FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

Dinamo Kiev, după decesul lui Mircea Lucescu » Mesajul lui Igor Surkis: „Va continua să trăiască în inimile noastre”

Articol de - Publicat marti, 07 aprilie 2026 22:12 / Actualizat marti, 07 aprilie 2026 22:49

Fostul internaţional Gabi Balint a postat un mesaj după ce Mircea Lucescu a încetat din viață la 80 de ani. Dinamo Kiev nu l-a uitat pe fostul antrenor și au transmis un mesaj emoționant.

„Ne-a părăsit un om care a însemnat enorm pentru fotbalul românesc. A fost cel care a avut încredere în mine şi m-a promovat la echipa naţională, un moment care mi-a schimbat viaţa”, spune Balint.

„Am avut onoarea să îi fiu antrenor secund timp de un an, o perioadă din care am învăţat enorm. A iubit fotbalul cu o pasiune extraordinară şi a trăit fiecare zi pentru acest sport”, a mai punctat fostul internațional.

Încheiând mesajul său: „A fost un mare jucător şi un mare antrenor, dar mai ales unul dintre cei care au scris, prin muncă şi pasiune, pagini importante din istoria fotbalului românesc. Drum lin… şi mulţumesc pentru tot”.

Dinamo Kiev, după decesul lui Mircea Lucescu » Mesajul lui Igor Surkis: „Va continua să trăiască în inimile noastre”
Cariera antrenorului Mircea Lucescu. Infografie GSP.RO

Dinamo Kiev nu l-a uitat pe Mircea Lucescu

Adrian Mutu a declarat la Digi că Il Luce a fost un adevărat reper pentru fotbalul românesc.

„Nu l-am avut antrenor, dar poate e cel mai bun antrenor avut de România, care ne-a reprezentat cu brio şi cinste, A fost un punct de reper în fotbalul românesc, un antrenor cu A mare. Toţi ne uităm la el şi am dori să avem performanţele lui”, a spus Mutu.

Preşedintele lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, antrenorul principal Igor Kostyuk şi căpitanul echipei, Vitalii Buyalskyi, şi-au exprimat condoleanţele cu privire la această mare pierdere:

„Numele lui Mircea Lucescu este pentru totdeauna înscris în istoria clubului nostru. Sub conducerea sa, Dinamo a obţinut victorii strălucite pe scena internă, în special a câştigat medaliile de campion, precum şi Cupa Ucrainei şi Supercupa. În vremuri dificile, experienţa, carisma şi devotamentul său faţă de fotbal au ajutat echipa să-şi recâştige stabilitatea, caracterul de campion, credinţa şi încrederea în propriile forţe”, au postat aceștia.

Experienţa sa colosală, înţelegerea profundă a jocului, înţelepciunea şi stăpânirea de sine au lăsat o amprentă de neuitat în inimile tuturor celor care au avut norocul să fie alături de el în aceeaşi echipă. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi ai lui Mircea Lucescu. Împărtăşim cu ei durerea acestei pierderi. Îl vom ţine mereu minte. Mircea Lucescu va continua să trăiască în inimile noastre. Odihnească-se în pace

comunicat Dinamo Kiev

  • Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
  • Ca jucător, a câștigat 6 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
  • De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
  • A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
Citește și:
Gigi Becali a avut un remarcat după FCSB - Botoșani: „El ne-a calificat” » S-a luat și de un titular: „Indolent”
Superliga
Gigi Becali a avut un remarcat după FCSB - Botoșani: „El ne-a calificat” » S-a luat și de un titular: „Indolent”
Imagini rare: Zeljko Kopic, „spion” în Ghencea » Ce a făcut Mihai Stoica când l-a văzut
Superliga
Imagini rare: Zeljko Kopic, „spion” în Ghencea » Ce a făcut Mihai Stoica când l-a văzut
Primul refuz pentru Daniel Pancu la Rapid
Superliga
Primul refuz pentru Daniel Pancu la Rapid
Gigantul auto lansează mașina cu 7 locuri care este mai ieftină decât Dacia
Noutati auto
Gigantul auto lansează mașina cu 7 locuri care este mai ieftină decât Dacia
FOTO Bolojan a deschis primul complex balnear din România construit de la zero în ultimii 30 ani. Stațiune distrusă în al Doilea Război Mondial. Prețurile pentru primul weekend
Profit.ro
FOTO Bolojan a deschis primul complex balnear din România construit de la zero în ultimii 30 ani. Stațiune distrusă în al Doilea Război Mondial. Prețurile pentru primul weekend
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează