FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - POLI IAȘI 3-0

DINAMO - POLI IAȘI 3-0 // Dinamo petrece din nou! Echipa lui Mircea Rednic, victorie entuziasmantă cu Poli Iași

Dinamo - Poli Iaș // FOTO: Cristi Preda +20   FOTO
Dinamo - Poli Iaș // FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat luni, 04 februarie 2019 21:52

Dinamo a câștigat meciul cu Poli Iași, scor 3-0, după o evoluție foarte sigură a elevilor lui Mircea Rednic. Mircea Rednic le-a dat o mare palmă tuturor contestatarilor săi, noul Dinamo inventat de antrenor fiind letal în fața celor de la Poli Iași.

Dinamo - Poli Iași 3-0
A marcat: Montini 7, 69, D.Popa 90+3

Mircea Rednic a avut o iarnă tare grea! Pe lângă stresul continuu pricinuit de jucătorii care nu au dorit să își rupă contractele, "Puriul" a fost mitraliat din toate părțile de "glorii" ale lui Dinamo. Acestea s-au declarat revoltate de strategia lui Mircea, care a adus în Ștefan cel Mare un întreg lot format din jucători străini. Unii au considerat că Dinamo își pierde astfel identitatea, alții au scos la înaintare lunile petrecute de nou-veniți în afara terenului.

Cu toate că trăiește pentru conflict, "Puriul" a tăcut și a mers mai departe așteptând momentul în care să se răzbune pe toți cei care nu au crezut în el!

Zenke chiar e Rege!

Și ce dulce e răzbunarea pentru Rednic mai ales atunci când începe din primele minute ale jocului cu Poli Iași! Zenke nu mai este "noul Bizon" din 2018, a dat jos kilogramele și și-a pus în locul lor ghete cu elice.

Nigerianul al cărui nume înseamnă "Rege" zburdă în flancul drept, intră în combinații cu Montini, apare și la finalizare. Nigerianul este peste tot și în minutul 7 îi centrează perfect lui Montini, care deschide scorul cu capul.

E 1-0 și suporterii dinamoviști explodează de bucurie, nu atât pentru gol, ci pentru că, după multă vreme, Dinamo joacă bine. "Câinii" atacă în valuri și sunt periculoși la aproape orice fază. Majoritatea acțiunilor au în prim-plan cuplul Zenke-Montini.

Dar nu doar ei joacă bine! Nistor și Atamane sunt adevărați "pittbuli" la mijlocul terenului, sar imediat la gâtul Iașiului și îi opresc construcția ori de câte ori echipa lui Stoican încearcă ceva.

Klimavicius și Aliji nu sunt Mihai Popescu și Vlad Olteanu. Stoperul și fundașul stânga joacă inteligent, scot baloanele din zonele periculoase și chiar le bubuie atunci când e nevoie.

6-6 ca la table

Valurile ofensive ale roș-albilor continuă și în repriza a doua. Moldovenii resping cu greu atacurile legiunii străine comandate de Rednic, iar primul șut periculos al Iașiului vine abia în minutul 53, când Cioinac trimite în brațele lui McDermott. În minutul 69, Nistor ajunge în flancul stâng, de unde centrează în fața porții, iar Montini pune latul și bifează dubla! Italianul a ajuns la șase goluri în șase meciuri pentru Dinamo!

Dovada cea mai clară că echipa roș-albă este pe drumul cel bun a venit în minutul 90, când Daniel Popa a dus scorul la 3-0. Acesta este pentru "Popică" de-abia al doilea gol în 19 meciuri jucate în acest sezon de Liga 1. Rednic l-a mai ținut la echipă în această iarnă doar ca să ponteze la număr în cantonament, dar se pare că vârful și-a învățat lecția și vrea să profite de șansa oferită.

Echipa-invenție a lui Rednic a arătat bine cu Poli Iași, își continuă misiunea imposibilă spre play-off, iar "Puriul" poate începe deja ironiile la adresa contestatarilor care nu au avut încredere în planurile sale!

După acest rezultat, Dinamo rămâne pe locul 11, cu 25 de puncte. Poli Iași este pe locul 10, cu 28 de puncte. 

Echipele de start:

Dinamo: McDermott - Sorescu, Klimavicius, R.Grigore, Aliji - I.Filip - Zenke (D. Popa), Nistor, Atmane (Mustoe), Jaadi - Montini (N'Diaye)
Rezerve: Muțiu, Ciobotariu, Ehmann, Crețu
Antrenor: Mircea Rednic

Poli Iași: Rusu - Gallego (Bosoi 29), Gardoș, Frăsinescu, Sin - Cioinac, Qaka - Platini, Flores (Enoh), P.Petre - Sanoh (Burlacu)
Rezerve: Mino, Bădic, Zaharia, Mihăescu
Antrenor: Flavius Stoican

 
 

Arbitru: Horațiu Feșnic
Asistenți: Valentin Avram, Alexandru Cerei

Etapa 22

Vineri
Chiajna - FC Botoșani 0-1  (Detalii AICI)
Gaz Metan - Astra 1-1  (Detalii AICI)

Sâmbătă
Călărași - FCSB 1-1  (Detalii AICI)
CFR Cluj - Hermannstadt 1-1  (Detalii AICI)

Duminică
FC Voluntari - Sepsi 4-2 (Detalii AICI)
Viitorul - CSU Craiova 0-0 (Detalii AICI)

Azi
Dinamo - Poli Iași 2-0

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (135)
gigi_becali_9
gigi_becali_9  •  05 Februarie 2019, 02:26
Postat de Ioan Trisi pe 05 Februarie 2019, 00:14

Nu cred in play-off, dar faptul ca s-a schimbat atitudinea ma bucura!Cand echipa asta va ajunge la omogenizare si cu atitudinea de acum va defila pe langa fcsb care are jucatori de valoare,dar au un jiji si un mm care strica totul!

Daaa, Gigi si MM strica totul, califica Steaua in Europa League de 13 ori in ultimii 15 ani, dublu cat tot restul echipelor LA UN LOC ! Clar ca Gigi si MM strica totul ! Era mai bine cu Steaua pe locul 14, langa Dinamo 1948, asa e ? :))

hells_angels_buc
hells_angels_buc  •  05 Februarie 2019, 00:51
Postat de blatistu12 pe 04 Februarie 2019, 22:58

Au inceput arbitrii sa- i ajute pe cainii? 2 penaltyuri clare pentru Iasi.primul gol neregulamentar. ***

de balgradean ai uitat ????? prietene portarul lui dinamo nici nu a avut ce apara azi !!! te-ai uitat la meci ???

zecs93
zecs93  •  05 Februarie 2019, 00:45

International Dinamo chiar sa miscat bine, Rednic a adus jucatori foarte foarte buni, stiu ca nu e bine sa ne imbatam cu apa rece, dar se vede o diferenta fata de pleavele lui Bratu, care dadeau cu stangu in spitz, despre meciu din seara asta, am dominat 60-70 de minute, meciu a fost in mana noastra cam tot timpu, iei inafara de 2 suturi nu au avut actiuni de poarta, felicit noii jucatori dinamovisti, chiar au calitate toti, cel mai mult mi-a placut Klimavicius, se vede ca e fundas de nationala, a dat singuranta apararii, nu degeaba e titular acolo, in tara lui , a facut pereche buna cu Rici Grigore, dar totusi ne mai trebuie un fundas cu experienta, sa dea domnu sa vina Puljici cum se aude, pai Lituanianu si cu Croatu in centru, cu alji in stanga ( care chiar e fundas stanga de valoare, de mult nu am mai vazut un fundas stanga la noi bun sa faca faza de aparare) si cu dussaut in dreapta probabil vom arata altfel in aparare, ii astept sa debuteze si pe Christovao, Dussaut, N'Diaye ( mai mult, a avut o actiune okey dar a intrat prea tarziu, vreau sa l vad mai mult) sa vedem ce pot !!! Urmeaza Sepsi, un adversar greu de tot, dar daca batem in aceste 4 etape ramase , eu chiar cred ca se poate intampla miracolul, acela de a juca in playoff, nu uitati ca Rednic a patit odata cu Mouscron, nu mai aveau sanse de salvare , doar teoretice, si sortii au fost cu Mouscron si ia salvat nea Mircea, deci e cel mai bun antrenor din RO !!!

Vezi toate comentariile (135)
Comentează