FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Exclusiv Explicația unei schimbări surprinzătoare în Giulești » De ce a „dispărut” Petrila la pauza meciului Rapid - Metaloglobus

Petrila și Dobre, „motoarele” Rapidului / FOTO: Imago
Petrila și Dobre, „motoarele” Rapidului / FOTO: Imago

Articol de - Publicat duminica, 18 ianuarie 2026 17:32 / Actualizat duminica, 18 ianuarie 2026 17:36

Inclusiv după victoria scurtă cu Metaloglobus (1-0), din prima rundă a anunlui 2026, Costel Gâlcă, antrenorul Rapidului, a vorbit tot despre transferuri, despre venirea lui Olimpiu Moruțan, dar și a altor jucători pe care încă îi mai așteaptă ca să întărească lotul. Gâlcă a fost nevoit să forțeze cu Petrila, în ciuda unor probleme de ordin medical.

Este vorba în special de compartimentul median sau mai ales ofensiv, de unde giuleștenii i-au pierdut în această iarnă pe Luka Gojkovic (26 ani), Claudiu Micovschi (26 ani) și Rareș Pop (20 de ani), plecați la UTA, FC Argeș, respectiv Petrolul.

Petrila a jucat după o toxiinfecție alimentară

A fost și motivul pentru care antrenorul Gâlcă a fost nevoit să înceapă jocul cu Claudiu Petrila, unul dintre cei mai importanți jucători ai Rapidului, deși acesta nu se antrenase deloc în ultimele două zile, joi și vineri.

El a suferit o toxiinfecție alimentară din cauza căreia nu s-a putut pregăti alături de colegi. Chiar și așa, fiindcă tehnicianul nu avea prea multe variante la dispoziție, extrema giuleștenilor a intrat din startul partidei.

Dar a rezistat pe teren doar în prima jumătate a meciului, în ciuda condițiilor atmosferice extreme, temperatura la ora jocului fiind dincolo de limita înghețului.

Rapid București
Jakub Hromanda, Rapid - Metaloglobus 1-0 // Foto: Cristi Preda
Alex Dobre, Rapid - Metaloglobus 1-0 // Foto: Cristi Preda
Rapid - Metaloglobus 1-0 // Foto: Cristi Preda
Cristi Manea, Rapid - Metaloglobus 1-0 // Foto: Cristi Preda
+38 FOTO

Petrila a fost chiar destul de activ, iar schimbarea sa de la pauză, cu Daniel Paraschiv, a luat prin surprindere pe toată lumea. La vestiare s-a constatat că nu mai poate continua, astfel că s-a decis înlocuirea lui.

După joc, ”decarul” giuleștenilor era bine, semn că Gâlcă se va putea baza pe el și la următorul meci, cel de la Arad, cu UTA, programat pentru 26 ianuarie.

Paraschiv, doar o ocazie la debut

La prima sa apariție într-un meci oficial al Rapidului, atacantul împrumutat de la Oviedo i-a luat locul lui Petrila, în banda stângă a atacului giuleștean. Fără să impresioneze, s-a mișcat totuși bine, a intrat în câteva combinații cu colegii și a avut chiar și o bună ocazie de a marca.

Dar finalizarea sa a fost slabă, pe direcția portarului Gavrilaș. După joc, atacantul avea să spună: "Sunt mulțumit, mi-am jucat corect mingile, am avut și o ocazie. Am avut piciorul puțin înghețat, nu se pune problema să mai am emoții. Poate doar pozitive".

Eu am spus că îmi doresc să vină jucători, au venit și o să mai vină. Ne dorim să vină Moruțan, sperăm să vină, vedem zilele următoare. Știu că într-un procentaj foarte mare o să vină, este un jucător foarte important, poate să facă diferența, mai ales că are o experiență foarte mare, poate să joace și număr 10, pe mai multe poziții. Mai vin jucători, mai avem timp, e foarte greu să aduci imediat jucătorii pe care ți-i dorești, suporterii au pretenții, e important să vină jucători, indiferent că sunt liberi sau altfel

- Costel Gâlcă, antrenor Rapid

Citește și:
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Superliga
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
Superliga
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
Superliga
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Campionate
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Wizz Air anulează în România două rute
Profit.ro
Wizz Air anulează în România două rute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează