Articol de GSP - Publicat sambata, 21 mai 2011 00:00 / Actualizat sambata, 21 mai 2011 20:05
Antrenorul lui Poli Timişoara a declarat după victoria din meciul cu Dinamo, scor 4-1, că formaţia sa ar fi putut fi campioană şi a vrut să demonstreze că merită un loc în fruntea clasamentului Ligii I.
"Sînt bucuros că am reuşit măcar puţin să reparăm din ceea ce am stricat etapa trecută. Aşa cum am spus tot anul, fiecare meci a fost greu pentru noi, pentru că a trebuit să cîştigăm singuri, prin puterile noastre. Cred că s-a văzut asta şi am reuşit să fim măcar pe locul doi. Am fost sub mare presiune astăzi, poate chiar mai mare decât la Galaţi, pentru că aveam nevoie să câştigăm şi să demonstrăm că merităm să fim în fruntea clasamentului. Îmi reproşez anumite lucruri în acest sezon, dar nu pot să vi le spun", a spus Dusan Uhrin Jr.
Tehnicianul consideră cu nu doar la Galaţi a pierdut titlul echipa sa. "La Galaţi am trimis în teren cei mai în formă jucători în acel moment, Nikolici avea probleme la gleznă. Am vrut să aliniez o echipă cu jucători tehnici. Cred că Taborda a greşit la Galaţi, a fost 50 la sută golul lui, dar nu sunt supărat pe el. Cred că am fi putut fi campioni în acest sezon, dar din păcate s-a întâmplat ce s-a întâmplat în meciul cu Oţelul, am pierdut puncte şi acasă, cu Târgu Mureş a fost un moment cheie", a afirmat Uhrin.
Antrenorul a dezvăluit şi o parte din planurile sale pentru următorul sezon. "Sînt multe probleme, ca peste tot, dar sînt convins că se vor rezolva toate. Vor fi schimbări la echipă şi îmi doresc să dau şanse jucătorilor tineri să se integreze în echipă. Avem nevoie să şi creştem jucători pentru prima echipă. Este prea devreme să vorbim de întăriri pentru Liga Campionilor, totul depinde de bani", a spus Dusan Uhrin Jr.
Poli Timişoara s-a impus cu 4-1 în meciul de pe teren propriu cu Dinamo. Golurile bănăţenilor au fost marcate de Luchin ('13), Nikolici ('37 şi '59)şi Ignjatijevici ('78), în timp ce golul "cîinilor" a fost marcat de Ţucudean ('27).
Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!