FOTBAL  »  Superliga  »  DOSARUL TRANSFERURILOR

EXCLUSIV ANAF a obosit în Dosarul Transferurilor » Câți bani a recuperat statul de la condamnați din mai 2017 și până în prezent

Articol de , , - Publicat duminica, 29 decembrie 2019 20:00

Din mai 2017 și până în prezent, statul a strâns doar 0,5% din sumele pe care le mai avea de recuperat de la cei condamnați în Dosarul Transferurilor, numai 31.500 de euro, o medie de 1.000 de euro pe lună.

La aproape 6 ani de la ziua în care s-au dictat condamnările finale în Dosarul Transferurilor, nici unul dintre cei 8 inculpați găsiți vinovați și trimiși în spatele gratiilor nu se mai află în pușcărie. În schimb, statul e departe de a recupera întreaga sumă care a însumat prejudiciul creat statului, dar și cluburilor de fotbal. 

EXCLUSIV ANAF a obosit în Dosarul Transferurilor » Câți bani a recuperat statul de la condamnați din mai 2017 și până în prezent

În primii 3 ani recuperase 56%

Totalul care era de încasat de pe urma celor 8 personaje trimise în închisoare era de 12.800.000 de euro! În primii 3 ani după ce a fost pronunțată decizia Curții de Apel, verdict definitiv, ANAF a reușit să recupereze peste jumătate din sumă. 

Într-un răspuns oficial pe care Administrația Fiscală l-a oferit Gazetei Sporturilor în mai 2017 anunța că a recuperat 7.200.000 de euro. Ceea ce reprezenta 56% din totalul prejudiciului. În lei, suma era de 32.419.425.
 

La 2 ani și 7 luni de la acel moment, GSP a făcut o nouă solicitare către ANAF, în același dosar și cu aceeași întrebare. Răspunsul? "Până la finalul lunii noiembrie 2019, suma totală recuperată este de 32.561.393 lei, ceea ce reprezintă repararea prejudiciului material, inclusiv obligațiile fiscale accesorii aferente, echivalentul în lei al sumelor confiscate și cheltuieli judiciare".

EXCLUSIV ANAF a obosit în Dosarul Transferurilor » Câți bani a recuperat statul de la condamnați din mai 2017 și până în prezent

În următorii aproape 3 ani a recuperat 0,5%!

Practic, în perioada mai 2017 - noiembrie 2019, ANAF a reușit să mai adune doar 31.500 de euro. O medie de puțin peste 1.000 de euro pe lună. Ceea ce reprezintă un procent de numai 0,5% din suma totală care mai rămăsese de recuperat. În finalul adresei, ANAF specifică: "Procedura de executare silită este în derulare și va continua până la recuperarea integrală a sumelor stabilite de instanța de judecată". ANAF n-a detaliat cât mai are de recuperat de la fiecare dintre cei 8 implicați în Dosarul Transferurilor. 

7.231.500de euro e suma recuperată deja de ANAF în Dosarul Transferurilor, ceea ce reprezintă 56,5% din totalul prejudiciului

5.568.500de euro e suma pe care ANAF o mai are de recuperat în Dosarul Transferurilor

Ce reprezintă 7,2 milioane de euro în sportul românesc:

  • 5% din bugetul MTS pe anul 2019, care a fost în jur de 140 de milioane de euro
  • de peste 3 ori mai mult decât bugetul Federației Române de Rugby pe 2019, care a fost de 2,3 milioane de euro
  • 50% din banii încasați de CFR de pe urma participării în acest sezon la Champions League și Europa League, în jur de 15 milioane de euro
  • salariul actual al Cristinei Neagu pe aproape 35 de ani, interul stânga câștigă la CSM 210.000 de euro net pe an
  • 25% din valoarea contractului de drepturi TV al Ligii 1 pe un an întreg
EXCLUSIV ANAF a obosit în Dosarul Transferurilor » Câți bani a recuperat statul de la condamnați din mai 2017 și până în prezent

Gică Popescu: „Eu am plătit! Nu ne băgați în aceeași oală”

Gică Popescu a oferit o reacție pe problema prejudiciului recuperat de stat. 

Nu e corect să ne băgați pe toți în aceeași oală. Unii n-au plătit, dar nu e cazul meu, care am achitat întreg prejudiciul plus penalizări. Dacă sunt alții care n-au achitat, e treaba lor, dar nu e normal să fim considerați la fel. Eu am plătit pejudiciul plus penalizările încă dinainte de începerea urmăririi penale”, a declarat Popescu, pentru GSP.ro. 

Gazeta Sporturilor a pornit ancheta

Totul a început în urmă cu aproape 14 ani. Mai precis, pe 6 februarie 2006, când Gazeta Sporturilor a declanşat o investigaţie jurnalistică fără precedent în România. Primul caz despre care ziarul a scris a fost cel al lui Florin Bratu, transferat de la Rapid la Galatasaray. Pagina 1 a Gazetei de la acea vreme anunța: "Tun Becali&Popescu 2.000.000$". Ulterior, ancheta GSP a continuat, iar ziarul a scris în detaliu despre fiecare transfer pe care și DNA avea să-l ancheteze.  

EXCLUSIV ANAF a obosit în Dosarul Transferurilor » Câți bani a recuperat statul de la condamnați din mai 2017 și până în prezent

Ce a fost ilegal în respectivele transferuri

Șefii de cluburi sau impresarii declarau sume de transfer mai mici decât cele reale, păstrând banii pentru ei şi, totodată, plătind astfel un impozit mai mic! Totul a avut loc prin intermediul unor off-shore-uri din străinătate. 

Au fost cazuri, un exemplu fiind Mitea cedat de Dinamo la Ajax, în care în conturile clubului au intrat 0 euro, deși olandezii plătiseră peste 700.000 de euro! 

Altă discrepanță uriașă: Rapid s-a ales oficial cu doar 630.000 de dolari de pe urma cedării lui Florin Bratu la Galatasaray, deși conform actelor contabile ale turcilor, aceștia achitaseră în total, inclusiv comisioane, 2.750.000 de dolari!

EXCLUSIV ANAF a obosit în Dosarul Transferurilor » Câți bani a recuperat statul de la condamnați din mai 2017 și până în prezent

Statul a reacționat după dezvăluirile GSP

Direcţia Naţională Anticorupţie a reacţionat la articolele Gazetei Sporturilor și a deschis propria anchetă. Investigaţia DNA, continuată în paralel şi de ziar, a adunat 800 de transferuri verificate, peste 100 de persoane anchetate şi interogate, zeci de volume însumând peste 20.000 de file. În final, au fost trimise în judecată 8 persoane: Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu, Jean Pădureanu şi Gică Popescu. Au fost acuzați de evaziune fiscală şi spălare de bani. 

Cum s-a derulat procesul

  1. DNA a trimis dosarul în instanță în octombrie 2008
  2. În aprilie 2012, s-a dat prima decizie: Tribunalul București i-a achitat pe toți cei 8. Judecătoarea care a decis în acest caz a fost Geanina Terceanu, cea care avea să fie condamnată ulterior pentru luare de mită în acest dosar, iar frații Ioan și Victor Becali și Cristi Borcea găsiți și ei vinovați de dare de mită
  3. DNA a contestat la Curtea de Apel, care a schimbat radical sentința: pe 12 octombrie 2012, toți cei 8 inculpați au fost condamnaţi la ani grei de închisoare cu executare sau cu suspendare.
  4. S-a ajuns, apoi, la judecata Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a retrimis cazul spre rejudecare, la Curtea de Apel
  5. Pe 4 martie 2014, la 5 ani și jumătate de la primul termen, toți cei 8 au fost condamnați la închisoare cu executare

Citește și:

REMEMBER 2019. TOP 5 cele mai controversate declarații: „Ce să-mi reproșeze Gică Popescu? Când împărțeam banii a fost bine?” 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (46)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  30 Decembrie 2019, 11:42
Postat de cneius pe 30 Decembrie 2019, 10:39

Asta-i capitalismul si democratia ! Oricum, asa a fost tot timpul pe meleagurile noastre singurul regim care a reusit sa faca cit de cit ordine, a fost cel dinainte de '89. (vezi afacerea Bachus). Astia de azi fac citiva ani de puscarie dar apoi ramin cu milioanele in conturi!

Avem un președinte care refuză să restituie cei peste 320.000 de euro încasați de pe urma unei case dobândite ilegal, în urma unui fals la crearea căruia a contribuit și soția sa, conform motivării instanței de la Brașov. Despre ce stat de drept vorbim și despre recuperarea căror prejudicii, atât timp cât numărul unu în stat nu se sinchisește de lege și de aplicarea ei?!

paul801
paul801  •  30 Decembrie 2019, 11:14
Postat de alexbibirica1 pe 30 Decembrie 2019, 05:50

***... FCSB este STEAUA. te pup

Steaua Spatarei, poate...

cneius
cneius  •  30 Decembrie 2019, 10:39

Asta-i capitalismul si democratia ! Oricum, asa a fost tot timpul pe meleagurile noastre singurul regim care a reusit sa faca cit de cit ordine, a fost cel dinainte de '89. (vezi afacerea Bachus). Astia de azi fac citiva ani de puscarie dar apoi ramin cu milioanele in conturi!

Vezi toate comentariile (46)
Comentează