FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - POLI IAȘI, LUNI, 20:00, DIGI 1, TELEKOM 1, LOOK

DINAMO - POLI IAȘI // EXCLUSIV Ieșenii se tem mai mult de bancă decât de primul „11”: „Rednic e pericolul. Pe jucătorii lui Dinamo nu-i cunosc”

Cosmin Frăsinescu e din 2015 la Poli, pentru care a jucat 121 de partide, înscriind două goluri
Cosmin Frăsinescu e din 2015 la Poli, pentru care a jucat 121 de partide, înscriind două goluri

Articol de - Publicat duminica, 03 februarie 2019 15:33

Noul căpitan al ieșenilor, Cosmin Frăsinescu, 33 de ani, spune că ”Dinamo nu mai e ce-a fost odată. Clubul e un brand, dar echipa a mers rău în ultimul timp”. 

Poli abordează cu mult optimism confruntarea din Ștefan cel Mare. Sau cel puțin asta e senzația pe care o transmite noul căpitan al ieșenilor, Cosmin Frăsinescu, convins că echipa lui are destule motive să vizeze un rezultat bun în "Ștefan cel Mare", deși va trebui să se descurce fără omul său de gol, Andrei Cristea, plecat la Craiova.

"Plecarea lui Cristea e o problemă"

- Grea banderola asta, preluată de la Cristea?
- E o responsabilitate în plus. Dar sarcinile în teren și în vestiar vor fi împărțite între mine, Mihalache și Cioinac, ceilalți doi căpitani. Așa a decis antrenorul Flavius Stoican.

- Vine meciul cu Dinamo. Cum veți compensa pierderea lui Cristea?

- Mă bucur pentru el, că a plecat la mai bine. Dar ne-a lăsat cu o mare problemă, într-adevăr. Mai ales că era omul cu golurile, cel care-ți putea câștiga și de unul singur un meci. Vom încerca să suplinim absența lui prin unitatea și forța grupului. Lucrăm la asta.

"Nistor vede bine jocul"

- "Câinii" au schimbat aproape o întreagă echipă. E un avantaj pentru voi?
- Dinamo, în acest moment, este o mare necunoscută. Sincer, cu excepția lui Nistor, pe restul jucătorilor nici nu-i știu. Clubul e un brand, dar echipa a mers rău în ultimul timp. Acolo încă se caută oamenii potriviți pentru a face performanță. E clar că Dinamo nu mai e ce-a fost odată.

- Vezi vreun pericol?
- Cred că pericolul vine de pe bancă. Eu am lucrat cu Mircea Rednic o jumătate de an, la Hazar Lankaran. E un antrenor ce poate transmite grupului o energie pozitivă fantastică. Și ar mai fi Dan Nistor. Un mijlocaș care vede bine jocul, capabil să tragă echipa după el.

"CV-ul vorbește pentru Gardoș"

- Acum, că Poli l-a achiziționat pe Gardoș, sunteți trei fundași centrali pe două posturi. Cum vezi concurența cu el și cu Mihalache?
- Lucrurile sunt simple. Joacă cine este mai în formă. Eu nu-i consider o concurență. Iar Gardoș, ca și Burlacu, de altfel, este o achiziție bună. CV-ul lui vorbește de la sine. Are nevoie de meciuri în picioare și de încredere, iar Stoican, cred eu, este antrenorul de care avea nevoie ca să revină la forma de altădată. E valabil și pentru Burlacu. Un atacant cu mari calități, pe care Mister îl poate ajuta să crească.

"Am încercat să stăm departe de scandal"

- Cât de mult v-a afectat conflictul de la vârful conducerii, ce persistă de câteva luni?
- Noi, jucătorii, am încercat să stăm cât mai departe de acest scandal. De când ne-am întors din Antalya, conducerea e alături de noi. E foarte important să ne primim salariile la timp, pentru a fi cu capul numai la fotbal. Iar acum, suntem la zi.

- Deci, bateți în "Groapă"?
- Omogenitatea e atuul nostru. Dacă vom ști să speculăm momentele favorabile, și sigur vor apărea, ne putem întoarce de la București cu un rezultat bun.

357de partide și 10 goluri are Frăsinescu în Liga 1. În acest sezon a bifat 20 de meciuri, din 21 posibile, și a marcat o dată

5,65este media notelor fundașului de 33 de ani în Gazeta Sporturilor

Citește și:
Au vandalizat cel mai faimos stadion al lumii » Peste două zile ar trebui să găzduiască încă un meci de mare risc
Campionate
Au vandalizat cel mai faimos stadion al lumii » Peste două zile ar trebui să găzduiască încă un meci de mare risc
Fostul elev al lui Cristi Chivu s-a despărțit de Alina, după 10 ani de relație: „Vă rugăm”
Campionate
Fostul elev al lui Cristi Chivu s-a despărțit de Alina, după 10 ani de relație: „Vă rugăm”
Lovitură pentru Csikszereda și Sepsi » Peter Magyar oprește definitiv finanțarea: „De la 1 ianuarie 2027. E un sistem corupt!”
Superliga
Lovitură pentru Csikszereda și Sepsi » Peter Magyar oprește definitiv finanțarea: „De la 1 ianuarie 2027. E un sistem corupt!”
Nu a avut curaj să îi spună în față » Cum a aflat Monfils că Svitolina vrea să divorțeze
Tenis
Nu a avut curaj să îi spună în față » Cum a aflat Monfils că Svitolina vrea să divorțeze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
pol1tehnicaiasi
pol1tehnicaiasi  •  03 Februarie 2019, 22:14

Daca nici acum nu batem la dinamo, atunci cand?????? OBLIGATORIU TREI PUNCTE !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează