FOTBAL  »  Superliga  »  CONCORDIA CHIAJNA

EXCLUSIV Revoluție la o echipă din Liga 1: ”Rămânem cu 5 fotbaliști și aducem alții!”

Gabi Matei (jos) este unul dintre fotbaliștii care sunt în război cu conducerea Concordiei Foto: Cristi Preda
Gabi Matei (jos) este unul dintre fotbaliștii care sunt în război cu conducerea Concordiei Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat duminica, 23 decembrie 2018 09:00

Război civil în Ilfov! Mai mulți jucători ai Chiajnei s-au răsculat la adresa conducerii, acuzând sub protecția anonimatului neplata salariilor.

Singurul care și-a asumat public este Gabi Matei. Gazeta l-a contactat pe președintele clubului, Cristian Tănase, care spune că lucrurile nu stau chiar așa și anunță restructurări serioase la nivel de lot. 

- Domnule președinte, e un adevărat război la Chiajna din cauza salariilor.
- Eu cred că s-a făcut deja prea mult tam-tam. Vom discuta cu fiecare jucător în parte și se vor rezolva toate problemele, atât sportive, cât și financiare. Am să văd ce se poate face ca să blocăm plățile de săptămâna trecută către anumiți jucători care au probleme de comportament. Știe toată lumea că la Chiajna s-au rezolvat mereu problemele civilizat.

"Dorinel rămâne!"

- S-a spus că Dorinel Munteanu e la un pas de demitere.
- Nu e nimic adevărat! Dorinel Munteanu rămâne la Chiajna. 

- S-a spus de către jucători, sub anonimat, că antrenamentele lui "Munti" sunt slabe.
- Acum au și competențe de antrenori și analizează metodele de pregătire ale lui Munteanu, campion al României cu Oțelul? Fotbaliștii ar trebui să își vadă doar de jocul lor și nimic altceva. Să strângă puncte!

"Anonimi la partea sportivă!"

- Ce măsuri veți lua?
- Mergem mai departe, ne regrupăm, schimbăm strategia și ne salvăm de la retrogradare. Cât despre jucătorii anonimi care spun vrute și nevrute, se vor găsi soluții civilizate să plece, dacă asta doresc. Mereu am procedat cu eleganță la Chiajna. Așa va fi și acum. Poate așa vom realiza de ce an de an nu am reușit ce scrie în contractele anumitor jucători în dreptul bonusurilor de performanță. Lângă noi vor rămâne doar cei care țin cu adevărat la clubul acesta.

- E posibil să dați afară jucători?
- Vom analiza. Chiar dacă rămân cinci, șase sau zece fotbaliști în lot, sunt alții dornici să vină în "dezastrul" de care vorbesc "anonimii". Anonimi cu adevărat au fost la partea sportivă. Ne e și rușine să ne uităm la clasament.

"Am făcut un apel la conducere, la staff-ul tehnic, la toată lumea din club, să strângem rândurile ca să trecem peste perioada mai grea, dar se pare că nu toată lumea dorește binele acestei echipe"
Cristian Tănase, președinte Chiajna

"Antrenamentele sunt jalnice. Antrenorul are mereu scuze după meciuri, că jucătorii sunt mereu de vină, că sunt slabi"
Fotbalist al Chiajnei, sub protecția anonimatului

"Oamenii din staff s-au plâns că le e rușine să iasă pe stradă după înfrângerea asta? Oamenii din staff să ne bage banii pe ultimele două luni"
Gabi Matei, fundaș Chiajna

16-37este golaverajul negativ al Chiajnei, care ocupă penultimul loc în clasament

Citește și:
Înfiorător! Fermin Lopez, KO: imagini greu de privit cu sângele curgând șiroaie
Liga Campionilor
Înfiorător! Fermin Lopez, KO: imagini greu de privit cu sângele curgând șiroaie
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Handbal
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Ioan Andone l-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Superliga
Ioan Andone l-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
Superliga
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Profit.ro
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (2)
kordell
kordell  •  23 Decembrie 2018, 18:07

Chiajna iti vand un pont ,luati-l pe Hanca , e beton .

demolarii
demolarii  •  23 Decembrie 2018, 11:53

Se vede influenta lui Nicolae Badea. La Dinamo a pus mana pe administrarea stadionului, și a lăsat echipa in Groapă financiara. La Chiajna, pe banii primărie tine echipa în mediocritate, doar că să-și împlinească scopurile......

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!