afle așa cum trebuie să abordeze meciurile.

Pe Dică, Becali l-a ales și pentru că a exclus de pe lista cu tehnicieni disponibili numele cu care era greu de colaborat, antrenori cu care patronului îi era greu să "negocieze" echipa de start: Dan Petrescu, Edi Iordănescu, Mircea Rednic.

Nicolae s-a pus și el la adăpost: scapă de Marius Ianuli, o rudă a lui Gigi care avea loc pe bancă și primea indicații de la patron în timpul meciurilor. Mache "pasa" mai departe, către antrenor, ordinele din lojă. Nu-și va mai putea îndeplini rolul de intermediar al ideilor tactice ale lui Becali.

"Mache nu va fi pe bancă și nici telefon nu va exista în jurul meu", a spus Dică la DigiSport. Ilie Stan a fost precedentul antrenor care l-a ridicat din spațiul tehnic pe Mache și l-a trimis în tribună.

"Iliesta" urmărea tot să scape de telefoanele lui Gigi. Nu i-a mers, Becali i-a impus și lui echipa de start, la un meci pierdut cu ASA Târgu Mureș, și apoi l-a demis.

Când l-a dat afară, patronul și-a amintit că Stan a fost împotriva nepotului său, Ianuli: "M-a pus să-l dau afară pe Mache și m-am luat după el, de a început să plângă o mătușă din cauza asta!".

Pe Reghecampf l-a "masacrat"

Dică vrea criterii clare de colaborare cu patronul întrucât are un exemplu recent, pe Reghecampf.

Laurențiu a plecat luni seară în Emiratele Arabe Unite, la Al Wahda, după o perioadă grea la FCSB, care i-a "tocit" imaginea pe care și-o crease în primul mandat, între 2012 și 2014.

Pe lângă rezultatele sub așteptări, el a avut parte de un tratament dur din partea patronului. Gigi anunța echipa de start la TV cu o zi înaintea meciurilor, făcea schimbări în timpul partidelor, dădea afară jucători sau îi scotea dintre titulari fără ca antrenorul să fie întrebat.

A ales și sistemul de joc: "Reghe voia să joace cu doi atacanți, Gnohere și Alibec, dar i-am zis că eu nu accept pentru că nu cunosc sistemul ăsta, 4-4-2".

Salut cu mâna stângă

Pe lângă rolul cunoscut de "portavoce" a lui Gigi, Mache s-a evidențiat și într-un episod din 2011. Echipa era în cantonament în Turcia și managerul s-a filmat masturbându-se în camera de hotel. I-a transmis imaginile unei fete, care le-a publicat.

La scurt timp, steliștii au organizat o acțiune pe Facebook, în care au comunicat cu suporterii. A participat și Dică, jucător pe atunci, pe care suporterii l-au întrebat "ai dat mâna cu Mache după victoria de la Craiova?". "Da, am bătut cuba cu el, dar Mache a folosit mâna stângă", a răspuns cu umor Nicolae.

Pe lângă  calitatea de rudă a lui Becali, Ianuli a beneficiat în ultimii ani și de susținerea lui Mihai Stoica, cu care e prieten.



Anunțul momentului despre Gregorian Bivolaru, liderul MISA. Multe cursante ar fi fost supuse unor obiceiuri șocante
Libertatea
Comentarii (2)
dinamo_fan  •  24 Mai 2017, 11:18

asta e articol de sport sau de cancan ? intrebare simpla.

Marcel Holota  •  24 Mai 2017, 08:59

Am impresia ca esti un prost de ziarist ce vrea sa se afirme si scrie numai bazaconii

Vezi toate comentariile (2 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
15:30 Documentar, Il Luce
Episodul 9 - Dinamo-Steaua, meciul generalilor
TVR 1
18:00 Fotbal, La Liga
Celta Vigo - Betis
Digi 2, Telekom 4, Look Sport 3
18:15 Fotbal, Serie A
Juventus - Torino
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
20:00 Fotbal, Liga 1
FCSB - Botoșani
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
20:30 Fotbal, Serie A
Sassuolo - Lecce
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
20:30 Fotbal, La Liga
Valladolid - Alaves
Digi 4
22:45 Fotbal, Serie A
Lazio - Milan
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
23:00 Fotbal, Serie A
Granada - Valencia
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
Program TV complet

Liga 1