FOTBAL  »  Superliga  »  MERCATO

OFICIAL Surpriză: Emmanuel Yeboah a semnat în Superliga, la 3 ani după despărțirea de CFR Cluj

Emmanuel Yeboah, prezentat la Corvinul Hunedoara // FOTO: Imago Images
Emmanuel Yeboah, prezentat la Corvinul Hunedoara // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 07 iulie 2026 20:30 / Actualizat marti, 07 iulie 2026 20:31

Atacantul Emmanuel Yeboah (23 de ani) este noul fotbalist al celor de la Corvinul Hunedoara! Vârful ghanez revine în Superliga, la 3 ani după ce CFR Cluj îl vindea la Brondby pentru aproximativ 2 milioane de euro.

Corvinul Hunedoara se întărește pentru a încerca menținerea în Superliga, după promovarea obținută la finalul sezonului trecut. Formația antrenată de Florin Maxim a anunțat în cursul zilei de marți transferul lui Emmanuel Yeboah.

Emmanuel Yeboah, prezentat la Corvinul Hunedoara: „Bun venit!”

Bun venit, Emmanuel Yeboah! Ne întărim ofensiva cu un atacant care cunoaște deja fotbalul românesc și care vine la Hunedoara după experiențe în trei campionate puternice din Europa.

În vârstă de 23 de ani, Emmanuel Yeboah devine jucătorul Corvinului pentru următoarele două sezoane, cu posibilitatea prelungirii înţelegerii pentru încă un an! Emmanuel revine în Superligă, pregătit să scrie un nou capitol al carierei sale, în alb și albastru.

Bine ai venit la Hunedoara, Emmanuel! Îți dorim mult succes și cât mai multe goluri în tricoul Corvinului!

- comunicat Corvinul Hunedoara

Surpriză: Emmanuel Yeboah a semnat în Superliga, la 3 ani după despărțirea de CFR Cluj
Emmanuel Yeboah, prezentat la Corvinul Hunedoara

Emmanuel Yeboah a jucat la CFR Cluj în perioada 2022-2024. Internaționalul ghanez a jucat 53 de meciuri pentru ardeleni, perioadă în care a marcat 5 goluri și a oferit 3 pase decisive.

CFR l-a vândut la Brondby, în Danemarca, pentru aproximativ 2 milioane de euro. A mai evoluat pentru Velje, iar la Corvinul vine după ce a îmbrăcat tricoul celor de la Halmstad (Suedia).

A jucat ultimul meci oficial pe 10 mai, atunci când fosta lui echipă pierdea pe terenul celor de la Kalmar, scor 0-2. Emmanuel Yeboah e cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 350.000 de euro.

La Corvinul Hunedoara va concura pe post cu Renato Espinosa, Filip Ilie și Emmanuel Okoro.

Corvinul Hunedoara a revenit în Superliga după 34 de ani la finalul sezonului trecut, iar în prima etapă va primi vizita celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, pe 20 iulie (ora 18:30).

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează