FOTBAL  »  Superliga  »  VOLUNTARI - CHINDIA 2-0

VOLUNTARI - CHINDIA 2-0 // Emil Săndoi, resemnat după primul meci pe banca Chindiei: „Timpul ne presează, au rămas puține etape”

Emil Săndoi, antrenor Chindia Târgoviște // foto: Facebook @ AFC Chindia Oficial +25   FOTO
Emil Săndoi, antrenor Chindia Târgoviște // foto: Facebook @ AFC Chindia Oficial

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iulie 2020 21:44 / Actualizat joi, 02 iulie 2020 11:32

Emil Săndoi (55 de ani), noul antrenor al Chindiei Târgoviște, a comentat înfrângerea echipei sale în fața celor de la FC Voluntari, scor 0-2.

„A fost echilibrat, noi am avut câteva oportunități de a marcat. La Berisha, apoi și Rață în repriza a doua, a mai scos Cojocaru câteva mingi. Nu pot spune că nu am avut ocazii, dar am făcut niște greșeli individuale copilărești. De exemplu la primul gol, pe Gheorghe l-am urmărit de atâtea ori și e un copil de mare perspectivă. A avut o execuție foarte frumoasă, în condițiile în care aveam 4 jucători în zona respectivă. 

Apoi la golul 2, o greșeală de poziționare, nu am urmărit o minge respinsă, nu am păstrat linia. Pot spune că atunci am suferit pe organizarea pe faza defensivă. Cei de la Voluntari nu au mai avut ocazii clare. La numărul de ocazii poate chiar există un plus pentru noi. Greșelile copilărești pe care le-am făcut ne-au costat”, a declarat Emil Săndoi, la finalul partidei, pentru Look Sport.

Emil Săndoi: „Timpul ne presează”

Antrenorul Chindiei este conștient de faptul că echipa sa se află într-o situație delicată. Aflată pe penultimul loc în play-out, târgoviștenii au nevoie de multe puncte în ultimele 4 etape.

„Timpul ne presează de o manieră incredibilă. Au mai rămas foarte puține etape, celelalte echipe au reușit să se distanțeze, este din ce în ce mai greu. Dar în fotbal nimic nu este imposibil. Am spus că poate schimb norocosul, să fie de partea noastră. Astăzi nu am reușit, din păcate.

Eram conștient în momentul în care am acceptat că este o situație deosebit de grea. Știam cu toții câte etape mai avem la dispoziție. Din păcate, parcă nici nu ne-au ajutat celelalte rezultate, dar în fotbal trebuie să speri până în ultima etapă. Îmi pare rău pentru munca pe care au depus-o jucătorii, în marea majoritate a timpului au încercat să fie organizați bine”, a spus antrenorul Chindiei.

Clasament play-out Liga 1:

Voluntari - Chindia 2-0

+20 FOTO

Citește mai multe știri despre Liga 1:

Adi Popa descrie calvarul de la FCSB: „Mama este hipertensivă, am trăit clipe foarte grele!”

ACADEMICA CLINCENI - SEPSI 1-0 // VIDEO Euforie în vestiarul gazdelor, după a patra victorie consecutivă: „Clinceniul campioni”

Citește și:
Românul care a strâns peste 60 de milioane pe bursă le dă un sfat fotbaliștilor: „Știți unde aș investi eu 10.000 de euro?”
Superliga
Românul care a strâns peste 60 de milioane pe bursă le dă un sfat fotbaliștilor: „Știți unde aș investi eu 10.000 de euro?”
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Tenis
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Pep Guardiola s-a deschis în fața fotbaliștilor: „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă. Încă o iubesc”
Campionate
Pep Guardiola s-a deschis în fața fotbaliștilor: „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă. Încă o iubesc”
Sportul de care David Popovici vrea să se bucure în perioada următoare: „A început să mă pasioneze!”
Altele
Sportul de care David Popovici vrea să se bucure în perioada următoare: „A început să mă pasioneze!”
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (4)
377792886035126
Crystynyca Tractorist  •  02 Iulie 2020, 12:31
Postat de Marius Crs pe 02 Iulie 2020, 09:12

O sa va salvați . Stai linistit . La baraj va salvați. Ati avut noroc cu un antrenor serios , care va facut sa aveti cea mai bună condiție fizica din Liga 1, cu toate ca , fara suparare aveti cel mai slab lot valoric .Dar meciuri mai sunt destule . Isi va spune cuvantul pregatirea fizica in ultimele meciuri . Asa cun antrenor ne ar fi trebuit si noua ... Nu Mihalcea ! Uita te cum aratam de cand a venit Mihalcea ! In min 65 s a terminat pt noi conditia fizică. Suntem la pamant , fizic . Pe pariu : daca l luam acum pe Moldovan ne revenim si prindem noi barajul .

Câtă dreptate ai Marius Crs!

402687490202775
Marius Crs  •  02 Iulie 2020, 09:24

Si inca ceva ... cat de naiv e presedintele ala a vostru , care sta si doarme si vine Iasul la voi si va face cu un arbitraj șmecheresc in cel mai important meci al vostru din campionatul asta ? Ce presedinte si ala ? Stie doar sa ia bani de la Consilui Judetean , ca sponsori nu va facut rost . Numai voi jucați pe piept cu “ Consiliul Județean “ Mai mare rusinea . Treziți l mâi , că ala a rămas in comunism .... E limitat rău ....

402687490202775
Marius Crs  •  02 Iulie 2020, 09:12

O sa va salvați . Stai linistit . La baraj va salvați. Ati avut noroc cu un antrenor serios , care va facut sa aveti cea mai bună condiție fizica din Liga 1, cu toate ca , fara suparare aveti cel mai slab lot valoric .Dar meciuri mai sunt destule . Isi va spune cuvantul pregatirea fizica in ultimele meciuri . Asa cun antrenor ne ar fi trebuit si noua ... Nu Mihalcea ! Uita te cum aratam de cand a venit Mihalcea ! In min 65 s a terminat pt noi conditia fizică. Suntem la pamant , fizic . Pe pariu : daca l luam acum pe Moldovan ne revenim si prindem noi barajul .

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close