FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV Superinterviu cu fotbalistul numit "mafiot" de Becali după ce patronul FCSB îi oferise un contract pe viață: "Nici măcar pușcăria nu l-a schimbat"

Articol de GSP - Publicat joi, 15 martie 2018 11:00

Janos Szekely se apropie de 35 de ani. Ultimii 3 i-a petrecut departe de România, în Italia, unde s-a stabilit cu familia. Se gândește la retragere, având alte proiecte în atenție, dar își aduce aminte cu plăcere de perioada de la Steaua, chiar dacă a fost una dintre țintele preferate ale patronului Gigi Becali. 

De la golul cu Ujpest și "contractul pe viață" cu FCSB a ajuns rapid să fie catalogat ca "mafiot". Chiar dacă la acele vremuri era afectat de ceea ce Gigi Becali declara, Janos povestește amuzat acum despre perioada respectivă și nu regretă transferul în Ghencea, deși avea pe masă multe alte oferte. 

- Salut, Janos! Cum ești? Mai joci fotbal? 
- În mai fac 35 de ani, pff, nici nu-mi dau seama cât de repede trec anii, mai ales ultimii 5. Mă simt foarte bine, în formă pot să spun și cred că aș mai putea juca. Pe de altă parte am început mai multe proiecte în paralel și aș vrea să mă concentrez 100% pe ele. Chiar dacă mintea, fizicul și inima mă îndeamnă  să mai joc fotbal, cred că nu o voi mai face. 

 - Te-ai stabilit în Italia... De ce? Te leagă ceva de această țară? 
- Așa este. Sunt mai multe motive pentru care am ales să vin aici. Cred că mie și familiei ne este mai bine aici. Copiii s-au adaptat excelent. Ca să dau câteva motive, voi începe să vorbesc despre o amintire care m-a marcat pozitiv atât în viața personală, cât și cea profesională. Puțină lume știe faptul că eu, pe când aveam 18 ani, am avut o experiență. Am jucat pentru două echipe, Ancona (Serie B) și Perugia (Serie A), la echipele Primavera. La Ancona era antrenor Spaletti, care m-a și chemat la echipa mare pentru câteva antrenamente și meciuri amicale. Spaletti, pe care l-am mai întâlnit în alte două rânduri. Prima dată în 2008, la meciul de prezentare Steaua - AS Roma, dar și în Rusia, când antrena Zenit. Diferențele față de România au fost și cred că au și rămas mari. Condiții de antrenament, echipament, alimentație, respect față de jucător, toate sunt incomparabile. Deși eram la juniori, simțeam că sunt tratat ca un profesionist. Un motiv în plus pentru alegerea Italiei e legat de soția mea, ei îi place mult această țară. Nu în ultimul rând, am ales Italia pentru viitorul copiilor. Aici sistemul de învățământ este la un nivel superior celui din România. Motive ar mai fi...

- Ai spus că ai niște proiecte, despre ce e vorba?
- Un business imobiliar în Timișoara. Construcții rezidențiale mai exact, dar voi continua și în fotbal, cu un alt proiect. Acum sunt și agent de jucători, am înființat o firmă, IScout Football Group. 

rk 2270ilie iordache janos szekely

- Cum ți-ai descrie cariera de fotbalist? 
- Frumoasă, cu multe experiențe plăcute. Sigur, au fost și momente mai puțin ok. Una peste alta cred că aș fi fost capabil să realizez mai multe lucruri. Au fost diferite motive care m-au oprit . Oricum ar fi, nu regret nimic, pentru că nu am fost influențat de nimeni atunci când am luat deciziile. Am făcut cum am crezut eu că va fi mai bine pentru mine și familia mea. 

- AI făcut greșeli? 
- Sunt convins, până la urmă așa este și firesc la anumite vârste. Dacă ar fi să dau timpul înapoi și să schimb o decizie pe care am luat-o, nu m-aș mai fi dus în Rusia când am fost nevoit să plec de la Steaua. Aveam ofertă de la Orduspor, din Turcia, cred că ar fi fost mai bine. Atât!

- Apropo de Steaua, îți pare rău că ai semnat atunci? Aveai multe oferte...
- Ar fi culmea să îmi pară rău că am mers la cel mai mare club al României. Știam unde am ajuns să joc, conștientizam ce înseamnă să joci în Ghencea, la un asemenea club. 

112 meciuria adunat Szekely în Liga 1 și a marcat 18 goluri 

18 partideîn cupele europene a adunat mijlocașul la FCSB, pentru care a reușit un gol

- Mă gândeam la relația cu Gigi Becali, care n-a fost cea mai bună...
- Cu patronul de acolo nu știu dacă există vreun jucător care a trecut pe acolo și nu a fost criticat. Dar orice jucător care ajunge acolo știe la ce să se aștepte, sau cel puțin ar trebui să știe. Așa că nu ai de ce să regreți vreodată transferul la cel mai titrat club al țării. 

 - Îmi aduc aminte niște declarații. Ți se promisese contract pe viață, iar la câteva zile spunea "pe mafiotul ăsta îl dau gratis la Poli"...
- Sunt declarații tipice pentru domnul Becali când este euforic, după o victorie importantă. Îți dai seama că nu puteam crede în acel contract pe viață. Genul ăsta de "contract" îl ai doar cu familia și copiii tăi. 

- De câte ori ai vorbit cu el față în față și cum era?
- Cred că o singură dată, când am negociat contractul. Și asta pot spune că regret într-un fel. Ca să fie ca o continuare la treaba cu mafiotul, țin să subliniez faptul că la urechile lui au ajuns mai mereu informații eronate despre mine, în ceea ce privește comportamentul meu. Asta deși eu am un caracter mai impulsiv. Dacă vorbeam între 4 ochi, cu siguranță alta ar fi fost situația. Asta deși am avut și alte disensiuni cu dânsul. 

an 0059ousmane ndoye janos szekely

- S-a schimbat în vreun fel de atunci?
- Sincer, după necazul prin care a trecut, mă refer la condamnare, chiar am crezut că se va schimba. Mai ales că și declara asta. Dar nu mi se pare a fi alt om, însă poate greșesc. 

- Cum te-ai înțeles cu MM Stoica? A fost lăudat de mulți foști jucători...
- Chiar mă bucur că am lucrat cu el, deși a fost o perioadă scurtă. E genul de conducător care ajută mult jucătorii în relația cu patronul. Și eu am numai cuvinte bune despre el. E un profesionist 100%. 

72 de meciuri a adunat Szekely în tricoul Stelei, pentru care a marcat de 7 ori și a oferit 11 pase decisive 

- Cât de aproape ai fost de Poli Timișoara? 
- Vorbisem deja și cu domnul Marian Iancu. Dar până la urmă am refuzat acest transfer. Pentru că îmi doream mai mult pe plan profesional la vremea respectivă. Îmi doream să demonstrez că merit să joc la Steaua, contrar voinței patronului. A fost ambiția mea și drept dovadă am avut cel mai bun sezon al carierei după acele discuții. A venit acea accidentare gravă cu doar 5 meciuri înainte de finalul campionatului. Puteam pleca altfel de la Steaua, dar asta e viața de fotbalst. Accidentările fac parte din joc.

"S-au plătit 1,5 milioane de euro pentru transferul meu. Ăsta a fost prețul stabilit de Oțelul, iar dacă domnul Becali l-a plătit, înseamnă că a fost just" Janos Szekely

"Marele regret al carierei este că nu am fost convocat la echipa națională. Chiar dacă la un moment dat eu consider că meritam. Sunt subiectiv, normal! (râde)" Janos Szekely, fost fotbalist la Steaua 

- Ai rămas prieten cu fotbaliști din acea perioadă? 
- Da, cu mai mulți jucători. Golanski, care este și nașul de botez al băiatului meu Midas. Cu Zapata, cu Tătărușanu, cu Cezar Lungu, Pleșan, Tudose și Ionuț Rada. 

- Care e cel mai bun fotbalist pe care l-ai întâlnit? 
- Au fost mulți jucători de mare valoare. Dar cred că dacă este să aleg unul voi spune Ribery. Era aproape imposibil de deposedat. Avea o tehnică în regim de viteză extraordinară. Un jucător de mare, mare clasă. 

- Ai vreo întâmplare pe care nu o vei uita niciodată? 
- Da, este una și e chiar înfricoșătoare. O întâmplare din Rusia. Noi zburam cu același avion, unul foarte vechi, abia decola. Ne întorsesem dintr-o deplasare de la Krasnodar, am ajuns cu bine, dar peste două săptămâni aveam meci cu Anji. Cu câteva zile înaintea deplasării, a venit o veste-șoc. O tragedie uriașă. Acel avion a fost luat de Lokomotiv Iaroslavl, echipa de hochei, într-un zbor către Minsk, dacă nu mă înșel. N-au mai ajuns, s-a prăbușit imediat după decolare. Am rămas marcat de acest episod. Știind că în acel avion am fost și eu de atâtea ori și că zburasem cu doar câteva zile înainte și urma să zburăm iar. Ni se puteam întâmpla nouă...
avion

- Mă uit peste CV-ul tău la echipele românești. Poli Timișoara, U Cluj, Oțelul, Steaua, FC Brașov, Târgu Mureș. Toate au avut probleme, fie financiare, fie de alt ordin. De ce ajunge fotbalul românesc să aibă asemenea probleme? Ce se greșește? 
- Motive sunt multe. Cred că în fotbalul românesc este nevoie de un restart. Sper că se va întâmpla asta după aceste alegeri dacă va câștiga domnul Lupescu, un fost mare fotbalist cu o altă viziune a fotbalului. Una modernă, căpătată atât ca fotbalist, dar și ca oficial UEFA. Avem nevoie de investiții mari în infrastructură, educație și dezvoltare, aici nu mă refer doar fotbalistică. Tinerilor fotbaliști trebuie să le oferim condiții prielnice, să crească într-un mediu profesionist. Echipele de tradiție au dispărut din nepăsare sau dezinteres. E păcat că lumea nu mai vine la meciuri și acest fapt e cauzat, în mare parte, de lipsa meciurilor importante, a derby-urilor adevărate. 

rk 2270ilie iordache janos szekely

- Mai urmărești fotbalul românesc? Ce simpatii ai? 
- Bineînțeles. Voi rămâne mereu suporterul Stelei și al Universității Cluj. Întotdeauna! Asta deși cred că în acest sezon titlul va ajunge la CFR Cluj. Eu le voi ține pumnii steliștilor mei și îmi doresc din tot sufletul să mă înșel. 

"Peste 10 ani mă văd tot în Italia, dar sunt pregătit de orice. N-am de unde să știu ce îmi oferă viața. Voi munci mereu pentru a îndeplini visurile familiei mele" Janos Szekely 

CV Janos Szekely
- năsut la 13 mai 1983 (34 de ani)
- a jucat pe postul de mijlocaș
- a evoluat în cariera sa la echipe precum Steaua, Oțelul, ASA Târgu Mureș, U Cluj, FC Brașov - în România
- în Italia a jucat la USD 1913 Seregno Calcio și Calcio Lecco 1912
- a mai fost în Polonia și Rusia la Korona Kielce și Volga Nizhniy Novgorod
- a înscris de 27 de ori în carieră, 17 dintre reușite fiind la Steaua și Oțelul
- are 4 meciuri în grupele UEFA Champions League

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (6)
satyricon
satyricon  •  16 Martie 2018, 09:30
Postat de Stefan Anghel pe 15 Martie 2018, 19:41

mai rasfirati tovarashi,mai rasfirati,cum zicea nea nelu ca e nevoie in democratie ! asta le spun si io celor din stefan cel mare aka vier pfoten(4 labutze).va dau o problema de artimetica: daca clubu vostru pierde 18 meleoane de ioro si gurru in calduri trebuie sa investeasca(nu in folbal,poate in coregrafii),revin...cate shaormerii incap in cele 17 meleoane furate ?! bine aici trebuie scazuta taxa de protectie platita de maimutzoi organului care statea de sase !

Cred ca le-a marit ratia de ciorba! Adevarul este ca despre echipa lor, care se bate la retrlgradare, nici nu au ce sa vorbeasca.

fangigi
fangigi  •  15 Martie 2018, 20:05

Un fotbalist mediocru ramas in amintirea colectiva doar ca servitor al ciobanului!

169060557063831
Stefan Anghel  •  15 Martie 2018, 19:41

mai rasfirati tovarashi,mai rasfirati,cum zicea nea nelu ca e nevoie in democratie ! asta le spun si io celor din stefan cel mare aka vier pfoten(4 labutze).va dau o problema de artimetica: daca clubu vostru pierde 18 meleoane de ioro si gurru in calduri trebuie sa investeasca(nu in folbal,poate in coregrafii),revin...cate shaormerii incap in cele 17 meleoane furate ?! bine aici trebuie scazuta taxa de protectie platita de maimutzoi organului care statea de sase !

Vezi toate comentariile (6)
Comentează