FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Ședință la Dinamo! Negoiță a discutat azi noapte cu Mutu și Andone » La ce concluzie s-a ajuns + efectele s-au văzut chiar la antrenamentul de azi dimineață

Articol de - Publicat joi, 24 noiembrie 2016 13:32

Ionuț Negoiță s-a implicat în neînțelegerile dintre Ioan Andone și Adrian Mutu din ultima vreme. Cei doi s-au taxat de fiecare dată când au avut ocazia, însă acest lucru pare să fie de domeniul trecutului.

Patronul clubului i-a chemat pe cei doi, aseară, și au stat de vorbă mai bine de o oră. Au discutat despre aceste neînțelegeri și au ajuns la un consens. Mesajul lui Negoiță a fost scurt și la obiect.

"Sunt prea mulți cei din afara clubului care vor să ne destabilizeze, așa că ar fi bine să nu o facem și noi între noi. Haideți să ne vedem fiecare de treaba lui și să ducem acest club sus, acolo unde îi e locul, adică în lupta la titlu".

Mesajul a fost bine recepționat de cei doi, lucru care s-a văzut chiar la antrenamentul de azi dimineață. Adi Mutu a participat la ședința de pregătire condusă de Andone. N-a fost prezent doar fizic, ba chiar s-a echipat și a intrat la o miuță cu jucătorii, atunci când Andone avea nevoie de un om în plus pentru un exercițiu.

Citește și:
Florin Tănase a plecat în Cipru » Declarații pe aeroport: „S-au întâmplat multe lucruri”
Superliga
Florin Tănase a plecat în Cipru » Declarații pe aeroport: „S-au întâmplat multe lucruri”
Jucătoarea care își susține cariera din modeling, mândră de parcursul de la US Open: „Vă iubesc!”
Tenis
Jucătoarea care își susține cariera din modeling, mândră de parcursul de la US Open: „Vă iubesc!”
Fără VAR, dar cu mici, bere și scandal » A început fotbalul în Ialomița! Reguli noi și strategii care sigur n-ar funcționa în Superliga: „Nu filmați aici! E bucătărie internă”
Ideile Gazetei
Fără VAR, dar cu mici, bere și scandal » A început fotbalul în Ialomița! Reguli noi și strategii care sigur n-ar funcționa în Superliga: „Nu filmați aici! E bucătărie internă”
Elisabeta Lipă face un pariu legat de o mare sportivă a României: „Nu cred că vreo țară se va putea lăuda cu asta”
Altele
Elisabeta Lipă face un pariu legat de o mare sportivă a României: „Nu cred că vreo țară se va putea lăuda cu asta”
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin

Comentarii (16)
116617882121701
Mihnea Ilie  •  24 Noiembrie 2016, 20:37

pai asta inseamna ca s-a implicat deja ...asta inseamna fizic...altminteri era psihic...***.***...***...***..***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

conasu_boeru
conasu_boeru  •  24 Noiembrie 2016, 17:05

Asta trebuie să facă Negoiță : să asigure financiar clubul și să creeze un climat propice pentru performanță, iar aceste derapaje verbale prin presă trebuie să dispară ! La meciul direct, la care vor fi 45 000 de dinamovisti, vom vedea o echipă motivată care va fi in stare să facă un rezultat cel puțin la fel de bun ca cel de acum fix un an !

Vezi toate comentariile (16)
Comentează