Articol de Ionuţ Coman - Publicat vineri, 19 aprilie 2024 12:10 / Actualizat vineri, 19 aprilie 2024 12:44
Mijlocașul Constantin Budescu (35 de ani) a plecat de la Farul Constanța și nu va mai evolua pentru campioană în acest sezon.
Aventura lui Constantin Budescu la Farul Constanța s-a încheiat după nici 8 luni. Tras pe linie moartă în acest an, veteranul de 35 ani nu va mai juca în acest sezon, chiar dacă au mai rămas 6 etape până la finalul play-off-ului Superligii.
![„El e, mă?” » Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu imediat după calificarea în finala Cupei României Betano](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/19042024/73f676b6-ff8b-4a47-9775-f5b818e1ff42.jpg?width=195&height=130)
Constantin Budescu a plecat de la Farul Constanța
De altfel, decarul nu făcuse parte din lotul constănțenilor la ultimele două jocuri, Gică Hagi anunțând că este accidentat.
Budi și-a luat la revedere de la colegii săi în această săptămână și a plecat la Ploiești pentru a-și rezolva unele probleme personale. Contractul lui cu formația de pe Litoral expiră la finalul campionatului și nu va mai fi prelungit, iar managerul tehnic al Farului a anunțat că se va baza pe jucătorii tineri în lupta pentru locul 2.
Bun la Farul doar anul trecut
![Constantin Budescu / FOTO: Imago E gata: Budescu și-a luat la revedere de la colegi și a plecat de la Farul!](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/24022024/0ba2ed44-1694-4991-b8ff-f256a3fc0ef6.jpg?width=900&height=0)
Adus la începutul lunii august a anului trecut la Constanța, fostul internațional și-a pus amprenta rapid asupra evoluțiilor alb-albaștrilor. A contribuit la revenirea în clasamentul Superligii, trecându-și în cont 6 goluri și 7 pase decisive. În plus, a ajutat echipa pe plan european, înscriind de două ori și servindu-și decisiv în trei rânduri coechipierii în preliminariile Conference League.
În finalul sezonului regulat a dispărut din formula de start, apoi a bifat doar 7 minute în cele patru etape din play-off, în duelul cu FCSB. Motivele pentru care Gică Hagi nu a mai apelat la serviciile sale au fost evoluțiile slabe din teren și lipsa de implicare de la antrenamente.
Mai mult, în ultima perioadă s-a remarcat prin aparițiile extrafotbalistice pe rețele sociale. S-a filmat cântând în mașină sau făcând pe DJ-ul și a șocat după ce s-a vopsit blond.
10 echipea bifat mijlocașul în vârstă de 35 de ani de-a lungul carierei
28 de meciuria adunat Constantin Budescu în acest sezon al Superligii, 3 pentru Petrolul Ploiești și 25 pentru Farul Constanța
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!
Citește și:
![A intervenit Becali? Istvan Kovacs, delegare-ȘOC, după ce a arbitrat Barcelona - PSG » Nu a mai fost trimis la FCSB - Rapid](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/19042024/4b79932c-455d-4b23-aa13-7aedfd22f9e6.jpg?width=195&height=130)
![Gheorghe Hagi a admis la conferință: „M-ai prins în ofsaid! Am și momente ca astea”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15042024/e681b5b7-7bb5-4fa5-b757-c3460d5c3e2b.jpg?width=195&height=130)
![Rivalul lui David Popovici a părăsit Satul Olimpic și îi dă dreptate sportivului român » Prim mic iureș la Paris: „Trebuia să facem ceva!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/eb10b62d-4e8b-4b29-b680-d6f16de2ed37.jpg?width=195&height=130)
![Mourinho a făcut cea mai scumpă achiziție din istoria fotbalului turc! Primul român în top e pe locul 52](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/69e82980-ac50-4114-a939-7985ab617a0e.jpeg?width=195&height=130)