Articol de Alexandru Stanciu - Publicat luni, 11 mai 2026 20:24 / Actualizat luni, 11 mai 2026 21:07
Dorinel Munteanu (57 de ani) a anunțat că o va părăsi pe Hermannstadt la finalul acestui sezon, indiferent dacă va reuși să salveze echipa de la retrogradare sau nu.
Formația din Sibiu a înregistrat un rezultat rușinos, 2-2 în deplasare cu retrogradata Metaloglobus, joc despre care „Neamțul” a spus că a fost „o umilință”, fiind „cel mai slab” din mandatul său pe banca lui Hermannstadt.
Dorinel Munteanu și-a anunțat plecarea de la Hermannstadt: „Am făcut multe compromisuri”
„Un joc foarte prost, fără niciun fel de agresivitate, fără niciun fel de determinare. Un joc apatic, parcă am venit în vacanță. Sigur, mă gândesc în primul rând la echipă, la următoarele etape.
N-am putut să schimb prea multe ținând cont de problemele de la club. Sunt parțial vinovat, de rezultate sunt responsabil. Îmi doresc foarte mult să salvez această echipă, dar vor fi ultimele 3 etape pentru mine la Sibiu.
Îmi găsesc foarte greu cuvintele. Sunt un luptător, voi încerca să fac în aceste etape tot posibilul să salvăm echipa. Dar așa este când au decurs lucrurile de la început cum au decurs. Nu vreau să spun mai multe, sunt lucruri pe care mi le asum, sunt responsabil. Majoritatea jucătorilor merită mai mult, să rămână în Superliga.
Îmi asum rezultatele, dar pentru mine a fost o umilință jocul echipei de astăzi. Ca întotdeauna, antrenorul este responsabil. Fac tot posibilul să salvez echipa.
Nu știu dacă a primit licența Slobozia, nici nu mă interesează. Am discutat înainte de joc, toți jucătorii mi-au dat impresia că au fost conectați la joc, dar a fost un joc foarte slab, poate cel mai slab de când conduc această echipă. O echipă care n-a avut nimic de pierdut astăzi a dominat la toate capitolele.
Nu regret că am preluat echipa, dar am făcut foarte multe compromisuri și nu vreau să le mai fac. Mă retrag eu. Vreau să salvez echipa și să continue fotbalul în Superliga, mai departe ce se întâmplă cu mine nu interesează pe nimeni”, a declarat Dorinel Munteanu, imediat după remiza cu Metaloglobus, la Prima Sport.
VIDEO. Autogolul lui Cristian Nedelcovici care a stabilit scorul final în Metaloglobus - Hermannstadt
Sursă video: Prima Sport 1
Clasamentul play-out-ului din Superliga
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.