FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

Gică Hagi pregătește marea lovitură: „Bag mâna adânc în buzunar” 

Gică Hagi / Foto: Getty Images
Gică Hagi / Foto: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 04 august 2024 07:56 / Actualizat duminica, 04 august 2024 09:26

După prima victorie din acest an, Farul Constanța – Poli Iași 2-0, Gică Hagi a anunțat că este decis să-l aducă înapoi pe Denis Alibec.

Hagi a anunțat că este dispus să facă această mutare, chiar dacă revenirea internaționalului tricolor va însemna un efort financiar pentru Farul Constanța.

Gică Hagi îl vrea înapoi pe Denis Alibec 

„Vrem să-l luăm și pe Alibec. Dar la cât cere, de unde scoatem? Dacă vă zic suma, wow, ne ducem la nivel de CFR Cluj, de Craiova, de cele mai bune echipe din România. O să trebuiască să facem un efort. Și o să-l aduc.

Să vină iar acasă și să facă diferența, pentru că el ne-a făcut campioni. E scump, dar trebuie să ne ridicăm la înălțimea lui. Să semneze pentru Farul, chiar dacă trebuie să bag adânc mâna în buzunar și să găsesc soluții”, a promis managerul tehnic al constănțenilor. 

Vine și Pitu?

O altă lovitură ar putea fi întoarcerea lui Alexi Pitu, mijlocașul crescut la Academia Hagi fiind liber de contract, după desființarea echipei franceze Bordeaux.

Între cele două părți au avut loc discuții și jucătorul în vârstă de 22 de ani este dispus să joace din nou pentru Farul, cel puțin în acest sezon.

Totuși, internaționalul de tineret a primit o ofertă mult mai avantajoasă din punct de vedere financiar din Turcia și urmează să ia o decizie în perioada următoare. 

Cere bani de la bugetul local

Gică Hagi s-a plâns de faptul că nu este ajutat financiar de autoritățile locale și a cerut ca legea să fie schimbată, astfel încât toate cluburile să poată primi bani de la stat, indiferent de forma juridică.

„Au venit firme lângă noi, dar nu uitați că alte echipe țin de Consilii Județene, de Primării și primesc bani. E corect, e fair? Asta trebuie să regleze România. Toți la fel, nu pentru unul da, iar pentru altul ba.

Nu contează forma juridică. Am auzit că CSM Constanța are cel mai mare buget din România. Și Farul nu primește nici măcar un leu. Și noi reprezentăm Constanța și am mers în Europa. Și nimic.

Sorry, dar doare. Chiar nu s-a găsit niciun mod, dacă tot se dă la toți?", a acuzat „Regele”, la finalul partidei Farul Constanța – Poli Iași 2-0.

Citește și:
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Superliga
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Nationala
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Tenis
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
Volei
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Profit.ro
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (25)
VanBasten2000
VanBasten2000  •  04 August 2024, 13:28

Ne plictiseste Regele cu repatrierile asta. Jucatori refuzati la export.

uiuiui
uiuiui  •  04 August 2024, 13:23

hagi for president.

utilizator șters
utilizator șters  •  04 August 2024, 12:59

Domnule Hagi, dumneata bagi mâna adânc în buzunar doar pentru a te juca cu al șaselea deget de la mână...

Vezi toate comentariile (25)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!