FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV Bas Kuipers, ultimul jucător adus de Hagi, dezvăluie cine l-a împins spre Viitorul: „Echipa asta se aseamănă cu Ajax!”

Bas Kuipers
Bas Kuipers

Articol de - Publicat sambata, 12 ianuarie 2019 19:51

Bas Kuipers (24 de ani), fost căpitan la juniorii “lăncierilor”, este convins că se va adapta rapid la echipa pregătită de Gică Hagi.

După ce a semnat vineri seara un contract pe doi ani și jumătate cu Viitorul, olandezul Bas Kuipers a sosit azi în cantonamentul de la Belek și a a acordat un interviu pentru GSP.ro. Stațiune unde s-a pregătit la începutul acestui an cu fosta sa echipă, Ado Den Haag, și pe care o părăsise în urmă cu doar câteva zile, tocmai pentru a parafa angajamentul cu formația constănțeană.

Fost căpitan la juniorii lui Ajax Amsterdam, fundașul în vârstă de 24 de ani a fost remarcat de George Ogăraru, încă de pe vremea când fostul internațional se află în stafful grupării olandeze.

- Bas, care-i povestea transferului la Viitorul?
- Am vorbit cu Ogăraru încă din decembrie, mi-a spus mai multe despre club, despre planurile de Viitor. Hagi este un nume mare în fotbal, așa că m-a atras ideea. M-am interesat și eu, am aflat mai multe despre echipă și iată-mă aici.

- Ai făcut junioratul la Ajax, iar stilul de joc al Viitorului se aseamănă mult ca principii.
- Filozofia clubului este aproape identică cu ceea ce am învățat la Ajax, un joc de construcție, un fotbal frumos. Am văzut meciurile pe care le-au jucat cu Vitesse, în Europa League, știam ceva despre stilul echipei. Despre fotbalul românesc nu aveam prea multe cunoștințe. Sigur, știam despre foștii mari jucători români de la Ajax, Chivu, Lobonț, Mitea și, normal, Ogăraru.

Bas Kuipers, Viitorul: "sunt un jucător polivalent"

- Este prima ta experiență în afara Olandei.
- Da, trebuie să mă adaptez, să învăț repede câteva cuvinte în limba română și, bineînțeles, să joc un fotbal bun. Așa că sper ca totul să meargă bine.

- Te ajută faptul că la echipă mai este un jucător olandez, Bradley De Nooijer?
- Nu ne cunoșteam, dar l-am sunat și mi-a vorbit frumos despre ceea ce se întâmplă la Viitorul, despre antrenor.

- Pe ce post preferi să joci?
- Pot să joc și central și pe partea stângă a defensivei, sunt un jucător polivalent. La fel ca De Nooijer, poate jucăm împreună și vom fi jumătatea olandeză a apărării. Ar fi frumos!

- Ce ți-ai propus?
- În primul rând, să fim în play-off, să fim în primele șanse. Apoi, să ne luptăm pentru titlul de campioană sau pentru un loc în cupele europene. Pentru mine, este o șansă importantă să joc la acest nivel.

- Ai adunat destule selecții la naționalele Olandei de juniori.
- Am jucat la echipele naționale de juniori, la U16 și U17, apoi am plecat de la Ajax la Excelsior Rotterdam. Aveam 20 de ani, evolual la tineretul “lăncierilor” și mi-am dorit să capăt experiență la nivel de seniori. Am fost selecționat din nou la națională, la U21 și am stat trei sezoane la Excelsior. A venit transferul la Ado Den Haag, o echipă mai bună, dar nu am jucat prea mult, așa că mi-am dorit să plec. Le-am spus că vreu să merg la Viitorul, nu au fost de acord la început, dar în cele din urmă am ajuns la o înțelegere și am venit Constanța liber de contract.

3 meciuri a jucat Bas Kuipers pentru Ado Den Haag în acest sezon al primei ligi olandeze

200.000 € este cota olandezului pe transfermarkt.com

Citește și:

OFICIAL Hagi a făcut al treilea transfer al iernii la Viitorul, după Eric și Tîrcoveanu » E fost internațional de tineret

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
fairplayromania
fairplayromania  •  13 Ianuarie 2019, 03:22

Domne' ,e de speriat cîţi bani bagă domnul Ghoarghe H. in fotbal. Cinste lui si părinţilor care işi ajută copiii.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează