LIGA 1  ·  CFR CLUJ

EXCLUSIV Mutări de ultimă oră la CFR » Dan Petrescu pleacă de la Cluj! E clar: cine vine în locul lui la campioană

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Luni, 28 Mai 2018, 09:00

Șefii Clujului cred că Dan nu va reveni la Cluj din vacanță și au pregătit deja înlocuitorul, pe Edward Iordănescu, liber de când a fost dat afară de Astra.

Câștigarea titlului nu l-a convins pe Dan Petrescu să rămână la CFR, antrenorul continuă negocierile cu o formație din China, de unde are o ofertă cu 1,8 milioane de euro pe sezon, de peste patru ori mai mult decât salariul pe care îl primește la Cluj. Conducerea ardelenilor e la curent cu tratativele "Bursucului" cu asiaticii și se așteaptă ca antrenorul să anunțe în curând că a decis să plece.

Varga-Dâncu-Puiu

Patronul Nelu Varga și apropiații lui s-au orientat deja către alt tehnician: îl vor pe Edward Iordănescu, atras și el de ocazia de a pregăti campioana. Edi are 39 de ani și a avut un sezon bun cu Astra, pe care a calificat-o în play-off, dar nu a câștigat până acum niciun trofeu și a pregătit doar echipe mici, niciuna care să-și fi propus titlul ca obiectiv clar.

În alegerea lui Edi ar conta, susțin surse autorizate, și apropierea dintre Varga și Vasile Dâncu, fostul vicepremier aflat în relații bune cu Anghel Iordănescu. Puiu a susținut și public, recent, că fiul lui ar constitui o opțiune perfectă pentru vișinii, pentru că el ar folosi exact stilul pe care-l dorește conducerea, diferit de "catenaccio"-ul care i-a fost reproșat lui Petrescu: "Edi urmărește un joc cu posesie, cu dezvoltarea construcției de la fundași, un stil bazat pe tehnică".
Iordănescu junior a fost demis de la Astra tocmai pentru că patronul Niculae îi reproșa abordarea defensivă, urâtă!

Și campioni, și cu profit

Despărțirea de Petrescu ar lăsa-o în profit pe CFR. Tehnicianul de 50 de ani a devenit campion din primul sezon petrecut în Gruia și a câștigat 400.000 de euro de-a lungul acestui an. Iar clauza de reziliere a contractului său valorează 500.000 de euro. Atât trebuie să achite Petrescu sau clubul chinez cu care e aproape să semneze. Rezultă un profit de 100.000 de euro pentru clujeni. Rezultatele excelente ale echipei au ascuns o relație tensionată între Dan și alți oficiali ai clubului. Conducătorii n-au fost mulțumiți nici de stilul echipei, nici de comportamentul lui Petrescu, mai mereu pus pe harță. Antrenorul a recunoscut într-un interviu din Gazetă că e conștient de intențiile șefilor: "Au vrut să mă dea afară înainte să devin campion!".

Au mai fost în calcule: Piți, Șumi

CFR a devenit locul cel mai atractiv pentru antrenori în Liga 1. Sunt bani suficienți pentru salarii și pentru transferuri, există tradiție, suporteri și stadion modern. Și un patronat care i-a permis lui Petrescu să conducă singur echipa, nu s-a amestecat în treburile lui, ca Becali peste Dică. Toate condițiile de la Cluj au atras mai multe nume de antrenori importanți. Pițurcă era o variantă pentru ardeleni, de asemenea Marius Șumudică a fost în atenția șefilor de la CFR. Ambii sunt liberi, Șumi a devenit de curând disponibil când a plecat de la Kayseri în ciuda unei stagiuni reușite, locul 9 cu o formație care se salvase de la retrogradare la limită cu o ediție în urmă.

4
cluburi a condus Edward Iordănescu ca antrenor principal: ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Mureș, ȚSKA Sofia și Astra Giurgiu



Nu doar medicii răbufnesc. Şeful ISU Sibiu protestează față de incorectitudinea raportărilor COVID. „Este incredibil ceea ce se întâmplă„

Libertatea

Comentarii (86)

Yuri Firsov  •  29 Mai 2018, 08:00

OARE CE ZIC ACUM MURESAN,DAN PETRESCU,SI O PARTE DIN PRESA CAND MM A SPUS ACUM CATEVA LUNI CA PETRESCU VA PLECA IN...CHINA????S-AU FACUT DE RAS!!!BRAVO MM SI

 •  28 Mai 2018, 23:24
Postat de ando89 pe 28 Mai 2018, 18:07

Domnule, m-ați surprins complet! Dar plăcut! Este o minune că existați, o mirare că suntem:)

... "Doua cântece diferite, lovindu-se amestecându-se...";))

Karoly Mathe  •  28 Mai 2018, 22:07

Conducerea CFR face o gafa mare,.,Trebuie adus un antrenor cu tare mare de experiente,.ex,.,Andone, Rednic,.,Boloni,.,,Na CFR adio., cu acest antrenor cu valoare de divizia C.,Sa fie pastrat acest lucru ce am scris.,,Sa vedeti ca o - sa am dreptate,.,Pacat de CFR,.,

Vezi toate comentariile (86)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
08:30 Tenis, Reluare

Turnee de Mare Șlem

Eurosport
17:30 Emisiune TV

Fotbal Club

Digi 1
19:30 Emisiune TV

Digi Sport Special

Digi 1
20:00 Biatlon, Reluare

Etape de Cupa Mondială

Eurosport
21:00 Fotbal, Premieră

La Liga World

Digi 3
Program TV complet

Liga 1