FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

Eugen Neagoe, marcat de dispariția lui Martin Tudor: „De două nopți îl visez. Nu mai pot!”

Martin Tudor, fostul portar al Stelei care a decedat la 43 de ani din cauza unui infarct +22   FOTO
Martin Tudor, fostul portar al Stelei care a decedat la 43 de ani din cauza unui infarct

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 aprilie 2020 12:11

Eugen Neagoe (52 de ani) a rămas marcat de dispariția lui Martin Tudor, fostul portar al Stelei care a decedat la 43 de ani din cauza unui infarct. „Geană” a lucrat cu Tudor la formația bucureșteană, Craiova și Al Ittihad.

  • Tudor a murit în casa prietenei lui, în bucătărie. Acesta se afla la masă, iar după ce s-a ridicat s-a simțit rău

„Vă rog să mă credeți că nu pot să îmi revin. De două nopți îl visez doar pe Martin Tudor. Nu mai pot! Eram buni prieteni. Am lucrat împreună în staff-ul lui Piți la Steaua, Universitatea Craiova, Al Ittihad și am foarte multe amintiri cu el. Am auzit că s-a consumat foarte mult după ce a văzut că am fost luat cu salvarea de pe Arena Națională și ar fi făcut un preinfarct în Turcia. Cred că era mai bine dacă lăsa țigările, după ce i s-a descoperit că are probleme la inimă.

Eu am renunțat definitiv la țigări. Ultima țigară am fumat-o chiar înainte de acel meci de pe Național Arena. Nu știu dacă Tudor mai fuma în ultima perioadă, dar a plecat dintre noi prea de tânăr. Este nedrept, dar poate că Dumnezeu a vrut să ia la el un portar foarte bun ca să apere poarta Raiului. 

Din câte am auzit, îmormântarea lui Martin Tudor are loc miercuri, iar joi este ziua fetei sale. Este tare dureros. Tudorică își iubea enorm copiii. Fiica lui și-a făcut o dată ziua de naștere împreună cu noi la arabi, atunci când a venit în vizită la tatăl ei. Am vorbit și cu Piți. Și el este devastat. El ținea la Tudorică ca la copilul lui”, a declarat Neagoe pentru Prosport.

Martin Tudor, fostul portar al Stelei, a murit la 43 de ani

+18 FOTO

Martin Tudor s-a născut la Avrig, pe 10 iunie 1976. A debutat la Jiul Petroșani la 21 de ani, iar în 1997 a semnat cu Olimpia Satu Mare. După doar doi ani a ajuns la Steaua și s-a impus rapid în poarta echipei roș-albastre, câștigând duelul cu Eugen Nae și Tibi Lung și fiind decisiv în victoriile Stelei.

Martin Tudor a jucat de-a lungul carierei la Jiul, Olimpia Satu Mare, Steaua, CFR Cluj și U Cluj. S-a retras în 2010 și a devenit antrenor cu portari. A antrenat la FCSB, U Craiova, Al Ittihad, Daco-Getica, CSM Reșița, FC Voluntari, Sportul Snagov, CSU Craiova și naționala României. Ca jucător are trei trofee cu Steaua: 2 titluri de campion (2001, 2005) și o Supercupă (2001).

VIDEO Suporterii stelei i-au adus un omagiu fostului portar Martin Tudor

Citește mai multe știri despre dispariția lui Martin Tudor:

Fiica lui Martin Tudor, mesaj sfâșietor: „Tăticul meu, spune-mi că e doar un coșmar”

Pumnul care l-a adus pe Martin Tudor la Steaua și un meci de pomină pe „Oblemenco”: „Ce să mă mai laud cu el acolo? Mă sfâșia lumea!”

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează