LIGA 1  ·  TESTE ANTI-DOPING

EXCLUSIV LIBER la DOPING în Liga 1 din aprilie! » Niciun fotbalist n-a mai fost testat contra substanțelor interzise! Ce spune președintele ANAD, Cristi Balaj

Articol de — , , Miercuri, 06 Februarie

În aprilie 2018 a avut loc ultimul test realizat de Agenţia Naţională Anti-Doping în fotbalul românesc, după ce pe parcursul anului 2017 se ajunsese la 231 de analize.

Liga 1 şochează din nou! De această dată dintr-o perspectivă extrem de periculoasă: niciun fotbalist din Liga 1 n-a fost testat anti- doping în ultimele 10 luni! Ultimul test de această natură a avut loc în aprilie 2018 şi a fost realizat la solicitarea ANAD. De atunci, n-a mai existat niciun astfel de control! Absolut niciunul! Chiar şi cele de anul trecut, din intervalul ianuarie - aprilie, au fost foarte puţine, doar 17. Dintre acestea, numai 4 au fost în timpul competiţiei, restul de 13 fiind realizate în afara sezonului.

Dispariţia totală a testării în fotbalul din România a fost influenţată în mod direct şi de suspendarea autorizaţiei laboratorului de la Bucureşti, din noiembrie 2017, atunci când în urma unui raport WADA s-a dovedit că aici au fost trucate anumite probe. Totuşi, ANAD a continuat să funcţioneze, iar testările ulterioare acelei date au fost trimise pentru analiză în alte ţări: Grecia, Austria, Germania, aşa cum se întâmplă şi în prezent.

Totuşi, ANAD şi-a restrâns cât a putut activitatea, n-a mai făcut solicitări pentru fotbal, iar FRF, LPF şi cluburile au avut şi ele aceeaşi atitudine pasivă. N-au cerut niciun control, deşi, teoretic, dacă s-ar fi cerut chiar la meci, acest lucru ar fi fost efectuat de Agenţia Naţională Anti-Doping.

212 meciuris-au jucat din aprilie 2018 şi până în prezent, exclusiv în Liga 1, la care se adaugă celelalte din Cupa României şi ligile inferioare, toate aceste jocuri fără control doping

CE SPUNE PREŞEDINTELE ANAD: Cristi Balaj

"Am avut deja o discuţie cu preşedintele FRF, iar Răzvan Burleanu s-a arătat extrem de deschis pentru a avea o colaborare care să creeze siguranţă şi linişte tuturor participantelor din fotbalul românesc. Am avut o discuție şi cu reprezentanții LPF pe această temă. S-au arătat încântați să avem în viitor o întâlnire și să dezvoltăm o colaborare.

Am auzit în trecut, şi probabil că şi asta e o cauză pentru care s-a ajuns aici, ca 10 luni să nu existe niciun test doping în fotbalul românesc, că ANAD trebuie să se implice şi să solicite testările, că nu e treaba FRF, LPF şi a cluburilor. Fals. ANAD are acelaşi rol cum au şi arbitrii. Ei trebuie solicitaţi, plătiţi pentru un serviciu care să asigure corectitudine, egalitate, echidistanţă."
Cristi Balaj

Cum au evoluat testele anti-doping în ultimii 5 ani în fotbalul românesc 

2014

  • 141 teste
  • 108 solicitate de ANAD
  • 16 de FRF
  • 17 de cluburi

2015

  • 130 teste
  • 110 solicitate de ANAD
  • nici unul de FRF
  • 20 de cluburi

2016

  • 215 teste
  • 187 solicitate de ANAD
  • 28 de FRF
  • nici unul de cluburi

2017

  • 231 teste
  • 203 solicitate de ANAD
  • 16 de FRF
  • 12 de cluburi

2018, ianuarie - aprilie

  • 17 teste
  • 17 solicitate de ANAD
  • nici unul de FRF
  • nici unul de cluburi

2018, aprilie - 2019, februarie

  • zero teste

Legea obligă buget pentru testarea doping

În 2006 a fost adoptată Legea nr. 227 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport. Articolul 88 prevede în mod clar că toate federaţiile, ligiile profesioniste, dar şi cluburile sunt obligate să-şi bugeteze anual sume prin care să-şi testeze antidoping sportivii, dar şi să realizeze programe de prevenire şi educare în această privinţă.

Articolul 88

1.În vederea protejării sănătății sportivilor și a prevenirii dopajului în sport, federațiile sportive naționale, cluburile sportive și ligile profesioniste au obligația să își prevadă în bugetul anual sume destinate testării doping a sportivilor, precum și educării acestora.
2.Nerespectarea prevederilor alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
3.În vederea protejării sănătății sportivilor și prevenirii dopajului în sport, federațiile sportive naționale, cluburile sportive, ligile profesioniste și personalul asistent al sportivilor au obligația să desfăşoare programe de educație anti-doping.

Cât costă o testare: 1.550 de lei

Dacă FRF, LPF sau un club doreşte să solicite o testare, preţul pentru fiecare test în parte este de 1.550 de lei. 900 de lei costă recoltarea probei, care se face de către un colaborator al ANAD şi presupune recipiente speciale. Apoi, se adaugă 655 de lei costul analizei. Pentru un meci de Liga 1 e obligatoriu ca numărul de fotbalişti testaţi să fie par, ca să fie selecţionaţi, prin tragere la sorţi, un număr egal de la cele două formaţii. Practic, o testare minimă la un meci, câte un jucător de la fiecare formaţie ar costa 3.100 de lei, în jur de 650 de euro!

175 de mii de €ar costa testele anti-doping într-un campionat întreg, pentru cele 270 de meciuri, inclusiv barajul, la care să fie testaţi la fiecare joc câte un fotbalist de fiecare echipă



Reacția actorului Adrian Titieni după ce s-a aflat despre idila dintre fosta sa soție și Alexandru Papadopol. Mesaj pentru fosta nevastă și noul ei iubit

Libertatea

Comentarii (9)

caminero  •  06 Februarie 2019, 11:28

Ah, deci e din nou liber la punguțe magice Neubertiene și la ozonificări rectale fecesebiste? De fapt, cînd n-a fost?!?

xclx  •  06 Februarie 2019, 09:45
Postat de martinpen pe 06 Februarie 2019, 09:13

Care Cooperativa? Iasiul e echipa fcsb, a fost ajutata de toti satelitii fcsb sa intre in playoff si va mai fi.

Oare cu ce echipa a pierdut FCSB campionatul sezonul trecut? Dar mna, trebuie tu sa semnalizezi...

gpsonline  •  06 Februarie 2019, 09:18
Postat de demolarii pe 06 Februarie 2019, 09:01

Pentru Liga I , responsabilitatea revine LPF. Ea ar trebui sa asigure bugetul, astfel cala fiecare meci sa fie macar cate un jucător testat. Celelalte competiții fotbalistice sunt organizate de FRF, deci ea ar trebui sa asigure bugetul. Pe de altă parte , e de mirare cat de tare i-a speriat M Rednic pe toți potenți și ironicii din Liga I. Cei care se pricep la fotbal, tac și își fac treaba. Dar cei care trăiesc din imagine ies cu tot felul de atacuri, ironii și interpretări....concluzia e că M Rednic are o valoare....

facem ceva pe valoarea lui, pe care o vedeti doar voi dinamovistii.

Vezi toate comentariile (9)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
18:00 Fotbal, Liga 1

Poli Iași - Chindia

Digi 1, Telekom 1, Look
19:30 Fotbal, Bundesliga 2

Erzgebirge Aue - Stuttgart

Digi 4
21:00 Fotbal, La Liga

Granada - Sevilla

Digi 2
21:00 Fotbal, Liga 1

Craiova - Astra

Digi 1, Telekom 1, Look
21:30 Fotbal, Bundesliga

FC Koln - Borussia Dortmund

Digi 4
22:00 Fotbal, Premier League

Aston Villa - Everton

Eurosport 1
23:00 Fotbal, La Liga

Levante - Villarreal

Digi 2
Program TV complet

Liga 1