FOTBAL  »  Superliga  »  SURPRIZA

Edward Iordănescu a numit surpriza sezonului din Superliga: „Este extraordinar” + Cum o vede pe FCSB

Edward Iordănescu / foto: Imago Images
Edward Iordănescu / foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 19 ianuarie 2026 16:14 / Actualizat luni, 19 ianuarie 2026 16:15

Edward Iordănescu (47 de ani), fostul selecționer al naționalei României, a spus care este, în opinia lui, surpriza actualului sezon din Superliga.

Echipa numită de Iordănescu junior a fost FC Argeș, care în ultima etapă a învins-o pe FCSB, cu care se luptă pentru intrarea în play-off, scor 1-0. Nou-promovata ocupă loc de play-off, 5, cu 37 de puncte.

Edward Iordănescu: „ FC Argeș face un sezon extraordinar”

„Vedem cine va fi în play-off. FC Argeș face un sezon extraordinar. Este meritul echipei, al lui Bogdan Andone, al lui Dani Coman, al lui Daniel Stanciu, al tuturor celor implicați, al stabilității echipei.

Știm că și acolo se va construi un stadion, ceea ce creează emulație. Există și un anumit disconfort, că echipa nu poate juca pe propriul stadion”, a spus Edward Iordănescu, la emisiunea „Liga Digi Sport”.

Cum o vede Edward Iordănescu pe FCSB: „Au capacitatea să gestioneze situația și să revină”

FCSB face un sezon foarte slab. Actuala campioană e doar pe 9 la campionat, cu 31 de puncte și tremură pentru play-off. Edi Iordănescu este convins că fosta lui echipă are forța necesară pentru a intra în top 6.

„FCSB, din păcate pentru ei, a început prost sezonul, a avut fluctuații și are de recuperat teren. Problema nu este valoarea, este aceeași echipă ca anul trecut. Ține probabil și de motivația pe care au avut-o, de capacitatea de a se remobiliza.

Riscul nu este că nu ar putea câștiga aceste puncte de care au nevoie, au printre cele mai valoroase loturi, ci că presiunea este una extraordinară. Sunt sigur că au capacitatea să gestioneze situația și să revină. Un club cu atâția suporteri este mereu bine primit în play-off”, a mai spus fostul selecționer al României.

Meseria aceasta este imprevizibilă. Vremurile s-au schimbat. Exceptând puține locuri, de exemplu Anglia, nu mai vorbim despre proiecte, ci despre momente care trebuie gestionate bine. În Anglia vedem că totuși există proiecte de lungă durată, cu manageri.

Din păcate pentru fotbal, este o perioadă în care sunt aproape de familie, deși mi-am dorit continuitate. Mi-am dorit foarte mult să rămân în Europa și am refuzat propuneri de pe alte continente.

- Edward Iordănescu

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează