FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV –FARUL CONSTANŢA 2-1

Die hard

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 mai 2009 00:00

Braşovul rămîne invincibilă acasă şi se apropie de zona Euro

Lucescu senior e la un pas de trofeul UEFA, iar juniorul, proaspăt numit la "naţională", vrea să lase Braşovul în Europa. "Stegarii" au trecut ieri lejer de Farul şi ţin aproape de zona granzilor.

În schimb, constănţenii se-ndreaptă blazaţi spre Liga a II-a. Ieri n-au dat impresia că ar mai spera la salvare, clacînd la aproape fiecare şarjă ofensivă a gazdelor. Primul a cedat Curcă. L-a faultat în careu pe Surdu, iar Ilyeş a transformat fără emoţii. Acelaşi Surdu s-a distrat pe partea dreaptă cîteva minute mai tîrziu şi i-a pus o minge pe tavă lui Sburlea pentru 2-0.

Cu gîndul la meciul viitor, de la Cluj, băieţii lui Răzvan au cedat iniţiativa, iar golul lui Teekloh (70) a mai animat jocul, insuficient însă pentru a doborî o echipă a Braşovului care încă n-a pierdut "acasă" în acest sezon.

ŞTIRILE MECIULUI

» Dani Coman şi-a revenit după accidentarea din meciul cu U Craiova şi era apt pentru partida de ieri. Însă Lucescu jr. a decis să-l menajeze pentru întîlnirea de etapa viitoare, cu CFR Cluj.

» Bogdan Stelea s-a accidentat în minutul 83 al partidei, cînd a suferit o întindere, şi a fost înlocuit de Kajcsa.

» Răzvan Lucescu: "A fost un meci liniştit, putea fi lejer 3-0".

Citește și:
„Parfum” de Snoop Dogg la Los Angeles » Cum a cucerit marijuana străzile Hollywoodului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Biserica de 10 de milioane de euro a lui Gigi Becali a fost sfințită! Cum și-a făcut apariția soția lui + cele mai tari imagini
Superliga

Revoltă în SUA: „Dacă începem cu asta...” » Un nou abuz FIFA, la meciul Brazilia - Maroc?
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Revoltă în SUA: „Dacă începem cu asta...” » Un nou abuz FIFA, la meciul Brazilia - Maroc?
Brazilia - Maroc, primul șoc al Mondialului, a avut două reprize total diferite: „De ce îți e frică, de aia nu scapi!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Brazilia - Maroc, primul șoc al Mondialului, a avut două reprize total diferite: „De ce îți e frică, de aia nu scapi!”
Lefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (4)
 •  10 Mai 2009, 19:33

multumim sibiu forza steagu uefa uefa

 •  09 Mai 2009, 12:11

forta farul in liga II

 •  09 Mai 2009, 10:24

bravo brasov......3 puncte importante...sper sa prindeti u.e.f.a.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează