Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 18 septembrie 2019 16:58
Laurențiu Corbu (25 de ani), fundașul lui Dinamo, a mărturisit ce a învățat în 6 luni de împrumut în Scoția și din momentele când `îl ia capul de nervi~ din cauza accidentărilor.
Laurențiu Corbu îi este dator lui Dusan Uhrin. Până la ceh, fotbalistul de 25 de ani fie a fost invizibil pentru staff-ul tehnic, fie s-a confruntat cu diverse accidentări. A plătit tribut de multe ori accidentărilor ce l-au scos de pe gazon atunci când de-abia intrase în grațiile unui antrenor sau a altuia. În vară, s-a accidentat în minutul 3 al primului amical și-a pierdut aproape tot restul anotimpului. Sub comanda lui Uhrin, beneficiind de accidentarea lui Sin, Laurențiu a intrat ca fundaș stânga și a strâns 4 meciuri la rând.
- Laurențiu, ce mai înseamnă pentru un fotbalist român să fie titular la Dinamo?
- Pentru mine este o onoare. Sper să ajung mai mult decât un titular, să fiu folositor echipei, să contribui la calificarea lui Dinamo în play-off, cu toții credem în acest obiectiv.
- Tu crezi că ai trecut peste toate accidentările?
- Refuz să mă las ghidat în viață de ghinioane. Chiar dacă ultima oară, după ce am făcut pregătirea fizică, m-am accidentat în startul primului amical, la ligamentul colateral. Mai greu îi este soției să mă suporte, ea duce o mare parte din greul accidentărilor.
- Adică?
- Pentru Diana sunt un caracter dificil, probabil. Sunt stresant. Dar ea mă întărește, nu știu ce aș fi făcut dacă nu era lângă mine. Mă mai ia capul, cu toate că sunt un tip pozitiv, zâmbitor, în viața de zi cu zi. Dar cu atâtea accidentări, mai pierd semnalul!
- Și cum îți revii?
- Fie mă ajută soția psihic, fie citesc, fie mă rog. Sfaturile îmi sunt de ajutor. Sunt un tip credincios, doar cu puterea lui Dumnezeu pot să fiu sănătos, să fiu bine.
„În Scoția, am făcut și box”
- Și-n Scoția, la St. Mirren, te-ai accidentat.
- În iarnă, când eram la Dinamo, m-am pregătit separat, nu eram în calculele echipei, apoi am fost împrumutat în Scoția și m-au băgat din prima în meciul cu Rangers. Am resimțit ceva dureri, după care mi-a fost greu să mai prind echipa. Am mai jucat cu forțele Celtic și Aberdeen.
- Ce-ai învățat acolo?
- Să fiu mai profesionist, în primul rând pentru mine.
- Se presupune că trebuie să fii învățat asta până la 24-25 de ani.
- Hai să-ți spun ceva, probabil că v-ați dat seama oricum: noi, românii, în general, suntem croiți pe ideea: Las' că azi o las mai ușor, sunt obosit, merge și așa!. Nu merge cu păcălelile, mai ales când ajungi afară. Eu am învățat cum trebuie să mă antrenez, să mă odihnesc, să mă hidratez. Fiindcă nota de plată vine la un meci, când poți să faci o greșeală sau să te accidentezi și mai vezi echipa doar din tribună. De aceea românii au un șoc mare când ajung în străinătate. La scoțieni am prins antrenamente tari de forță, m-am dezvoltat bine, am stat cu orele la sală. O dată am făcut antrenament de box. Ne-a pus managerul mănușile și dă-i, și luptă. Ne-a dat două zile liber după aia, eu nu m-am putut mișca din pat de oboseală.
Pasiunea secretă: somnul
- Ești supărat că Mircea Rednic nu ți-a acordat șanse în iarnă?
- Nu arunc vina pe cei dinainte, probabil, a avut... Nu mai zic nimic, nu ar fi fair-play, le mulțumesc lui Florin Bratu, lui Claudiu Niculescu, lui Mister Uhrin, celor ce m-au ajutat. Iau doar ceea ce e pozitiv din fiecare experiență, numai așa avansez în viață.
- Tu cum ești în afara fotbalului?
- Un tip glumeț și-mi place să dorm! Serios, nu râdeți! Sunt familist convins și-mi place să mă odihnesc. Nu am fost niciodată adeptul nopților pierdute, prefer să fiu cu familia, să ne plimbăm.
- Care este cel mai mare vis pe care vrei să ți-l îndeplinești în fotbal?
- Mi s-a împlinit deja. Când eram copil, voiam să joc în Liga 1 și să îmbrac tricoul echipei pe care o admiram. De aceea aș vrea să fac eu mai mult pentru Dinamo, fiindcă am ținut cu "câinii" de mic.
Amintirile copilăriei
- Ce amintiri legate de Dinamo ai?
- Îmi plăcea cuplul N&D, Niculescu - Dănciulescu, fiindcă dădea multe goluri. O să le mulțumesc mereu că mi-au făcut multe bucurii. Cea mai frumoasă rămâne victoria cu 4-2 din Ghencea, cu toate că n-am văzut partida la TV. Eram cu juniorii de la CSȘ Târgoviște în cantonament în Spania, abia după meci am aflat rezultatul, apoi am făcut rost de înregistrarea integrală a partidei, am urmărit-o și-am urlat la fiecare gol al nostru.
- Veneai la meciuri?
- Prima dată am fost pe Ghencea, când a dat gol Torje cu capul, în aprilie 2011. Am stat în peluză, în galerie, am trăit o mare bucurie, dar și o mare spaimă.
- De ce?
- Eram totuși un copil, 17 ani, la final a fost o bătaie între "ultrașii" dinamoviști și steliști. Nu puteam să vin cu tata oricând la meciuri, din Târgoviște, dar mă mai lipeam de prieteni ai familiei.
„Sunt fan Cristiano Ronaldo, am și citit niște cărți despre și cu el, multe materiale în care vorbește despre el însuși, ca să învăț de la cel mai bun”
„A fost deplorabil când eram pe ultimul loc. Dar niciodată nu ne-am gândit că vom retrograda. Doar o perioadă grea, ne-am motivat mai mult și am redresat corabia. Acum, suntem pe un drum bun”
- Laurențiu Corbu
41 de meciuria strâns Corbu în tricoul "câinilor", înscriind un gol și oferind un assist
