FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dresorul de "cîini" » Negoiţă a renunţat la varianta Selymes şi l-a numit pe omul perfect pentru reconstrucţie

Mulţescu este la cel de-al treilea mandat ca antrenor al
Mulţescu este la cel de-al treilea mandat ca antrenor al "cîinilor", după perioadele 1990-1991 și 2008

Articol de GSP - Publicat joi, 06 iunie 2013 00:00 / Actualizat joi, 06 iunie 2013 09:38

Gigi Mulţescu, recunoscut drept un antrenor cu principii, ce a revitalizat toate formaţiile pe care le-a antrenat, a semnat cu Dinamo pe un an, cu drept de prelungire pe încă unul.

Gata, Dinamo şi-a găsit antrenor pentru a începe reconstrucţia! Gheorghe Mulţescu este, începînd de ieri, noul tehnician al roş-albilor, el urmînd să conducă echipa în următorul sezon, cu posibilitate de prelungire pe încă unul. Şefii nu au reuşit să se pună de acord cu Tibor Selymes, astfel că s-a reluat pista Gheorghe Mulţescu, care era pe lista roş-albilor încă din aprilie, dinaintea meciului direct cu Gaz Metan.

Antrenorul de 61 de ani şi-a dat ieri demisia de la Mediaş, apoi a venit la Bucureşti şi a parafat contractul cu Dinamo, Ionuţ Negoiţă insistînd pentru aducerea sa. "Este un om integru, care lucrează foarte bine cu tinerii, nu face compromisuri şi nu are legături cu anumiţi impresari", susţin şefii, care nu doresc ca jucătorii din Ştefan cel Mare să se mai afle sub influenţa fraţilor Victor şi Ioan Becali!

Obiectiv: locurile 1-4
Mulţescu e încrezător că va putea realiza ţelurile impuse de conducere: "Obiectivul meu va fi locurile 1-5 pînă la iarnă şi 1-4 pînă la finalul campionatului. În principiu, sînt mulţumit de lotul pe care îl am la dispoziţie, dar mă voi consulta şi asupra listei cu jucătorii pe care conducerea îi are în vedere. Vreau să văd la lucru cîţiva dintre băieţii care au fost aduşi".

Azi, cel poreclit "SMURD-ul" pentru abilitatea de a salva formaţiile aflate la ananghie urmează să fie prezentat oficial. El va lucra cu Daniel Timofte, secund, cu fiul său, Cătălin Mulţescu, antrenor cu portarii, şi cu preparatorul fizic Yuksel Yesilova.

Îi vrea pe Bawab şi pe Eric
Dinamo a încercat în ultima lună să poarte negocieri cu Thaer Bawab, dar şi cu Eric, ambii de la Gaz Metan. Pînă acum, roş-albii nu s-au putut ridica la pretenţiile financiare ale acestora, ambii dorindu-şi salarii de minimum 10.000 de euro lunar. La Mediaş, Mulţescu i-a apreciat pe amîndoi foarte mult şi insistă pentru un transfer măcar al unuia dintre ei şi în Ştefan cel Mare.

Amintiri negre cu Ţălnar
Mulţescu a mai antrenat-o de două ori pe Dinamo, însă de fiecare dată a fost demis şi nu a fost lăsat să termine sezonul. În campionatul '90-'91, după 28 de etape, a fost dat afară, cînd Dinamo era pe locul 3, la 8 puncte de liderul U Craiova. În 2008, Mulţescu a fost adus în locul lui Ţălnar, ca şi acum, a rezistat doar 5 meciuri, fiind înlocuit de Borcea tot cu Ţălnar după o lună, timp în care a contabilizat două victorii, tot atîtea remize şi o înfrîngere!

Îi place 4-3-3
Mulţescu este omul perfect pentru reconstrucţia pe care şi-o doreşte Negoiţă la Dinamo. Antrenorul de 61 de ani este recunoscut drept unul dintre tehnicienii ce promovează tinerii talentaţi. Este adeptul jocului spectaculos, ofensiv. "Eu pregătesc întotdeauna trei sisteme, 4-2-3-1, 4-4-2 şi 4-3-3. Ultimul e cel care îmi place cel mai mult", spunea în iarnă nea Gigi

"M-am înţeles cu şefii clubului, banii nu sînt o problemă. Negocierile au durat doar o zi pentru că eu îmi doream mult să antrenez la Dinamo" (Gigi Mulţescu, antrenor Dinamo)

"Ne-am înţeles repede cu Mulţescu, de ce să nu ne înţelegem, ce, sîntem turci? El doar a lucrat în Turcia. A semnat un contract pe un an, cu opţiune de prelungire" (Constantin Anghelache, preşedinte executiv Dinamo)

"Domnul Mulţescu cît a cerut, atît a primit, nu am negociat. Dînsul este la un nivel înalt şi e clar că nu o să lucreze pe un salariu de 5.000 de euro, ci pe unul mai mare" (Ionuţ Negoiţă, acţionar Dinamo)

"Varianta cu Selymes nu mai este de actualitate, eu nu pot să înţeleg de ce un antrenor, care este un om matur, mai are nevoie de un impresar să-l reprezinte" (Ionuţ Negoiţă, acţionar Dinamo)

8.000 de euro lunar va cîştiga Mulţescu în Ştefan cel Mare, plus bonusuri în funcţie de performanţele echipei

4 victorii, 3 remize şi 9 înfrîngeri este bilanţul lui Mulţescu ca antrenor împotriva lui Dinamo

26 ani au trecut de cînd Mulţescu nu a mai prins un sezon cap-coadă la o echipă în Liga 1, ultima dată cînd a antrenat acelaşi club tot sezonul fiind în '86-'87, la Jiul

3 titluri şi două Cupe ale României a cîştigat Mulţescu la Dinamo ca jucător

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Furth presează pentru Lazăr
Dinamo urgentează negocierile cu Valentin Lazăr, mijlocaşul dreapta care s-a eliberat recent de Sportul. Roş-albii nu vor să-l piardă pe fotbalistul de 23 de ani, mai ales că acesta a primit o ofertă consistentă de la Greuther Furth, recent retrogradată din 1.Bundesliga: 8.000 de euro pe lună, plus 30.000 de euro la semnătură. Nemţii i-au luat deja bilet de avion şi îl aşteaptă să facă vizita medicală. "Cîinii" l-au chemat zilele acestea la discuţii şi speră să-l convingă să semneze, urmînd să pluseze la oferta recentă, de 2.500 de euro lunar.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (34)
golf
golf  •  07 Iunie 2013, 15:40

Faza cu obedienta fata de anumiti impresari mi se pare fenomenala. Sa nu uitam ca nu-i vorba doar de fratii FECALIOTI( a se reciti afirmatiile Prodancai vis a vis de Tibor). Poate urmeaza o perioada de asezare a clubului, si mai greu cu realizarile mediate, dar viitorul suna bine, deoarece principiile sunt sanatoase. Cu bun simt si responsabilitate vor veni si realizarile.

belamy
belamy  •  06 Iunie 2013, 16:54

trebuie sa recunosc ...e primul lucru bun pana acum la dinamo. daca-i pune pe "transferabil" pe toti jucatorii( 8 ) care au dus "greul" anii astia, nici nu mai conteaza pe ce loc terminam. aia cu impresar pentru antrenor a fost mortala.... dupa aia mi-am dat seama ca unguru' nu stie romaneste si nu vroia sa fie pacalit ca la Trianon(1920), cand s-au culcat unguri si s-au sculat romani. dom'le ce ma mai distrez..............................!!!!!

gymd
gymd  •  06 Iunie 2013, 16:52

Trebuie sa scapam de capusele fratilor fekalioti, Alexe vandut urgent ca si-asa a ziso pe la toate posturile ca vrea sa plece neaparat, noua ne trb jucatori care vor sa imbrace cu mandrie culorile ros-albe, Dinamo daca il vinde am putea lua jucatori foarte buni ca: Bawab,Eric,Chitu,Sarghi,Alcenat,etc

Vezi toate comentariile (34)
Comentează