FOTBAL  »  LIGA 1  »  RAPID

După Mladen de la Roma şi Maxim de la Espanol, Rapid a pus ochii pe încă un stranier » Mijlocaş Grozav

Articol de , - Publicat joi, 10 februarie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 09 februarie 2011 21:36

Rapidiştii sînt aproape de a-i convinge pe belgienii de la Standard să-l lase împrumut în Grant pe internaţionalul de tineret

Giuleştenii vor să-şi refacă "grădiniţa", însă de data aceasta nu mai mizează pe jucătorii din propria pepinieră. După ce l-au adus pe stoperul Sebastian Mladen (19 ani), pe care l-au împrumutat pentru un an de zile de la AS Roma, alb-vişiniii negociază în aceste zile cu Standard Liege pentru Gheorghe Grozav (20 de ani). Rapidiştii vor să-l împrumute pe internaţionalul de tineret măcar pînă la vară, iar jucătorul ar agrea varianta.

Discuţiile sînt avansate, urmînd ca în cîteva zile să se pună la punct toate detaliile. Belgienii insistă să-i treacă în contract o clauză cu un număr minim de jocuri în care mijlocaşul să fie folosit. Grozav e dorit de Şumudică pentru a-i crea concurenţă lui Roman, acesta fiind în prezent singurul mijlocaş dreapta din lot, dar şi pentru a fi o folosi în banda dreaptă a defensivei, avînd în vedere că Rui Duarte nu a revenit nici acum la antrenamente.

Un alt tînăr fotbalist care e dorit de rapidişti e Alexandru Maxim (20 de ani), de la echipa a doua a lui Espanol Barcelona. Acesta a mai fost la un pas să ajungă în Grant şi în vara trecută, însă giuleştenii s-au retras de la negocieri în ultima clipă. Impresarul fotbalistului, Lucian Marinescu, nu neagă tratativele: "De transferul lui Maxim la Rapid trebuie să-i întrebaţi pe giuleşteni. Ei sînt cei în măsură să vorbească".


10 meciuri a jucat Grozav pentru Standard Liege în acest sezon, de 8 ori fiind folosit din primul minut

"În afara lui Mladen, ne mai dorim încă un jucător de la echipa naţională de tineret. Este vorba de un mijlocaş dreapta şi sperăm ca transferul să se realizeze în zilele următoare"
Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid

"Eu nu ştiu nimic, dar aşa e la transferuri, jucătorii află ultimii. Mi-aş dori să se realizeze, e visul meu să joc în Liga 1, mai ales la o echipă puternică aşa cum e Rapidul"
Alexandru Maxim, mijlocaş Espanol Barcelona

"Mai bine la Rapid decît la Roma"
Fundaşul Sebastian Mladen (19 ani) e aşteptat începînd de sîmbătă la antrenamentele giuleştenilor. Stoperul împrumutat de la Roma spune că abia aşteaptă să joace în tricoul Rapidului: "Este un pas înainte pentru mine. Am preferat să vin să joc în prima Ligă din România decît să stau la Roma! Sper să confirm încrederea care mi s-a acordat", a spus Mladen.

"Lazăr şi Bozo joacă pînă la final"
Şumudică spune că nu-i va trimite pe Costin Lazăr (29 de ani) şi pe Vladimir Bozovici (29 de ani) la echipa a doua, dacă nu-şi prelungesc angajamentele: "Şi aşa avem un lot subţire, nu-mi permit să-i am în lot pe cei doi şi să-i ignor. Lazăr şi Bozo sînt cei mai buni din România pe posturile lor, iar eu voi continua să mizez pe ei pînă cînd nu vor mai avea drept de joc".

Mulţumit de Olberdam
La revenirea din Spania, Şumudică a spus că mijlocaşul Olberdam de Oliveira Serra (25 de ani) s-a integrat bine în colectiv şi că are puterea să se lupte pentru un loc de titular: "M-a bucurat modul în care s-a pregătit. Se vede că-şi doreşte mult să revină la forma fizică optimă. Pentru noi a fost un cantonament util. Urmează un retur greu, dar eu sînt convins că ne vom descurca. Sper să nu mai avem tot felul de probleme şi să fie linişte pentru că altfel va fi greu să avem rezultate". (Andrei Crăiţoiu)

inbox
- Rapidiştii au revenit ieri în ţară după cele 3 săptămîni pe care le-au petrecut în stagiul din Spania. Elevii lui Şumi au primit două zile libere, urmînd ca sîmbătă să reia antrenamentele la ProRapid.
- Alb-vişiniii nu se lasă pînă cînd Rui Duarte nu va fi suspendat: "O să regrete amarnic ce a făcut, o să se lase de fotbal. Am demarat acţiunea de suspendare a lui", a spus preşedintele executiv Dinu Gheorghe.
- Şumudică trage un nou semnal de alarmă conducerii: "Fără bani nu putem să facem nimic. Nici transferuri, nici perfomanţe!".

Playtech: BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’


Comentarii (12)
cismasuciprian
cismasuciprian  •  10 Februarie 2011, 19:28

dc vine stache dar sa vina mai rpd....sa lu am 2 atacanti de valoare si ceva pe benzi poi batem tot anul asta..jucam in champ league:)) asa sa moara aia de al steoaiaa dc intar s avada comul meu:))

cismasuciprian
cismasuciprian  •  10 Februarie 2011, 19:27

Otelul a batut si campioana Armeniei cu 3-0... intereseaza pe cineva? Alooo! semneaza: un stelist, fara caterinca si pe cien intereseaza de steoaia mah? ce ai..tu nu vezi ca toate echipele din liga 1 nu se tem de steaua e ca si cum ar juca cu branestiul...

jhon-rapidistu
jhon-rapidistu  •  10 Februarie 2011, 18:18

Trebuia sa se puna accent pe tineri din ograda proprie .De ce nu se promoveaza macar 1,,2 jucatori de la echipa a 2 ?Cand a luat atatia bani pe Ionita i-a placut lui Copos dar sa investeasca in tineri nu ii place .

Vezi toate comentariile (12)
Comentează