FOTBAL  »  Superliga  »  CHINDIA

Antrenorul din Liga 1 care și-a anunțat plecarea: „E mai bine să nu prelungim”

Emil Săndoi s-a despărțit de Chindia Târgoviște
Foto:Imago
Emil Săndoi s-a despărțit de Chindia Târgoviște Foto:Imago

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 iunie 2022 19:53 / Actualizat vineri, 03 iunie 2022 20:01

Emil Săndoi, 57 de ani, și-a anunțat plecarea de la Chindia Târgoviște, după ce a salvat echipa de la retrogradare.

La 5 zile de la barajul câștigat la lovituri de departajare cu Chiajna, Emil Săndoi pleacă de la Chindia. Antrenorul, al cărui contract expirase, a decis să nu-și prelungească contractul cu târgoviștenii.

„Chiar azi am discutat cu președintele clubului, am rămas în relații bune, el a participat la toate etapele pe care Chindia le-a trecut până în prezent. Am discutat astăzi și am căzut de comun acord că e mai bine să nu prelungim. Oricum, mi se încheia contractul”, a declarat Emil Săndoi la emisiunea „Digi Sport Special”.

Mihai Teja, favorit să-l înlocuiască

Potrivit celor de la playsport, favorit să-l înlocuiască pe acesta este Mihai Teja, ultima dată la Gaz Metan. 

Săndoi a preluat-o pe Chindia în iulie 2020. În primul sezon, a terminat pe locul 7 în play-out, dar în actuala stagiune s-a clasat abia pe 13, poziție de baraj, unde s-a salvat in-extremis contra celor de la Chiajna, după 1-2 în tur.

Citește și: 

Ce se întâmplă cu jucătorul dorit de MM la FCSB: „Am vorbit cu el, mi-a spus că nu va semna niciodată”
FCSB
Ce se întâmplă cu jucătorul dorit de MM la FCSB: „Am vorbit cu el, mi-a spus că nu va semna niciodată”
LPF a anunțat echipa ideală a sezonului de Liga 1 » FCSB și CFR Cluj, reprezentate de câte 3 jucători
LPF
LPF a anunțat echipa ideală a sezonului de Liga 1 » FCSB și CFR Cluj, reprezentate de câte 3 jucători
Citește și:
Diagnostic teribil: „Românii s-au înrăit de tot! Pe vremea lui Ceașcă, erau oameni extraordinari, paroliști, sufletiști! Dar știți ce văd acum?”
Superliga
Diagnostic teribil: „Românii s-au înrăit de tot! Pe vremea lui Ceașcă, erau oameni extraordinari, paroliști, sufletiști! Dar știți ce văd acum?”
Păzea, ați fost avertizați! Dragoș Albu, jucătorul cu 3 retrogradări consecutive, a semnat cu noua echipă
Campionate
Păzea, ați fost avertizați! Dragoș Albu, jucătorul cu 3 retrogradări consecutive, a semnat cu noua echipă
Chemat de Becali la FCSB, Bogdan Mara s-a hotărât: „Am început bine”
Superliga
Chemat de Becali la FCSB, Bogdan Mara s-a hotărât: „Am început bine”
Scandalul ia amploare: Cristiano Ronaldo refuză să se mai antreneze cu naționala Portugaliei!
Liga Națiunilor
Scandalul ia amploare: Cristiano Ronaldo refuză să se mai antreneze cu naționala Portugaliei!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (9)
balotelli
balotelli  •  04 Iunie 2022, 08:05
Postat de befree pe 03 Iunie 2022, 22:07

O intrebare "scurta" pentru diletantii de la gsp, de ce apare si Reghecampf in poza? Ca sa pacaliti si ultimii cititori pe care ii mai aveti?

Reghe nu mai vrea ca imaginea lui să fie asociată cu cea a Prodancăi. Le-a spus cancan-iștilor să pună poze cu el și Săndoi de-acum încolo. Sau cu Gigi... Sau cu MM. Acum s-a nimerit să apară lângă salvatorul Chindiei.

paolo17
paolo17  •  04 Iunie 2022, 05:37
Postat de gigi.gheorghe pe 03 Iunie 2022, 21:29

,Mămăligă cum e, clona fcsb e prea slabă să facă ceva.

Voi priviti de jos în sus, mi-e ca o sa vi se intepeneasca gaturile după câțiva ani de privit de jos în sus...

utilizator șters
utilizator șters  •  03 Iunie 2022, 22:54

Sandoi...Craiova te așteaptă! Cat despre Chindia ...îi recomandăm pe un antrenor din Generația de Aur ! Ghiciți antrenorul.... va dau lista....Lăcătuș, Balint, Dorinel Munteanu , Rednic , Andone , Sabau , Viorel Moldovan , Ilie Dumitrescu ...lăsați GSP -ul cu sugestiile lor...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează
Close