FOTBAL  »  Superliga  »  SANCȚIUNE

Fax-ul care poate schimba clasamentul în Liga 1: "Mîine dimineață poate veni"

Articol de GSP - Publicat joi, 29 octombrie 2015 12:37

CFR Cluj așteaptă cu nerăbdare recuperarea celor 6 puncte pierdute la începutul anului la Comisiile Federației și Iuliu Mureșan, președintele ardelenilor, consideră că e doar o chestiune de timp pînă ce răspunsul afirmativ va veni.

"Acum nu mai avem nici un fel de problemă în ceea ce privește salariile jucătorilor. Au fost probleme pe care le-am rezolvat, sper să nu mai ajungem într-o asemenea situație. Sîntem foarte încrezători că vom primi înapoi cele 6 puncte pe care le-am pierdut la începutul acestui sezon.

Am primit zilele acestea un fax din partea celor de la TAS și am fost anunțați că pînă cel tîrziu pe 30 noiembrie vom primi răspunsul final al judecătorilor. Asta înseamnă că fax-ul poate să vină inclusiv mîine dimineață, sau pe 30 noiembrie seara!", a spus Iuliu Mureșan pentru dolcesport.ro.

CFR Cluj a fost sancționată cu 6 puncte pentru că n-a îndeplinit condițiile manualului de licențiere cu privire la datoriile către jucători. În acest moment, formația din Gruia ocupă locul 8 în Liga 1, iar dacă își va recupera punctele va urca pe poziția a 6-a.

Citește și:
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Campionate
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Special
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Superliga
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Superliga
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (12)
daniaania
daniaania  •  30 Octombrie 2015, 12:09

Fotbalul romanesc este in picaj de mult iar frf nu se oboseste numai pe sanctiuni. Tot sportul nostru este in colaps si pe nimeni nu intereseaza..

daniaania
daniaania  •  30 Octombrie 2015, 12:07
Postat de hmmmm pe 29 Octombrie 2015, 17:37

Pai cam asta se intampla cand nu sunt respectate regulile jocului... Cei de la CFR cam au dreptate - in baza carui regulament au fost depunctati? Ei ar fi trebuit retrogradati, nu depunctati! Dar regulamentul se respecta doar pentru unii (vezi Rapid sau Sportul Studentesc), altora poti sa le dai o sanctiune minora, care in plus este anulabila ulterior.

Esti un *** frustrat, sigla echipei ce-o folosesti nu mai exista !!!!!!! FRf nu ajuta pe nimeni din fotbal, echipele nu mai au bani si nu sunt ajutate.Asta trebuie sa scrii idiotule..

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

hmmmm
hmmmm  •  29 Octombrie 2015, 17:37

Pai cam asta se intampla cand nu sunt respectate regulile jocului... Cei de la CFR cam au dreptate - in baza carui regulament au fost depunctati? Ei ar fi trebuit retrogradati, nu depunctati! Dar regulamentul se respecta doar pentru unii (vezi Rapid sau Sportul Studentesc), altora poti sa le dai o sanctiune minora, care in plus este anulabila ulterior.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează