FOTBAL  »  Superliga  »  UTA

"Dulaul" Todea il asteapta pe Sandu Ion pentru o discutie clarificatoare

Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 septembrie 2007 00:00

Jucatorii au revenit de trei zile la Arad, insa n-au reusit sa aiba o discutie cu vicepresedintele Sandu Ion. Acesta a refuzat sistematic orice contact cu echipa, iar presedintele Nicolae Bara a estimat ca rezolvarea situatiei la virf se indreapta spre "o solutie cu scandal".

Nu doar Bara il cauta pe Sandu Ion, care se afla la Arad, dar nu-i raspunde la telefon, ci si jucatorii. Deranjati de afirmatiile facute cu doua saptamini in urma de acesta, in care erau facuti betivi si complotisti, jucatorii i-au cerut vicepresedintelui sa vina in cantonament, pentru o discutie clarificatoare.

"Jucatorii nu s-au simtit prea bine dupa acele afirmatii. Poate, daca ar vorbi cu noi, s-ar lamuri anumite aspecte. Speram sa discutam in zilele urmatoare", a declarat capitanul echipei, Cristi Todea. Acesta a adaugat ca victoria de la Craiova a adus liniste la Arad. "Vorbeam si inainte de meci ca trebuie sa stergem cu buretele toate problemele. Vom trece noi si peste aceasta perioada tensionata", a adaugat "Dulaul".

5.500 de bilete
De ieri se vind bilete la meciul UTA - Steaua. Desi sint mult mai scumpe decit in mod obisnuit, se estimeaza ca tichetele vor fi epuizate cel mai tirziu vineri. Au fost puse in vinzare aproximativ 5.500 de bilete, la o capacitate maxima a stadionului de 7.300 de locuri. Preturile sint urmatoarele: 50 de lei la tribuna I, 30 de lei la tribuna a II-a si 20 de lei la peluze. "Pina miercuri vom sti cite bilete sint necesare pentru stelisti", a declarat directorul executiv Paul Cazan.

"Obositi"
Capitanul Cristi Todea spune ca UTA poate rezolva meciul cu Steaua daca nu-i lasa pe jucatorii lui Hagi sa profite de fazele fixe. "I-am vazut in meciul cu Rapid. Chiar daca au aratat un pic obositi si au jucat static, ramin aceeasi echipa valoroasa. Important este sa nu le dam ocazia sa aiba foarte multe faze fixe. Atunci devin periculosi, pentru ca au jucatori capabili sa decida", a declarat "Dulaul". "Sintem concentrati si cred ca vom scoate un rezultat bun. Victoria de la Craiova a fost importanta, dar nu avem voie sa ne relaxam", a avertizat Todea.

Reprogramat
Conducerea "Batrinei Doamne" a primit asigurari de la reprezentantii clinicii Isokinetic din Bologna ca invitatia pentru atacantul Branko Radovanovici va fi expediata cel mai probabil azi. Sirbul, accidentat grav la Galati, va fi operat in cel mult 3 zile de profesorul Gianni Nanni.

stire
"Nu mai credeam ca revin"
Fundasul Doru Buican (25 de ani) a facut parte din lotul lui FC Sibiu, echipa care, in urma cu doua sezoane, s-a batut pentru promovarea in prima liga. Aici a fost remarcat de Marius Lacatus, care l-a adus la UTA in primul val al transferurilor, in vara lui 2006. Fotbalistul a suferit trei accidentari grave. Mai intii o comotie cerebrala, apoi o ruptura de ligamente, dupa care si-a farimitat, pur si simplu, oasele la o glezna. "Nici nu mai credeam ca revin. Bine c-a trecut!", a marturisit jucatorul.

Citește și:
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Sorin Cârțu a aruncat BOMBA în direct: „Nicolae Stanciu a semnat cu ei! Chiar acum am primit mesaj”
Superliga
Sorin Cârțu a aruncat BOMBA în direct: „Nicolae Stanciu a semnat cu ei! Chiar acum am primit mesaj”
Pițurcă a dezvăluit ce a discutat cu Gică Hagi despre Ianis: „Mi-a zis: «Piți, vorbește tu cu el. E încăpățânat! Îi zic același lucru, dar nu ascultă»”
Nationala
Pițurcă a dezvăluit ce a discutat cu Gică Hagi despre Ianis: „Mi-a zis: «Piți, vorbește tu cu el. E încăpățânat! Îi zic același lucru, dar nu ascultă»”
Scandal la naționala Portugaliei! Cristiano Ronaldo și-a chemat avionul și a plecat de la lot: „Le voi spune tuturor adevărul”
Campionate
Scandal la naționala Portugaliei! Cristiano Ronaldo și-a chemat avionul și a plecat de la lot: „Le voi spune tuturor adevărul”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează