FOTBAL  »  Superliga  »  MIJLOCAŞUL STELIST, SPRE CONSTANŢA?

Farul negociază cu stelistul Robert Neagoe un eventual transfer

Articol de GSP - Publicat marti, 19 august 2008 00:00

Farul doreşte să-l achiziţioneze pe mijlocaşul stelist Robert Neagoe şi, potrivit antrenorului Ion Marin, se află în tratative avansate cu jucătorul pentru aducerea acestuia, transmite corespondentul NewsIn.

"După ce am adus săptămâna trecută un fundaş, încercăm acum să îl aducem la noi şi pe Robert Neagoe. Chiar în acest moment discutăm despre şi suntem în tratative avansate cu jucătorul. Vom vedea sub ce formă îl vom putea aduce la echipa noastră", a declarat, luni, pentru NewsIn, tehnicianul Ion Marin.

Robert Neagoe ar putea ajunge în cursul zilei de marţi la Constanţa, pentru perfectarea negocierilor.

Robert Neagoe, care evoluează pe postul de mijlocaş stânga, a fost transferat de Steaua în vară, de la Dacia Mioveni, însă după perioada de pregătire antrenorul Marius Lăcătuş a decis să nu se folosească de serviciile mijlocaşului, care a fost trimis la echipa a doua. Neagoe a semnat cu Steaua un contract pe 3 ani.

Farul a efectuat un transfer în urmă cu câteva zile, când l-a achiziţionat pe fundaşul central sloven Andrej Rastovac, de la FC Koper, din prima ligă slovenă. Rastovac a semnat cu Farul Constanţa un contract valabil pe 4 ani.

Sursa: Newsin

Citește și:
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Nationala

Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967

Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”

Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Comentarii (13)
 •  22 August 2008, 11:55

ATACANTUL LUI AC SIENA MASSIMO MACCARONE (CARE A JUCAT SI LA MIDDLESBROUGH) ESTE DISPUS SA SE TRANSFERE LA FARUL CONSTANTA NUMAI PENTRU SUMA DE 7 000 000 DE EURO !!! ESTE O SUPEROFERTA, ASA CA FARUL AR TREBUI SA SE GRABEASCA SI SA-L ADUCA CHIAR ACUM PE MACCARONE LA ECHIPA, VA FI O MARE SURPRIZA IN SPECIAL PENTRU MECIUL CU STEAUA !!! FORTZA FARUL, DACA BOSANCEANU VINDE UN TANC PETROLIER DE LA SNC VA AVEA DESTUI BANI SA-L ADUCA PE MASSIMO MACCARONE LA CONSTANTA !!!

 •  21 August 2008, 16:48

Nu sunt capabili papagalii astia negociatori ai Farului sa-si atraga jucatorul pentru a juca in curtea lor! Nu au oferte atractive pentru a transfera jucatori valorosi! Prin urmare, noua suporterilor Farului, nu ne ramane decat speranta ca, intr-o buna zi, va pleca Bosanceanu asta cu trupa sa de la club si va veni cineva dornic sa aduca performanta la Constanta! JOS bOSANCEANU!

 •  20 August 2008, 17:46

fundasi centrali ne trebuie ca sunt sariti de 30 de ani si daca sunt suspendati sau accidentati intra Bubuleandra si cu mine care am 100 de ani.nu au inteles ca anul trecut am avut cel mai prost atac din tara si am ramas fara varf de valoare.chico si gosic pe net se dau la kil

Vezi toate comentariile (13)
Comentează