FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Liderul din Superliga și-a prezentat noul portar

Igor Nikic, aici în acțiune pentru naționala Muntenegrului împotriva Țării Galilor // foto: Guliver/gettyimages
Igor Nikic, aici în acțiune pentru naționala Muntenegrului împotriva Țării Galilor // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 12 august 2026 12:30 / Actualizat miercuri, 12 august 2026 12:48

FC Argeș l-a prezentat oficial pe Igor Nikic, portar muntenegrean în vârstă de 25 de ani, care a evoluat ultima dată la Mirandes, în eșalonul secund al Spaniei.

Transferul acestuia fusese anunțat de președintele Dani Coman înaintea meciului câștigat de FC Argeș în fața campioanei en-titre, Universitatea Craiova, scor 1-0.

Igor Nikic va concura pentru postul de titular cu Cătălin Straton (36 de ani) și Cătălin Căbuz (30 de ani).

Căbuz a fost titular în prima etapă, 0-2 cu FCSB, iar Straton a fost trimis în „primul 11” la meciul cu Petrolul (1-0), însă s-a accidentat înaintea pauzei, astfel că locul său a fost luat de Căbuz, care a fost apoi integralist și în victoriile cu Csikszereda și Universitatea Craiova, ambele cu scorul de 1-0.

FC Argeș l-a prezentat oficial pe Igor Nikic

„FC Argeș își întărește compartimentul portarilor prin transferul internaționalului muntenegrean Igor Nikic. Născut pe 25 august 2000, la Kotor, internaționalul muntenegrean măsoară 1,95 m și vine la FC Argeș după o experiență în fotbalul spaniol, la CD Mirandes.

Igor și-a început cariera în Muntenegru, la Bokelj Kotor și Podgorica, iar ulterior a evoluat pentru Mladost Donja Gorica și Arsenal Tivat. În vara lui 2023 a făcut pasul la FK Decic, formație alături de care avea să traverseze una dintre cele mai bune perioade ale carierei sale.

Cu Decic, noul nostru portar a cucerit titlul de campion al Muntenegrului în sezonul 2023-24, iar un an mai târziu a câștigat și Cupa Muntenegrului. În tricoul formației din Tuzi a acumulat totodată experiență europeană, evoluând inclusiv în preliminariile UEFA Champions League și UEFA Europa Conference League.

În august 2025, prestațiile sale bune i-au adus primul transfer în afara Muntenegrului, la CD Mirandes, pentru care a evoluat în sezonul trecut în LaLiga Hypermotion, liga secundă din Spania. Portarul muntenegrean a bifat 17 apariții în campionat.

Evoluțiile sale l-au propulsat și în echipa națională a Muntenegrului. Nikic a debutat pentru prima reprezentativă pe 11 octombrie 2024, într-un meci din UEFA Nations League disputat împotriva Turciei, iar până în prezent a strâns 9 selecții. Mult succes în alb-violet!”, se arată în comunicatul celor de la FC Argeș.

Liderul din Superliga și-a prezentat noul portar
FC Argeș l-a prezentat oficial pe Igor Nikic / Foto: Facebook FC Argeș

În urmă cu o zi, Dani Coman a anunțat la GSP Live și transferul atacantului Gabriel Charpentier, care a fost coleg cu Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma.

Mutările efectuate de FC Argeș în această vară

  • Antrenor: Bogdan Andone (confirmat)

  • Veniri: Evagoras Antoniou (APOEL Nicosia), Taylor Luvambo (Le Mans), Silviu Balaure (Hermannstadt), Eduard Cotea (Inter Ilfov), Oluwatobiloba Adefunyibomi Alagbe (liber), Igor Nikic (Mirandes)

  • Reveniri: Patrick Dulcea (Slobozia), Alexandru Silveanu (Nanov), Claudiu Stancu (Slatina)

  • Plecări: Mihai Roman (FC Voluntari), Adriano Manole (Dinamo), Marius Briceag (Chindia), Kevin Brobbey (liber), Takayuki Seto (liber), Adel Bettaieb (liber), Jakov Blagaic (liber)

Citește și:
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Stiri extrasport
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Revoluția lui Gică Hagi pentru meciul cu Bosnia: „Vom face foarte multe schimbări” » „Regele” a anunțat deja un titular!
Nationala
Revoluția lui Gică Hagi pentru meciul cu Bosnia: „Vom face foarte multe schimbări” » „Regele” a anunțat deja un titular!
Ce se întâmplă cu Haaland dacă City va fi retrogradată » Dezvăluirea cotidianului Sport
Campionate
Ce se întâmplă cu Haaland dacă City va fi retrogradată » Dezvăluirea cotidianului Sport
Disputat de FCSB si U Cluj, Stanciu și-a decis viitorul: „Ei sunt prima opțiune”
Nationala
Disputat de FCSB si U Cluj, Stanciu și-a decis viitorul: „Ei sunt prima opțiune”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează