FOTBAL  »  Superliga  »  „2 LA 1”

EXCLUSIV | PODCAST „2 LA 1” Drama lui Gabi Iancu: „Muream sigur. Am slăbit 7 kilograme, nu mai puteam să vorbesc”

Gabi Iancu, la podcastul GSP „2 la 1”, foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)
Gabi Iancu, la podcastul GSP „2 la 1”, foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de - Publicat vineri, 21 august 2026 13:13 / Actualizat vineri, 21 august 2026 17:41

Podcastul GSP „2 la 1” cu Gabi Iancu, 32 de ani, apare diseară, de la 18:00, pe canalul de YouTube al Gazetei Sporturilor, dar și pe GSP.ro.

Acum atacant la Concordia Chiajna (Liga a 2-a), Iancu, prezent în studioul Gazetei, a rememorat cel mai crunt moment din cariera lui. O accidentare la genunchi, care, spune acesta, putea avea chiar urmări tragice.

Gabi Iancu, la podcastul GSP „2 la 1”: „Muream sigur, m-am operat încă o dată”

În 2014, Iancu juca la FCSB și suferea o ruptură de menisc.

„M-am accidentat la FCSB, era domnul Gâlcă antrenor. Eram OK, jucam... Mă ciupise puțin pe la antrenament și am aflat că trebuie să mă operez.

Era să mor. Muream sigur! Cam o săptămână am stat, cred că am făcut o infecție, nu știu exact ce s-a întâmplat.

Eram foarte bine, inițial. După o săptămână de la operație, mi s-a umflat piciorul și am făcut 39 cu nu știu cât temperatură. Îmi venea să vărs, infecție”, redă Iancu episodul.

Și a mai suferit o intervenție chirurgicală la genunchi: „M-am dus la doctor, mi-a scos 70 de mililitri de mizerie din genunchi, se vedea că era galbenă. M-am dus acasă, am slăbit cred că vreo 7 kilograme în 7 zile. De vreo 3 ori m-am dus la doctor. A 3-a oară când m-am dus să-mi scoată din genunchi, s-a uitat medicul la mine, eram tras tot la față, nu prea mai puteam să vorbesc, eram leșinat. Și m-a operat iar”.

A lipsit din octombrie 2014 până în martie 2015: „S-a schimbat total starea mea. După prima operație, eram bine, puteam să flexez. După a doua operație, n-am mai putut să mișc piciorul, că mi-au cusut meniscul. Când ți-l coase, stai mai mult decât dacă ți-l curăță. Am stat mult... Eram bine, jucam, și nu am mai fost bine după aia”.

„Momentul Tbilisi bate titlul câștigat cu Viitorul”

Într-o notă opusă, Iancu a reliefat și realizările de care e el cel mai mândru.

„Cele mai frumoase zile au fost când s-au născut copiii. Din carieră, golurile, ziua cu Tbilisi din preliminariile Champions League și golul de la Viitorul din penalty, contra CFR-ului, când am câștigat campionatul.

Drama lui Gabi Iancu: „Muream sigur. Am slăbit 7 kilograme, nu mai puteam să vorbesc”
Gabi Iancu avea 19 ani când marca o „dublă” cu Dinamo Tbilisi și o califica pe FCSB în play-off-ul Champions League

Ca impact, cred că momentul Tbilisi bate titlul câștigat cu Viitorul. Eram mai mic și nu aveam atâta experiență, atâtea titluri... Până la penalty-ul ăla mai câștigasem câteva chestii și mă mai obișnuisem cu succesul”, a povestit Iancu.

„2 la 1” cu Gabi Iancu, astăzi, ora 18:00, pe GSP.ro. Dintre subiectele abordate:

  • de ce se ascundea în baie „și plângeam”;
  • când a simțit că se face de râs și cu ce a fost șantajat;
  • momentul de cumpănă - „Atunci era să mor!”;
  • episod șocant din Cecenia;
  • la ce alimente a renunțat ca să scape de zecile de rupturi musculare;
  • corecții fizice la Academia Hagi și boacăne de antologie ca junior;
  • modul hilar în care Gigi Becali i-a setat clauza de reziliere la FCSB;
  • totul despre scandalul cu Bogdan Stelea de la România U21.

Despre Gabi Iancu:

  • în România, a evoluat pentru Viitorul/Farul, FCSB, FC Voluntari, Dunărea Călărași, FCU Craiova și Hermannstadt;
  • acum este jucătorul Concordiei Chiajna;
  • primul fotbalist important lansat de Academia Hagi, pe care clubul „Regelui” l-a vândut, la FCSB, în 2013, cu 500.000 €;
  • în străinătate, a jucat la Karabukspor (Turcia), Nieciecza (Polonia) și Akhmat Grozny (Rusia);
  • golgheterul Superligii 2019/'20, cu 18 goluri;
  • 4 titluri în palmares: 3 alături de FCSB, unul cucerit cu Viitorul;
  • a mai ridicat o Cupă (FCSB), o Cupă a Ligii (FCSB) și două Supercupe (una cu FCSB, cealaltă cu Viitorul);
  • două prezențe în grupele Champions League, în tricoul FCSB;
  • cea mai mare cotă de piață din carieră: 1,3 milioane de euro, atinsă în 2020;
  • a colaborat cu antrenori precum Gică Hagi, Mircea Rednic, Mirel Rădoi, Laurențiu Reghecampf, Costel Gâlcă;
  • 4 selecții la echipa națională a României, 8 la U21.
Citește și:
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Gică Hagi a vrut să demisioneze de la echipa națională! Momente tensionate după meciul cu Bosnia de la București
Nationala
Gică Hagi a vrut să demisioneze de la echipa națională! Momente tensionate după meciul cu Bosnia de la București
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Campionate
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (4)
UrmaScapaTurma
UrmaScapaTurma  •  21 August 2026, 15:04
Postat de luptatorul pe 21 August 2026, 14:26

Dar te pune cineva sa citesti ? Pe unii îi intereseaza aspecte din viata unui fost campion al Romaniei, mult mai mult decat viata anonimilor de care ziceai. Daca iti displace, mergi in alta parte, e simplu !

Campion? Poate la sarituri in careu! In rest o epava reduzata pana si de "tatal" lui de la viitura.

luptatorul
luptatorul  •  21 August 2026, 14:26
Postat de UrmaScapaTurma pe 21 August 2026, 13:59

De ce trebuie sa stiu toate astea despre gabi iancu? E o multime de oameni, anonimi, muncitori, harnici, dornici sa ajute... despre care nu stim nimic. Si nici nu vor sa stim. Nu scrie niciunul la ziar, nu da interviuri, nu se plange niciunul. Omul asta a intors zeci de mii, poate sute de mii de euro. Si se plange. Cei care nu au avut norocul lui isi duc viata cu demnitate, onoare si in tacere. Deci, de ce trebuie sa aflu toate astea?

Dar te pune cineva sa citesti ? Pe unii îi intereseaza aspecte din viata unui fost campion al Romaniei, mult mai mult decat viata anonimilor de care ziceai. Daca iti displace, mergi in alta parte, e simplu !

ares2024
ares2024  •  21 August 2026, 14:05

Alt pseudo-fotbalist....bine ca plang la interviuri,cand castiga bani nemeritati nu se mai vaita.....

Vezi toate comentariile (4)
Comentează