FOTBAL  »  Superliga  »  OPERAŢIE

EXCLUSIV / Florin Axinia a fost operat pe creier!

Articol de , - Publicat miercuri, 24 septembrie 2008 00:00

Fostul fotbalist al Ceahlăului Piatra Neamţ a fost operat la Iaşi în noaptea de marţi spre miercuri, acesta suferind un anevrism pe creier. Jucătoril a fost transportat de urgenţă la Clinica de Neurochirgie din Iaşi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale care a durat 6 ore.

Iniţial, acesta a fost consultat de medicii Secţiei de Neurochirgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ care au considerat că intervenţia este prea delicată pentru a fi efectuată la Piata Neamţ, şi, pentru siguranţa acestuia, a fost transportat la Iaşi. Anevrismul hemoragic ar fi fost datorat în urma unei malformaţii din naştere. Familia a primit veşti bune din partea medicilor în urma operaţiei suferite.

Soţia fotbalistului, Mihaela Axinia, a spus că este sigură să soţul ei va trece peste această operaţie cu bine. "Deşi toată viaţa Florin a fost sănătos tun, i s-a coagulat sîngele pe creier şi a fost nevoie de această intervenţie chirurgicală. Operaţia a durat 6 ore, iar acum se află la secţia de terapie intensivă. Nu trebuie să mai facă o altă operaţie, totul este bine. Mulţumim celor care sînt alături de noi şi nu l-au uitat pe Florin. Sînt sigur că va trece cu bine peste această operaţie pentru că este un om puternic", a spus Mihaela, pentru Gazeta Sporturilor.

Naşul lui Florin, preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, ne-a spus că Florin este în afara oricărui pericol în urma operaţiei suferite. "Florin a ieşit cu bine din operaţie, a avut această problemă şi trebuia să acţionăm cît mai repede. Operaţia a durat foarte mult, pînă în jurul orei  3 dimineaţa, dar este bine că la ora 6 a început să vorbească şi să reacţioneze, să mişte mîinile şi picioarele. Le mulţumim medicilor care l-au operat şi bunului Dumnezeu. Urmează 2 zile grele pentru el, pentru că sînt primele zile după operaţie, apoi urmează 21 de zile în care nu are voie să se mişte. Sperăm că va trece cu bine peste această intervenţie chirurgicală", a precizat Ştefan.

Florin Axinia s-a născut pe 28 ianuarie 1974. A jucat la juniori la Olimpia Piatra Neamţ, a fost promovat la echipa mare a Ceahlăului unde a evoluat în peste 300 de partide, în care a marcat peste 100 de goluri în prima divizie.

Citește și:
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Ce decădere! Dragoș Nedelcu a semnat cu noua echipă
Liga 3
Ce decădere! Dragoș Nedelcu a semnat cu noua echipă
Legendarul Oliver Kahn îi transmite starului lui Bayern: „Retrage-te, ia o pauză! Asta este cea mai bună decizie”
Campionate
Legendarul Oliver Kahn îi transmite starului lui Bayern: „Retrage-te, ia o pauză! Asta este cea mai bună decizie”
Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor
Tenis
Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (35)
 •  26 Septembrie 2008, 07:22

insanatosire grabnica florine,caci este nevoie de tine in primul rind ca om, pt ca asta e cea mai mare calitate a ta, pe linga ce te-a injestrat Dumnezeu

 •  25 Septembrie 2008, 18:35

noroc ca a fost un om cunoscut ,cu bani si cu ceva pile "Pinalti" caci daca nu nici acum nu-l bagau in seama netrebnici astia de doctori, oricum Multa sanatate Florine

 •  25 Septembrie 2008, 18:05

Insanatosire grabnica Florine si reapuca-te de ce stii tu mai bine, adica de antrenorat!

Vezi toate comentariile (35)
Comentează