FOTBAL  »  LIGA 1  »  PANDURII

EXCLUSIV Dan Nistor povesteşte de ce nu s-a impus în Ligue 1: ”Am fost aruncat ca o măsea stricată”

Nistor a prins doar 9 meciuri în tricoul lui Evian, apoi a revenit la Pandurii sub formă de împrumut
Nistor a prins doar 9 meciuri în tricoul lui Evian, apoi a revenit la Pandurii sub formă de împrumut

Articol de , - Publicat marti, 07 aprilie 2015 00:00

Mijlocașul de 26 de ani vrea o nouă victorie cu gorjenii, în finala Cupei Ligii, împotriva Stelei, o formație pe care spune că n-ar putea s-o refuze dacă-l va oferta vreodată

Jos, sus, foarte sus, din nou jos, renaștere, iar sus. Dan Nistor a urcat în carieră enorm, pînă la nivelul Ligue 1, a fost dat jos din trenul numit Evian, de la care a adus 800.000 de euro în conturile Pandurilor, a revenit în 2014 la gorjeni, la început modest, apoi din ce în ce mai eficient, iar acum este unul dintre mijlocașii remarcabili ai campionatului intern, ajungînd din nou la prima reprezentativă a României. O poveste despre suișuri și coborîșuri cu un bărbat ancorat în realitate.

- Dan, ce vei face din vară, te vei întoarce la Evian sau vei rămîne să joci la Pandurii?
- Nu ştiu absolut nimic acum. Nu depinde totul de mine, eu sînt jucătorul celor de la Evian mai am doi ani de contract cu francezii, în mod normal trebuie să mă întorc la echipă. Îmi doresc şi sper ca în vară să iau cea mai bună decizie pentru viitorul carierei mele.

- E mai bună apa Evian decît Borsec?
- (rîde) E mai bună, dar pentru mine n-a fost aşa de bună cum îmi doream.

"La anul, poate tragem la titlu"

- Ţi-a mai revenit tonusul o dată cu evoluţiile bune de la Pandurii?
- Da, da. Mă simt din ce în ce mai bine aici şi sper să nu mai dau de necazuri.

- Ați bătut Steaua, după care v-ați împiedicat de Viitorul, 0-4, și Gaz Metan, 0-1. Iar sînt emoţii în privinţa retrogradării?
- Nu cred. Și cînd te gîndești că aș fi mizat pe cupe europene după succesul cu Steaua. Sper să nu ne pierdem cumpătul și încrederea, să reîncepem să învingem.

- De la anul crezi că se poate mai mult la Pandurii?
- E foarte greu de vorbit acum pentru că sînt foarte mulţi jucători cărora le expiră înțelegerile. Eu, Pintilii, Matulevicius sau Eric. Dar dacă s-ar păstra actuala formulă, cu siguranţă am avea şanse mari să tragem la titlu!

"Campionatul e mult mai slab"

- Ce-ar însemna pentru voi cîștigarea Cupei Ligii?
- Asta e clar! După calificarea echipei în Europa League, cucerirea acestui trofeu ar fi a doua mare performanţă din istoria Pandurilor. Trebuie să profităm de şansa noastră şi să jucăm la fel de bine ca în partida cîştigată în campionat cu Steaua.

- Crezi că acum steliştii îşi vor lua măsuri serioase?
- Cu siguranţă! Ei sînt răniţi după ce-au pierdut la Tîrgu Jiu, dar sper să contracarăm cum trebuie, să cîştigăm din nou în faţa lor şi să aducem primul trofeu clubului. Eu cred că dacă venea Mister Iordănescu de la începutul sezonului, ar fi fost o emulație fantastică, poate ne luptam cu Steaua acolo, în frunte, așa cum o face Tîrgu Mureș.

- Cum ţi se pare campionatul României în comparaţie cu ceilalţi ani?
- Mult mai slab. Criza a fost de vină pentru problemele din România. E plin fotbalul de patroni ajunși la închisoare, cluburi în insolvenţă şi dosare penale peste tot. Sper ca de la anul, cînd o să fie mai puţine echipe, puterea campionatului să crească, vor exista mai multe meciuri tari şi asta ne va ajuta.

- Ai avut o surpriză neplăcută în momentul în care ai revenit la Pandurii?
- M-am întors aici cînd era Petre Grigoraş antrenor, iar situaţia nu era deloc bună. Domnul Grigoraş este singurul om care a avut încredere în mine şi m-a aruncat în fotbalul mare. Pandurii a avut însă foarte mult ghinion în tur, de aceea a ajuns într-o situație delicată acum.

"Nu mi s-au dat șansele promise inițial"

- Ce s-a întîmplat de nu ai reuşit să te adaptezi în Franţa?
- Poate din cauză că nu mi s-au dat şansele care mi s-au promis iniţial. Nu am fost cum ar fi trebuit să fiu, sînt multe lucruri care au contat.

- Se simte o diferenţă aşa de mare între România şi Franţa?
- Eu nu cred că e foarte mare diferenţa. Campionatul, da, e mai puternic acolo. Totuși, chiar dacă sînt alte condiţii, tot 2-3 echipe controlează totul în Ligue 1. La fel ca şi la noi, restul se luptă să supravieţuiască.

- Te simţi în formă să te întorci din nou acolo?
- Da! Dacă mi se va da şansa, aşa cum mi s-a promis, să joc, cu siguranţă o să vedeţi un alt Dan Nistor. Eu nu puteam să demonstrez ceva cînd jucam doar 15 minute şi după aceea nu mai jucam deloc cîteva meciuri. A fost foarte greu pentru mine.

"Ne vedeam pe stradă, nu ne salutam"

- Ce te-a frapat cel mai mult în Franţa?
- Pot să zic că noi, jucătorii, nu eram aşa de uniţi cum eram obişnuit în România. Ne vedeam la antrenament «Noroc», «Noroc» şi la revedere. Ne vedeam pe stradă, nu ne salutam, nu ne băgam în seamă. În România e altceva, aici ieşim la masă împreună cu soţiile, prietenele, e altfel.

- Răceala de acolo ţi-a făcut şi ea rău?
- Da. M-am simţit un pic pe dinafară, exclus.

- Dar acest sentiment îl aveai doar tu, ca român?
- Nu. De exemplu, eu mă înţelegeam foarte bine cu jucătorii de culoare. Ei erau cei mai buni prieteni ai mei, iar în momentele în care mai aveam probleme la antrenamente, ei erau singurii care îmi luau apărarea. În rest...

"Vreau să le arăt francezilor c-au greșit cu mine"

- Ai avut vreun şoc în momentul în care ai ajuns acolo?
- Asta a fost cea mai neplăcută experienţă a mea în Franţa, că nu am jucat. Nu am mers la PSG sau la Marseille, eram la o formație care se bate pentru evitarea retrogradării an de an. Am mers acolo ca să joc, să ajut echipa, să am un salariu bun, dar asta e viaţa, trebuie să mergem mai departe. O să le demonstrez altceva celor de la Evian cînd o să revin.

- Dacă ai avea o propunere din lumea arabă, ai accepta?
- Nu pot să spun acum dacă m-ar tenta. Evident că aş vorbi cu agentul meu, cu cei din familia mea, cu nașul meu, Pintilii, şi împreună am lua o decizie bună pentru viitorul meu.

"Steaua? M-aș gîndi dacă mă va dori"

- Ai avut vreun moment în carieră în care ai vrut să spui "stop"?
- Da! Cînd am venit de la Mioveni şi am ajuns la Internaţional Curtea de Argeş, am mers în Austria în cantonament, iar seara Benone Lazăr ne-a zis că se desfiinţează echipa. Am crezut că totul se va nărui, de-abia dădusem un pic de performanță, dar Dumnezeu m-a ajutat şi îi mulţumesc pentru acest lucru.

- Te-ar pune pe gînduri o ofertă concretă de la Steaua?
- Practic, Steaua este spuma fotbalului românesc, este cea mai iubită echipă de la noi din ţară. Deci, da! Toată lumea vrea să ajungă la Steaua, o echipă fanion. Vom vedea la vară ce se va întîmpla.

2 selecţiiare Nistor la prima reprezentativă a României, debutul fiind în noiembrie 2012, în amicalul cu Belgia (2-1)

900.000 €e cota de piaţă a lui Dan Nistor, conform transfermarkt.de, la jumătate faţă de momentul transferului în Franţa, august 2013

Interviul complet cu Dan Nistor poate fi citit numai în ediția tipărită de astăzi a Gazetei Sporturilor sau pe platforma Gazeta Digitală!

Playtech: BOMBĂ! Valeriu Gheorghiță, veste ȘOC despre noua tulpină Omicron. Ce riscă românii DEJA trecuți prin boală


Comentarii (10)
bridge_too_far
bridge_too_far  •  07 Aprilie 2015, 15:35

Alt *** cu figuri in cap . Bai Nistore , acolo se joaca fotbal nu can-can din balkani .

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

secundul
secundul  •  07 Aprilie 2015, 14:03

N-are numai 26, eu l-as lua la Steaua.

secundul
secundul  •  07 Aprilie 2015, 14:02

Nistor este un jucator foarte bun, ca Pintilii. Eu cunosc nivelul din Franta iar Danut mai este si muncitor. Este suspect ca n-a fost titular.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează