FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO. EXCLUSIV Ei sunt aleșii fanilor-acționari! Cum ar putea arăta Dinamo în sezonul viitor

Alexandru David și Mircea Rednic ar putea lucra din nou la Dinamo +12   FOTO
Alexandru David și Mircea Rednic ar putea lucra din nou la Dinamo

Articol de - Publicat sambata, 13 iunie 2020 07:20

Suporterii lui Dinamo din programul socios DDB speră ca într-o lună să preia frâiele grupării și și-au fixat targetul: Mircea Rednic - manager general, Alexandru David - președinte. Bogdan Bălănescu rămâne în club doar dacă vrea “Puriul”.

Există viață la Dinamo și cu fotbaliștii trimiși iar acasă, la izolare, până miercuri, când vor efectua un alt test COVID-19. Jucătorii au început de ieri să intre, fizic, în posesia banilor aferenți salariilor pe luna februarie, suporterii din PCH și din programul socios DDB împrumutând clubul cu alți 153.000 de euro, pentru care au obținut deja alte 10% din acțiuni, portofoliul fanilor ajungând acum la 20,06%. Cel puțin o sută de membri se înscriu zilnic, în ultima perioadă, în "haita" suporterilor, care au depășit numărul de 7.000 de membri DDB.

Au refuzat în iarnă

Sprijiniți de microbiști, cu promisiunea că vor veni firme care să o ajute financiar pe Dinamo atunci când vor trece la conducere, fanii și-au conturat un plan pentru a pregăti ediția 2020/2021. Vor să pună în aplicare ideea ce nu le-a reușit la jumătatea acestui sezon: Mircea Rednic - manager general, nu doar simplu antrenor, Alexandru David - președintele clubului. 

"Puriul" a declinat atunci oferta, angajându-se la începutul lui 2020 la Poli Iași, David nu a dorit să revină în „nebunia" de la Dinamo, fiind implicat în proiecte la Primăria Sectorului 3. Dar în această vară, suporterii, mai ales dacă preiau conducerea clubului, vor pistona iar pe această variantă. Mai ales că David îi consiliază și pe cei din programul DDB, el fiind printre cei ce-au susținut acest proiect încă de la înființarea lui.
 

Legături puternice

Rednic va avea puteri sporite, de această dată fără Ionuț Negoiță, cu care s-a contrat la cuțite, ceea ce a dus la ruptura vremelnică fani - club - echipă în vara lui 2019. El va decide ce echipă managerială și administrativă va avea. "Puriul" a fost unul dintre primii susținători puternici ai DDB, el și fiica sa, Luana, fiind membri Elite. Rednic va avea ultimul cuvânt în privința lui Bogdan Bălănescu.

Recomandat ca fiind foarte bun pe acte, actualul director general a fost acuzat vara trecută că l-a trădat pe Rednic și, alături de Negoiță, a decis mazilirea lui. „Când am venit eu la Dinamo, am fost trei în barcă: eu, Bogdan Bălănescu și Alexandru David. Unul a căzut din barcă, pe mine m-au demis și a rămas unul, Bălănescu. Nu mai am încredere în Bogdan!", spunea Rednic astă-vară. 

"Dinamo nu va mai câștiga titlul de campioană până când nu-l va mai cuceri cu mine o dată!"
 Mircea Rednic, în 2007, după ce-a fost înlăturat de la echipă

4 mandatea strâns "Puriul" ca antrenor la Dinamo: 2006-2007, 2008-2009, 2015-2016, 2018-2019

FOTO: Imagini de la amicalul Dinamo - Rapid 

+7 FOTO

VIDEO Coronavirus la Dinamo! Meciurile echipei au fost suspendate de LPF

Citește și:

EXCLUSIV Alt necaz la Dinamo! Ce-i sperie pe spanioli de tergiversează achitarea garanției. Cine rămâne ultima salvare

Cu cine este internat magazionerul lui Dinamo » Va sta 14 zile în carantină indiferent de rezultatul testului de azi

Citește și:
Campionul cu FCSB, negocieri cu CFR Cluj » Dinamo și alte două echipe din Superliga s-au interesat și ele
Superliga
Campionul cu FCSB, negocieri cu CFR Cluj » Dinamo și alte două echipe din Superliga s-au interesat și ele
Contraatac în negocierile pentru Drăgușin: „Președintele a dat undă verde” » Tottenham reduce pretențiile
Campionate
Contraatac în negocierile pentru Drăgușin: „Președintele a dat undă verde” » Tottenham reduce pretențiile
Simona Țăranu a incendiat internetul cu pozele în costum de baie din Caraibe: „Iubitul tău e cel mai norocos om de pe pământ” » Ce loc a evitat
Stiri extrasport
Simona Țăranu a incendiat internetul cu pozele în costum de baie din Caraibe: „Iubitul tău e cel mai norocos om de pe pământ” » Ce loc a evitat
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Superliga
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Profit.ro
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (32)
cuviosul_pafnutie
cuviosul_pafnutie  •  13 Iunie 2020, 09:44
Postat de tequlix pe 13 Iunie 2020, 09:15

Rednic a castigat si campionate pe la alte cluburi ( nu doar la Dinamo) daca tot vrei sa te dai destept, a castigat si pe la Rapid un titlu ( si Rapidu n-avea maree echipa, ei si-au facut in epoca lui Razvan Lucescu lot bun) , a castigat si pe la Standard in belgia titlu, a facut treaba si prin azerbaijan la Lankaran, si uite ca Iasiu sub comanda lui joaca un fotbal ok si a adus acolo cativa jucatori interesanti, imi place Omoh de la ei, de urmarit baiatu !! Rednic are ochi la fotbalisti, orice ai zice. Cat priveste David, si ce ma intereseaza ca a fost fcsbist ?? Atat timp cat isi face datoria, aici voi sunteti pacaliti si nu va lasati orgoliile astea prostesti la o parte, si Danciulescu injura si marca goluri in poarta lui Dinamo, si acum e o legenda a lui Dinamo pentru toate golurile imbracat in ros-alb si gesturile pe care le-a facut in fata lui Dinamo, atat timp cat esti profesionist, poti fi si de la FC PADUCHII FOSFORESCENTI.

Aaa...Pai imi pierd timpul cu unul ca tine!Pai eu ce ziceam in primul comentariu?Ca a castigat titlul si cu Rapid-si ca avea la dispozitie lucatori unul si unul ca Daniel Niculae,Lobont,Bratu,Buga,Marius Constantin!Si nu a castigat titlul cu Standard!In orice caz,in ultimul mandat la Dinamo, a facut-o de oaie!Din start!Cand si-a desconsiderat jucatorii!Iar dupa aceea schimba formula de joc la fiecare meci,cu toate ca promisese calificarea in play off!Stiind ca Dinamo nu are bani si ca nu isi permite sa aduca nu stiu ce jucatori!Iar ca sa vii si sa promiti marea cu sarea in curtea saracilor si apoi sa-i acuzi de nerecunostinta...E lipsa de caracter!

nikolas.
nikolas.  •  13 Iunie 2020, 08:40
Postat de tequlix pe 13 Iunie 2020, 08:37

Bun punct de vedere, si eu gandesc la fel, va asteptam inapoi in liga 1 sa avem iar derbyuri frumoase

Dar de ce nu va duceti voi dupa ei, sunteti mai aproape voi de ei decat ei sa promoveze. Asa dati mana si va imbratisati in liga 2 (cum ati fost o viata intreaga), bine , doar cu coronavirus acum ati stat la distanta unii de altii, oricum, de rapidisti sapunu si apa au fost intotdeauna la distanta. Nu e o noutate :D

valdino
valdino  •  13 Iunie 2020, 10:22

Apel catre dinamovisti..Nu va imbatati cu apa rece, cu inca 3000 de fani inscrisi , DDB nu are cum sa cumpere toate cele 72% actiuni, nu cred ca ajung sa detina nici 51%, chiar daca pretul e 1 leu:)))Asa ca Negoita o sa ramana actionar, poate chiar majoritar, chestia cu usa rotativa de la Rin e vrajeala ieftina..Sa presupenem ca ajung acolo, parca vad ca o invart invers:)))P.s.Domnule Apostol, daca cumperi inca 10% din actiuni nu se cheama ca ai imprumutat clubul !

Vezi toate comentariile (32)
Comentează