FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - UNIREA URZICENI, AZI, 17:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Dragomir: "Dacă i se asigură condiţii decente, Mititelu să readucă Universitatea în Craiova"

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 aprilie 2010 00:00

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a vorbit despre partida dintre Universitatea Craiova şi Unirea Urziceni.

"Oltenilor le va fi foarte greu, dar este un meci în care orice rezultat este posibil. Tinerii Craiovei pot sa facă un meci foarte bun, însă Unirea este echipa campioană şi are de partea sa experienţa.

Universitatea are mulţi tineri valoroşi, iar proiectul lui Mititelu este unul foarte bun, care ar trebui urmat de mai mulţi conducători din fotbalul românesc. E nevoie de răbdare cu tinerii, dar şi cînd vor confirma va avea de cîştigat tot fotbalul românesc şi, implicit, echipa naţională. Ca să nu mai vorbim de echipa de club şi de suporterii ei.

Îl sfătuiesc pe Adrian Mititelu să revină în Craiova numai dacă i se asigură condiţii decente de disputare a jocurilor acolo. Dacă nu are aceste condiţii, să joace în continuare la Severin, pentru că echipa este susţinută acolo, iar stadionul arată foarte bine", a spus Dragomir, conform ediţie.ro

Citește și:
Filmul complet al cazului care poate anula barajele din România! Dezvăluiri de la FRF: „12.000 lei în numerar, strâns cu un elastic”
Liga 2

Iubita lui Haaland își amintește cum s-a îndrăgostit de atacantul care face senzație la Mondial: „Îl spionam prin gaura cheii!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Cu cine joacă FCSB în Conference League » Iese în evidență un detaliu tare din echipa lui Zanetti
Conference League
Cu cine joacă FCSB în Conference League » Iese în evidență un detaliu tare din echipa lui Zanetti
Ivana Knoll i-a scandalizat pe englezi înaintea meciului direct: „Căutătoarea de atenție numărul 1”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ivana Knoll i-a scandalizat pe englezi înaintea meciului direct: „Căutătoarea de atenție numărul 1”
România va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”

Comentarii (3)
 •  25 Aprilie 2010, 19:21
Postat de pe 25 Aprilie 2010, 16:10

"sa revina in Craiova numai daca i se asigura conditii decente..."I-auzi mai ,asiguratii craiovenilor conditii decente ca el sa se poata lauda cu to dupa aceea.Platiti si jucatorii daca se poate si lasati-l pe el sa se dea mare.

mai omule,la Timisoara primaria,da 2.5 mil. euro +1 mil. euro consiliul judetean.cu banii astia ti o echipa un an in liga 1!si noi ne luam de Mititelu ca vrea si el ajutor! nu vedeti ca tot mai multe echipe se desfinteaza din lipsa banilor!este foarte greu sa mai ti o echipa in liga 1! am auzit pe la colturi,dar nu sunt 100% sigur ca sunt 9 echipe de liga 1 care au probleme cu licenta,dar banditii astia nu dau nume.asteapta sa vada finalul si ies cu presiuni cum au facut anul trecut cu,Craiova.

 •  25 Aprilie 2010, 16:10

"sa revina in Craiova numai daca i se asigura conditii decente..."I-auzi mai ,asiguratii craiovenilor conditii decente ca el sa se poata lauda cu to dupa aceea.Platiti si jucatorii daca se poate si lasati-l pe el sa se dea mare.

 •  25 Aprilie 2010, 14:04

asa e domnu Dragomir. Vezi un afis umoristic despre unirea la gruppo=maxima..ro. e unul si despre steaua cu becali si argseala sa mori de ras nu alta

Vezi toate comentariile (3)
Comentează