FOTBAL  »  Superliga  »  ARGEȘ

Dani Coman, după eșecul cu U Cluj: „Puteam apăra și eu azi”

Dani Coman, președinte FC Argeș
Dani Coman, președinte FC Argeș

Articol de - Publicat sambata, 21 martie 2026 23:41 / Actualizat duminica, 22 martie 2026 05:29

Dani Coman (46 de ani), președintele celor de la FC Argeș, a vorbit după înfrângerea de pe teren propriu împotriva Universității Cluj, scor 0-1. Fostul portar a analizat prestația echipei, gafa lui Căbuz care a decis meciul, dar și alte subiecte importante din jurul clubului.

Căbuz a comis o eroare imensă și a fost autorul unui autogol, chiar în ziua în care Mircea Lucescu a anunțat convocarea acestuia, în locul accidentatului Mihai Popa. A fost suficient pentru ca U Cluj să câștige și să o egaleze pe Craiova în fruntea play-off-ului.

Dani Coman, după FC Argeș - U Cluj 0-1: „Nu au fost cu nimic peste noi”

Oficialul piteștenilor a intrat în direct după finalul meciului și a vorbit despre joc:

„Dezamăgit de rezultat și pot să zic că cel mai rău îmi pare de greșelile care au fost făcute, nu neapărat de rezultat, pentru că nu au fost peste noi din niciun punct de vedere. Nu au fost cu nimic peste noi.

Cred că a doua repriză am controlat-o aproape în totalitate, dar diferența a făcut-o acea greșeală, pentru că sunt de părere că fotbalul se joacă în față. Nu știu dacă puteam fi mai curajoși, pentru că am făcut un joc tactic foarte bun. Nici noi, nici ei nu am avut foarte multe ocazii de poartă. Cred că puteam apăra și eu astăzi. Chiar dacă trebuie să recunoaștem că au o echipă bună, o echipă puternică.

Astea sunt meciurile de play-off. Sunt doi antrenori care își organizează echipele foarte bine, atât Bogdan Andone, cât și domnul Bergodi. Eram convins că va fi un meci fără faze de poartă, fără spectacol”, a spus Dani Coman la „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Dani Coman: „Prima greșeală e a lui Borța”

Coman a comentat și gafa din minutul 82, comisă de Căbuz.

  • Sursă video: Prima Sport 1

„Nu cred că l-a afectat convocarea pe Căbuz. Nu a fost o greșeală tehnică, a fost un ghinion. Mă refer că nu a fost o greșeală de portar, de individualizare, ci o greșeală de poziționare a piciorului stâng. Trebuia să joace cu latul, să dea tare în minge, dar nu a fost o greșeală de portar.

Prima greșeală, da, e a lui Borța! Repet, fotbalul se joacă în față, iar dacă vrem să ajungem la nivelul următor, noi trebuia să punem presiune pe ei. Dacă se desfășura meciul ca în a doua repriză, cred că aveam șanse mai mari și chiar puteam câștiga acest meci. Nu au fost cu nimic mai buni decât noi.

Sunt mulțumit de atitudinea pe care au avut-o băieții, de presingul avut, dar nu sunt mulțumit în totalitate, pentru că îmi doresc mai mult. Trebuie să demonstrăm că suntem bărbați, în primul rând! Nu ne ajută cu nimic egalul. Eu sunt de părere că trebuie jucat orice meci la victorie și cred că puteam obține mai mult de la acest meci dacă aveam curaj”.

Întrebat despre un posibil transfer al căpitanului Mario Tudose, Coman a clarificat situația: „Tudose va rămâne la echipă cel puțin până la vară. Sunt discuții din străinătate, dar până acum nu există nimic concret”.

Dani Coman, despre alegerile FRF: „Burleanu este cel mai bun președinte”

Președintele lui FC Argeș a vorbit și despre alegerile de la FRF:

„Eu mi-aș fi dorit să văd un proiect pe care contracandidatul domnului Burleanu îl are. Nu am avut posibilitatea, în campania pe care și-a făcut-o, să văd proiectul. Nu cred că, la momentul actual, Răzvan Burleanu are vreun oponent. Din punctul meu de vedere, este cel mai bun președinte pe care Federația îl poate avea.

În primul rând, Drăgan ar fi trebuit să își facă o campanie în care să ne prezinte proiectul pe care îl are, iar noi să decidem cea mai bună variantă”, a transmis Coman.

Probleme pentru Bogdan Andone: „Are probleme de sănătate”

În final, Dani Coman a explicat și absența lui Bogdan Andone de la flash-interviu:

Da, Bogdan Andone are niște probleme de sănătate. Toată săptămâna le-a avut, are o migrenă puternică și sper să fie bine. Nu arăta bine nici azi și, de fapt, de câteva zile nu arată bine”.

Clasamentul din play-off

Citește și:
A murit celebrul fotbalist al lui Inter, Italia plânge pentru legendarul „număr zece”
Campionate
A murit celebrul fotbalist al lui Inter, Italia plânge pentru legendarul „număr zece”
Simona Țăranu a „fugit” din România: „Am sărbătorit altfel”
Stiri extrasport
Simona Țăranu a „fugit” din România: „Am sărbătorit altfel”
Wesley Sneijder, devastator: „UEFA să intervină, să sune la Londra: «Ieșiți de pe teren!»”
Liga Campionilor
Wesley Sneijder, devastator: „UEFA să intervină, să sune la Londra: «Ieșiți de pe teren!»”
Tensiuni la Real Madrid » 2 milioane de semnături pentru excluderea lui Mbappe din cauza iubitei!
Campionate
Tensiuni la Real Madrid » 2 milioane de semnături pentru excluderea lui Mbappe din cauza iubitei!
EXCLUSIV Gică Popescu vinde un centru comercial gigantului britanic M Core
Profit.ro
EXCLUSIV Gică Popescu vinde un centru comercial gigantului britanic M Core
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Premieră după 2002! Chinezul Wu Yize devine campion mondial, după ce l-a învins în frame decisiv pe Shaun Murphy!

Costel Gâlcă, întrebat despre demisie după Rapid - CFR: „Normal să fie frustrați. Vom vedea”


Comentarii (8)
igrec
igrec  •  22 Martie 2026, 09:26

are dreptate acest mic filosof... dai in spate 30- 40 metri cand tu vrei sa castigi jocul... mai ales ca tot meciul n-au facut altceva decat sa bubuie in fata...

Maradonatu1
Maradonatu1  •  22 Martie 2026, 08:47

Tu erai sub Căbuz ca valoare... Iar ca președinte nu exiști...

kinkonro
kinkonro  •  22 Martie 2026, 05:45

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează