FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Elias Charalambous, în contradicție cu dorințele lui Gigi Becali și ale lui Mihai Stoica: „Cât mai mulți”

Articol de , - Publicat sambata, 04 octombrie 2025 13:36 / Actualizat sambata, 04 octombrie 2025 14:00

Elias Charalambous (45 de ani), antrenorul lui FCSB, a susținut sâmbătă după-amiază conferința de presă premergătoare derby-ului cu Universitatea Craiova, din etapa 12 a Superligii.

Tehnicianul cipriot consideră că ambele echipe pleacă cu șanse egale înaintea acestui duel, având în vedere faptul că au jucat în competiții europene joi seară. Campioana en titre a pierdut pe teren propriu cu Young Boys în Europa League, scor 0-2, în timp ce elevii lui Mirel Rădoi au suferit o înfrângere cu același scor în Conference League, în deplasare cu Rakow.

Elias Charalambous a declarat că se bucură ca FCSB să dea cât mai mulți jucători la echipa națională, deși Mihai Stoica și Gigi Becali au criticat convocările făcute de Mircea Lucescu în luna septembrie.

Atunci, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a fost nervos pe selecționer că a convocat mai mulți jucători ai campioanei en-titre, însă aceștia au prins puține minute, și a declarat că prefera ca aceștia să nu fie convocați.

Elias Charalambous, înainte de FCSB - Universitatea Craiova: „Nu există favorite în astfel de meciuri”

„Nu cred că vreo echipă are avantaje sau dezavantaje. Ambele am jucat joi, ambele avem loturi valoroase, șansele sunt 50-50. Nu există favorite în astfel de meciuri, eu așa văd acest duel.

Toate meciurile sunt dificile, toate echipele pot obține puncte de oriunde. Dacă ei au pierdut ultimele două meciuri, asta nu înseamnă nimic. Cel mai important pentru noi este că vom juca acasă, vom avea suporterii alături de noi.

Înfruntăm poate cea mai bună echipă din acest an, dar am demonstrat că putem juca bine în derby-uri și mâine vrem să o facem din nou. Dacă suntem în formă bună și ne facem treaba cum trebuie, vom avea multe șanse să câștigăm meciul.

Edjouma și Graovac nu vor juca cu siguranță. Restul jucătorilor sunt OK. Miculescu se va antrena astăzi și vom vedea cum se simte. Accidentarea pe care a suferit-o nu este prea serioasă, vom stabili după antrenament.

Nu cred că gazonul va avea probleme. Nu pot comenta de ce nu se trage acoperișul, acestea sunt regulile, nu vreau să vorbesc despre asta.

Sunt sigur că suporterii noștri vor fi alături de noi, mai sunt multe ore până mâine. Ca să aducem toți fanii înapoi, trebuie să câștigăm meciuri. Dacă vom învinge Craiova, se vor întoarce mai mulți la următoarele meciuri. Pot spune doar lucruri bune despre suporterii noștri.

Trebuie neapărat să câștigăm acest meci, avem nevoie de puncte. Am pierdut multe puncte la început, cel mai important pentru noi mâine este să câștigăm. Nu se va decide mâine campionatul, mai sunt foarte multe meciuri.”, a declarat tehnicianul lui FCSB.

Elias Charalambous: „Vrem să dăm cât mai mulți jucători la echipa națională”

Nu decid eu cine merge la echipa națională. Ca echipă, vrem să dăm cât mai mulți jucători la națională, vreau să le urez mult succes. După meciul cu Craiova vom avea o pauză în care vom încerca să ne revenim, iar apoi vom reveni să câștigăm meciurile. Este o pauză bună.

Jucătorii care vor merge la națională nu se vor recupera, dar vor fi la națională, acesta este cel mai important lucru pentru un jucător. Este o plăcere pentru noi să avem cât mai mulți jucători la națională”, a declarat antrenorul lui FCSB.

Ulterior declarațiilor cipriotului, Mircea Lucescu a anunțat și lotul convocat pentru acțiunea naționalei României din octombrie, iar pe listă apar 5 jucători de la FCSB: Ștefan Târnovanu, Mihai Popescu, Florin Tănase, Daniel Bîrligea și David Miculescu.

Elias Charalambous a comentat și imaginile surprinse cu conaționalul său, Kyriakou Charalampos, mijlocaș la Dinamo, care s-a dat cu mir în repetate locuri înainte de a intra pe teren în repriza a doua a meciului câștigat cu Unirea Slobozia, scor 1-0.

+24 FOTO

Mulți jucători folosesc mirul, chiar și în echipa noastră. Este ceva religios. Dacă cineva simte că are nevoie de asta, este ceva religios. Și eu folosesc lucruri de genul, e ceva normal pentru noi”.

Clasamentul din Superliga

Citește și:
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Tenis
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Nationala
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Superliga
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (1)
utilizator șters
utilizator șters  •  04 Octombrie 2025, 14:21

Cât mai mulți la lot!???.... Mă rog, eu as zice: Cât mai buni!.... asta ar fi un deziderat corect!.... ori primul criteriu a fost îndeplinit de mai multe ori. Cu rezultate nesatisfăcătoare ....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează