FOTBAL  »  Superliga  »  CRIMĂ

Dublă crimă pe aeroportul din Chișinău, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de Sheriff Tiraspol - Farul: „A împușcat mortal două persoane”

Aeroportul Internațional din Chișinău / Sursă foto: Imago Images
Aeroportul Internațional din Chișinău / Sursă foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 30 iunie 2023 20:07 / Actualizat vineri, 30 iunie 2023 21:01

Un eveniment șocant s-a petrecut vineri după-amiaza pe Aeroportul Internațional din Chișinău: un bărbat căruia i s-a refuzat accesul în țară a împușcat mortal două persoane, pentru ca apoi să fie capturat de forțele de ordine. La Chișinău va avea loc, pe 18 iulie, returul Sheriff Tiraspol - Farul, din turul I al preliminariilor UCL.

Conform Libertatea, un bărbat originar din Tadjikistan care aterizase peste Prut cu o cursă din Turcia a dezarmat un vameș și a împușcat mortal doi angajați ai aeroportului, un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară. Evenimentul sângeros s-a petrecut imediat după ce atacatorului i-a fost refuzat accesul în țară.

Pe lângă cele două persoane ucise, un pasager a fost rănit, fiind transporat la spital.

Dublă crimă pe aeroportul din Chișinău, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de Sheriff Tiraspol - Farul

Imediat, procuratura de la Chișinău a deschis un dosar penal pentru „act terorist săvârșit prin omorul mai multor persoane”, mai scrie sursa citată.

Pe același aeroport va ateriza peste mai puțin de trei săptămâni și delegația campioanei României, care o va înfrunta pe Sheriff Tiraspol în turul I al preliminariilor Ligii. Gruparea din Trasnistria își dispută meciurile europene la Chișinău, din rațiuni de securitate.

Crimă la Chișinău: „A luat arma unui polițist și a rănit mortal două persoane”

La Aeroportul Internațional Chișinău a avut loc un incident armat în care unui cetățean străin i s-a interzis intrarea în Republica Moldova. În timpul însoțirii sale în zona sterilă pentru a fi returnat, acesta a luat arma unui polițist de frontieră și a rănit mortal două persoane

La această oră, individul a fost neutralizat și încătușat de trupele speciale care au intervenit. Toate zborurile au fost amânate, iar pasagerii au fost evacuați din aeroport. Au fost asigurate toate măsurile pentru aducere a situației la normalitate. Oamenii legii vor continua să asigure securitatea și ordinea publică la aeroport”, au anunțat autoritățile din Republica Moldova, conform publicației Ziarul de Gardă

Maia Sandu: „O zi tristă pentru noi toți”

„Azi, la Aeroport, a avut loc un incident grav în care un cetățean străin, ce a primit refuz de intrare în țară de la autoritățile Republicii Moldova, a împușcat mortal două persoane - un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară

Transmitem sincere condoleanțe familiilor și rudelor îndoliate - pierderea celor dragi este o durere nemărginită pentru familii. Este o zi tristă pentru noi toți. Instituțiile statului sunt în alertă sporită, poliția și organele de forță sunt mobilizate pe tot teritoriul Republicii Moldova”, a transmis președinta Maia Sandu. 

Azi la Aeroport a avut loc un incident grav în care un cetățean străin, ce a primit refuz de intrare în țară de la...

Publicată de Maia Sandu pe Vineri, 30 iunie 2023

Sheriff - Farul se joacă la Chișinău

După tragerea la sorți din urmă cu 10 zile, GSP.ro a discutat cu presa de la Chișinău despre stadionul pe care se va disputa partida Sheriff - Farul, dar și despre relațiile încordate existente pe ruta Chișinău - Transnistria:

„Despre locul unde se va disputa meciul, oamenii mai cunoscători spun că probabilitatea ca el să fie la Chisinau e de 80%, deși separatiștii încearcă sa fie la Tiraspol. Cel mai probabil, nu le va reuși pentru că, în ultimul timp, cei de acolo au devenit tare ascultători. Surprinzător, dar nici cei din politică (oamenii politici din Transnistria) nu mai sunt dezinvolți ca altădată, sunt foarte tăcuți și ascultă de Chișinău. 

O fi din cauza situației din Ucraina, apoi mai e și pulsul ăsta european de la Chișinău. Sau faptul că meciul e vara și nu mai pot șantaja cu gazul și energia electrică pe care le procurăm de la ei”, a transmis, pentru GSP, un jurnalist al publicației independente de investigații „Ziarul de Gardă”.

Citește și alte știri de actualitate: 

Gică Hagi, înapoi în Europa: se face iar de râs sau reușește minunea?!

Data la care începe demolarea stadionului din Constanța + Detalii-cheie despre noua arenă: 76 de milioane € pentru 18.500 de locuri

Citește și:
Sorana Cîrstea - Naomi Osaka 3-6, 6-4, 2-6 » Final amar de drum: Sorana este eliminată în turul 2 la ultima ei participare la Melbourne
Tenis
Sorana Cîrstea - Naomi Osaka 3-6, 6-4, 2-6 » Final amar de drum: Sorana este eliminată în turul 2 la ultima ei participare la Melbourne
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Superliga
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Mare surpriză la Australian Open: anul trecut semifinalistă, acum eliminată în turul 2! Prăbușire în clasament
Tenis
Mare surpriză la Australian Open: anul trecut semifinalistă, acum eliminată în turul 2! Prăbușire în clasament
Naomi Osaka, apariție spectaculoasă la meciul cu Sorana Cîrstea: a renunțat însă la câteva elemente
Tenis
Naomi Osaka, apariție spectaculoasă la meciul cu Sorana Cîrstea: a renunțat însă la câteva elemente
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează