FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

EXCLUSIV Țucu cere pauză! George Țucudean i-a anunțat pe șefii lui CFR Cluj că se retrage temporar

Articol de - Publicat vineri, 23 august 2019 17:00

George Țucudean (28 de ani) i-a anunțat pe cei din conducerea CFR-ului că vrea să ia o pauză de la fotbal, din cauza problemelor medicale.

După 0-1 cu Slavia, atacantul lui CFR Cluj s-ar fi confesat colegilor că nu se simte încă sigur pe sine după operația la inimă și ar fi discutat cu conducerea clubului să primească o pauză totală până la finalul anului, luând în calcul chiar retragerea din carieră.

Pentru echipa națională și pentru CFR Cluj, situația lui Țucudean e una în continuare cu frământări. Problemele cardiace ale jucătorului nu sunt încă definitiv o poveste legată de trecut, iar subiectul pare să reintre în actualitate. Surse GSP susțin că, după cele 45 de minute jucate cu Slavia Praga, atacantul de 28 de ani s-ar fi confesat colegilor că nu se simte încă în apele sale după operația suferită la Viena și ar vrea să ia o pauză.

Subiectul ar fi fost deschis zilele trecute inclusiv într-o discuție cu conducerea ardelenilor. „A cerut o pauză totală până la sfârșitul anului pentru a se pune complet pe picioare, a vedea exact cum vor mai arăta viitoarele analize, iar apoi să ia o decizie, poate inclusiv de a renunța la carieră spre a nu-și periclita viața până la urmă”, arată apropiați ai fotbalistului. Țucudean ar intenționa să se retragă momentan acasă, la Arad.

„Aș minți să spun că n-am frică”

Un indicator clar al momentului va fi și acela când selecționerul Cosmin Contra va comunica lotul complet pentru dubla cu Spania (5 septembrie) și Malta (8 septembrie). În mod normal, vârful lui CFR Cluj n-ar trebui să lipsească din lista finală, urmând să completeze compartimentul ofensiv, unde au fost deja anunțați stranierii Pușcaș, Keșeru și Andone. „N-am avut nicio discuție cu Țucudean pe aceste teme”, a parat Contra, care mai are însă la dispoziție 8-9 zile înainte de a prezenta convocările definitive pentru partidele naționalei de la București și Ploiești. 

În acest timp, jucătorul neagă deocamdată scenariul discutat în culise, dar, în urmă cu circa trei luni, admitea că ia în calcul retragerea: „Cred că toți jucătorii care au asemenea probleme se gândesc să se lase. Da, mă gândesc, normal. Încă mai am teamă. Sunt om. Și Khedira a jucat la Real Madrid, acum e la Juve, și nu i-a zis nimeni că a avut asta, s-a descoperit așa, întâmplător. Normal că te sperii, psihic te termină! Și-acum am frică, aș minți să spun că n-am frică.Trebuie să mă gândesc bine și să iau o decizie”.

Arma secretă a lui Contra

Țucudean a strâns până acum 10 selecții la echipa națională și a marcat 3 goluri, toate cifrele realizându-le în mandatul lui Contra. Actualul selecționer i-a oferit debutul printre „tricolori” la 26 de ani, în al doilea meci petrecut pe banca reprezentativei, 1-1 în Danemarca, octombrie 2017, ultima partidă în campania eșuată pentru CM 2018. Atunci, Țucudean a oferit assist-ul pentru Deac la unicul gol al României, deși a evoluat doar 7 minute. A înscris apoi la 2-2 cu Serbia și la 1-0 cu Muntenegru, decisiv de fiecare dată în cele două deplasări din Liga Națiunilor. 

Golgeterul ultimelor două ediții L1

Atacantul lui CFR Cluj a subordonat lista golgeterilor din ultimele două sezoane ale Ligii 1. În sezonul 2017/2018, a marcat 12 goluri, terminând la egalitate cu Gnohere, iar anul trecut a terminat singur în fruntea listei marcatorilor interni, cu 16 reușite, fiind urmat de Mitriță, cu 13. Niciunul dintre goluri nu le-a marcat din penalty! În actualul sezon, a izbutit doar un gol în L1, dar și punctul victoriei în formidabilul Celtic - CFR 3-4 din preliminariile Champions League. 

9 trofeea cucerit Țucudean în carieră, între care patru titluri naționale, cu FCSB (2015), Viitorul (2017) și CFR Cluj (2018, 2019)

Citește și:

FABULOS! Dan Petrescu e dorit de Huddersfield » CFR Cluj ar putea rămâne fără antrenor după returul cu Slavia Praga

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (9)
ray51
ray51  •  24 August 2019, 10:07

Imi pare sincer rau. Multa sanatate!

kordell
kordell  •  24 August 2019, 08:06

Pacat , cand incepuse si el sa joace ceva .

magic4ever
magic4ever  •  23 August 2019, 20:52

Sanatate Tucudean!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează