FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Ce echipă își face Gigi Becali! » Patronul FCSB pregătește deja sezonul viitor: doi fotbaliști acontați, urmează alți 3! Cum va arăta primul „11” din vară

Articol de , - Publicat marti, 19 martie 2019 22:27

Gigi Becali deja lucrează la formarea lotului cu care va aborda sezonul următor, Oaidă și Belu au fost acontați, urmează De Nooijer, Andrei Ivan și Olaru.

Indiferent dacă va câștiga sau nu campionatul, Gigi Becali are un plan pentru sezonul următor. Acela de a forma o echipă în principal din tineri, pe care ar putea să-i vândă în anii următori. Deja a bifat două transferuri: Răzvan Oaidă și Claudiu Belu. Primul va fi eligibil pentru regula U21 în perioada 2019-2021, iar cel de-al doilea vine pentru postul de fundaș dreapta, unde deși există Romario Benzar, finanțatorul nu a fost mulțumit de felul în care a evoluat.

Nu sunt singurii fotbaliști pe care Gigi îi va aduce la vară. Următoarele ținte sunt 3 tineri. Doi români și un străin. Doi evoluează în Liga 1, unul în străinătate. Chiar după partida cu Viitorul, Becali a anunțat ce fotbalist mai vrea de la clubul lui Gică Hagi. Pe fundașul stânga De Nooijer, olandez care a ajuns la Viitorul în vara lui 2017 și care, după plecarea lui Cristi Ganea, a fost titular incontestabil! În momentul de față, pe postul de fundaș stânga, FCSB stă cel mai bine, măcar din perspectivă numerică: Morais, Momcilovici și Stan.

Latifundiarul îl vrea și pe Darius Olaru, de la Gaz Metan. A încercat să-l antameze și în iarnă, dar nu s-a ajuns la niciun acord. Ca și Oaidă, dincolo de valoarea pe care și-a demonstrat-o, Olaru deține un mare avantaj: e născut după 1 ianuarie 1998 și va respectă regula U21 și în următoarele două campionate. Deși abia a împlinit 21 de ani, are deja peste 80 de meciuri în prima divizie și poate evolua și pe două posturi, mijlocaș dreapta și mijlocaș central!

Fotbalistul din afara Ligii 1 e un român. Andrei Ivan este o țintă pentru Becali de acum 3 ani. N-a reușit să-l aducă nici când era la Craiova, nici când Krasnodar l-a împrumutat la Rapid Viena. E foarte puțin probabil ca austriecii să activeze clauza de cumpărare în vară, iar Becali a anunțat că e dispus chiar și la un efort de 1,5 milioane de euro pentru a-l aduce. 

Situația următoarelor ținte

1. Bradley De Nooijer
- 21 de ani
- e sub contract cu Viitorul până în vara lui 2021
- are acum o cotă de 1 milion de euro

2. Darius Olaru
- 21 de ani
- mai are contract cu Mediaș până în vara lui 2021
- are o cotă actuală de 750.000 de euro

3. Andrei Ivan
- 22 de ani
- îi expiră împrumutul la Rapid Viena peste două luni
- mai are contract cu Krasnodar până în vara lui 2022
- cota lui pe transfermarkt e de 1,5 milioane de euro

Cum ar putea arăta FCSB în vară

Bălgrădean - Belu, Planici, I. Cristea, De Nooijer - Oaidă - Man, Olaru (Moruțan), Fl. Tănase, Fl. Coman - A. Ivan

1 jucătordin această formație e trecut de 30 de ani, portarul Bălgrădean, care mâine împlinește 31 de ani

6 jucătorisub 22 de ani conține acest prim "11": De Nooijer (21), Oaidă (21), Man (20), Olaru (21) sau Moruțan (19), Coman (20), Ivan (22)

Stanciu, ultima afacere cu tineri

În vară se vor împlini 3 ani de când FCSB a dat ultima mare lovitură cu un fotbalist pe care l-a vândut pe o sumă imensă și pe care îl cumpărase de foarte tânăr. Stanciu a fost cedat la Anderlecht pentru aproape 10 milioane de euro! Când Stanciu avea doar 20 de ani, în vara lui 2013, a fost cumpărat de Becali de la FC Vaslui, iar în schimbul său a achitat 700.000 de euro. Alte lovituri asemănătoare în ultimul deceniu: Chiricheș, Gardoș, Chipciu, aduși când aveau vârste mici și pe care s-au plătit în total 3 milioane de euro, dar suma încasată pe ei s-a apropiat de 20 de milioane de euro! 

Citește și:
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori l-a filmat pe Tavi Popescu: „Cine-i frumusețea asta de bărbat?”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori l-a filmat pe Tavi Popescu: „Cine-i frumusețea asta de bărbat?”
„Mulțumim, Costel Gâlcă” » Patru plecări dintr-un foc de la Rapid
Superliga
„Mulțumim, Costel Gâlcă” » Patru plecări dintr-un foc de la Rapid
Hagi, la ultima încercare » Selecționerul a pus mâna pe telefon pentru a-l convinge pe fotbalist să se prezinte la lot!
Nationala
Hagi, la ultima încercare » Selecționerul a pus mâna pe telefon pentru a-l convinge pe fotbalist să se prezinte la lot!
Din cauza ei, nimeni nu s-a uitat pe teren la Roland Garros: a apărut într-o ținută provocatoare
Tenis
Din cauza ei, nimeni nu s-a uitat pe teren la Roland Garros: a apărut într-o ținută provocatoare
ULTIMA ORA Crește în continuare prețul benzinei, care a ajuns cu 19 bani mai scumpă decât motorina în unele stații
Profit.ro
ULTIMA ORA Crește în continuare prețul benzinei, care a ajuns cu 19 bani mai scumpă decât motorina în unele stații
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (83)
balauru48
balauru48  •  20 Martie 2019, 21:39

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

104098134098023
Todinca Mihai  •  20 Martie 2019, 20:56

Întotdeauna face echipă dar niciodată nu cîștiga campionatul,de fapt le facilitează altora sa cistige titlul Clujul sau Craiova cu el antrenor și niște ciurucuri de jucători umflați de el probabil că ne mai vor trebui niste aranjamente tip Astra să prindem locul trei...in viitorul apropiat nu cred că va mai vinde Gigi pe banii care ia luat pe Stanciu nici vorbă

973888729315965
Alexandru Pau  •  20 Martie 2019, 16:56

Fals. Becali nu-si face echipa, cel mult cumpara niste jucatori. El nu-i in stare nici cu dex-ul in fata, macar sa defineasca termenul de echipa

Vezi toate comentariile (83)
Comentează