FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Dinamo, înapoi la origini! „Câinii” pregătesc în culise o schimbare URIAȘĂ: come-back către cea mai bună perioadă din istoria clubului

Dinamo București, în anii '50
Dinamo București, în anii '50

Articol de GSP - Publicat vineri, 26 aprilie 2019 10:16

Dinamo are în plan ca în 2020 să schimbe stema și ia în calcul chiar promovarea literei ”D” pe siglă, una cu care roș-albii au obținut cele mai multe trofee.

Dinamo București este în plin proces de rebranduire, mai mult sau mai puțin vizibil. Mircea Rednic se ocupă de munca de antrenor, este și managerul clubului, având transferurile în subordine, până când ar putea deveni chiar acționar sau patron.

Oficialii încearcă să vândă cât mai multe loje la Național Arena pentru a se muta din vară acolo. Se schimbă sponsorul principal al grupării, fiind discuții pentru aducerea altuia, dar și a altor parteneri de imagine. Se înlocuiește echipamentul. Iar pentru 2020 se mai poate produce o schimbare uriașă.

În marea familie a dinamoviștilor

Sursele GSP.ro afirmă că Dinamo ar putea ajunge să renunțe la cei doi câini de pe stemă și se va studia varianta de a pune chiar litera "D" pe siglă! 

Actuala stemă a roș-albilor este valabilă din 2004. De la înființarea grupării și până în 1990 clubul a avut trei variante de siglă ce încorpora litera "D".

Mai ales că toate cluburile cu denumirea Dinamo, în special din Blocul de Est al Europei, au avut și au consoana pe emblemă. Între timp, Dinamo (sau Dynamo) a pătruns și-n Statele Unite ale Americii, dar și-n Anglia, Africa de Sud sau Zambia.

Istoria

Revenirea la blazonul cu litera "D" în prim-plan ar însemna, din punct de vedere istoric, și un come-back la cea mai importantă perioadă din existența clubului. 20 de trofee interne din totalul de 34 au fost obținute cu acea literă pe tricou.

Cele mai mari performanțe continentale au fost bifate tot în acea perioadă, Dinamo fiind prima echipă românească ce s-a calificat în semifinalele CCE (1984) și a jucat o semifinală a Cupei Cupelor (1990). Cele mai multe legende ale "câinilor" au evoluat cu "D" pe tricou, de la Dinu, Lucescu, Dumitrache, Dudu Georgescu și frații Nunweiller, până la Rednic, Andone, Mateuț și Lupescu.

 

58 de trofeea câștigat Dynamo Kiev, record între grupările cu acest nume, alături de titlurile din URSS și Ucraina fiind și Supercupa Europei (1975/1976)

7 siglea avut Dinamo București în decursul celor 71 de ani de existență

Au căutat să afle ce înseamnă Dinamo

În urmă cu mai bine de un deceniu, Nicolae Badea, fostul șef al clubului, a solicitat să se facă un studiu detaliat privind etimologia cuvântului Dinamo. Mai ales că roș-albii erau acuzați și luați peste picior pentru trecutul comunist. Și apoi au trecut rezultatul "căutărilor" pe site-ul oficial al clubului.

"Câteva cuvinte in limba greacă și-au găsit aplicabilitatea în limbajul curent ortodox. Unul dintre acestea este "Dunamis", din care au derivat două cuvinte "Dinamita" și "Dynamo". Reprezintă termenul grec pentru "putere, forță, duritate" și se referă la o persoană extrem de energică, puternică, dură", a fost concluzia "câinilor".

În DEX, în dreptul cuvântului dinamo apare: element prim de compunere savantă cu semnificația (referitor la) forță, energie, dinam.

Vezi și: EXCLUSIV Noul #1 de la Dinamo, Bogdan Bălănescu, taie în carne vie! 3 oameni dați afară deja și urmează un nume important în club

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (42)
robotzel
robotzel  •  27 Aprilie 2019, 00:22
Postat de Rtl Design-haine pe 26 Aprilie 2019, 23:03

doar D sa apara pe stema...aia ne-a tinut noroc, cum am bagat cainii , cum ne-am dus la vale..pe bune...ca pe vremuri numai D

asa mai exista si houston dynamo din mls. cred ca oricum lotul lor este mult peste dinamo dar este omisa de specialisti. ei insa pun echipe de u19. atat ii duce mintea.

1579841235647135
Rtl Design-haine  •  26 Aprilie 2019, 23:03

doar D sa apara pe stema...aia ne-a tinut noroc, cum am bagat cainii , cum ne-am dus la vale..pe bune...ca pe vremuri numai D

jony1973
jony1973  •  26 Aprilie 2019, 20:45

Sigla trebuie schimbata, revenit la D, dar stilizat pentru timpurile de azi!

Vezi toate comentariile (42)
Comentează